Românul școlit în Anglia, care a creat în țară un business de la zero
Compania, care are sediul principal la Paris și birouri în 28 de țări de pe glob, se ocupă cu leasingul operațional auto, un produs complex și necunoscut pieței din România din acele vremuri. Spre deosebire de leasingul financiar, unde clientul devine proprietar după ce achită ultima rată din contract, leasingul operațional nu prevede obligația de cumpărare a mașinii. Practic, clientul plătește pentru închirierea autoturismului – pe termen scurt sau lung – , iar cheltuielile de întreținere și reparație sunt suportate de compania de leasing.
CITEȘTE ȘI: Alegerea carierei potrivite. Când ceea ce visăm nu e întotdeauna cu ceea ce putem
Cum să reușești într-o piață nouă, cu un produs nou
Tocmai pentru că intra într-un domeniu aflat la început în România, Dan Boiangiu a înțeles că primii pași sunt crearea unei entități locale și adaptarea la specificitățile țării. Mai ales la cele legale: „Reglementările în această industrie sunt foarte diferite de la stat la stat, la fel ca sistemele de taxare și impozitele pentru folosirea autovehiculelor de companie”, explică Dan Boiangiu. Pe lângă chestiunile acestea, el s-a concentrat pe formarea unei echipe de viitor. „Încă din primele zile, prioritatea mea a fost să formez noii colaboratori astfel încât să-și însușească o cultură a calității, a orientării spre client și a expertizei. În plus, am ales să avem parteneriate de tip win-win, pe termen lung, cu furnizorii noștri,”, completează el.
Ca să pregătească lansarea produsului pe piața din țara noastră, el a făcut un training de două săptămâni la filiala din Italia a companiei, unde a luat contact cu toate joburile care urmau să existe și în biroul din România: de la contabili și account manageri până la unele specifice leasingului auto, precum analiști de risc de active sau specialiști în asistența rutieră. S-a întors acasă, a creat o rețea de furnizori și a prospectat piața din perspectiva clienților. „Pe scurt, am încercat să îmbin nevoile exprimate de clienți cu posibilitățile furnizorilor. Așa s-a născut produsul nostru. Și acum, după mai bine de zece ani, produsul funcționează, în linii mari, la fel”, spune Boiangiu.
CITEȘTE ȘI: Portretul celui mai bogat om din Europa: e discret, modest și mănâncă alături de angajați la cantină
În primul an de activitate, au existat două momente reprezentative pentru el. „N-o să uit primul client care a semnat un contract cu noi, pentru un Logan MCV. M-am simțit extraordinar. Tot în primul an, am semnat un contract mare, de 800 de mașini. Ne-a ajutat să creștem rapid echipa și să punem bazele tuturor rolurilor operaționale”, își amintește Boiangiu. Astăzi, după aproape 11 ani de activitate, compania a ajuns la o flotă de peste 7.500 de vehicule și 55 de colaboratori.
Promovarea tinerilor în funcții de conducere
Boiangiu consideră că în orice business, cu atât mai mult când e derulat într-o industrie incipientă cu joburi noi, trainingurile sunt esențiale. „Ele au fost și rămân un factor motivațional important pentru colegii mei. Avem abordări diverse de formare. În ultimii ani, spre exemplu, folosim intensiv e-learningul. Dar cele mai uzitate rămân trainingurile «umăr la umăr» (mai ales pentru cei nou-veniți) și cele desfășurate pe teme specifice meseriei (cu traineri interni) sau generale (cu traineri externi)”, explică el.
CITEȘTE ȘI: Care sunt joburile ce vor dispărea în următorii 20 de ani
Un aspect la care Boiangiu, în calitate de lider, ține foarte mult este promovarea tinerilor în roluri de management. De altfel, aceasta este una dintre deciziile pe care le-a luat când a devenit director general. „Am practicat rotația joburilor, pentru a stimula motivația angajaților și pentru dezvoltarea lor”, explică el.
Odată cu rotația personalului pe diverse funcții, el a implementat o nouă modalitate de luare a deciziilor în cadrul companiei: „Cele mai multe hotărâri se iau la nivelul echipei mele, după consultări. Am vrut să las un nivel ridicat de autonomie colegilor, pe care i-am simțit că au suficientă maturitate. Odată ce am delegat aspectele operaționale, mie mi-au rămas deciziile strategice și cele legate de dezvoltarea profesională a colegilor – în special prin promovări interne.”
Cum l-a ajutat EMBA-ul din Anglia să devină mai eficient
Între 2006 și 2008, Dan Boiangiu a urmat cursurile EMBA ale Universității Sheffield. Acolo a descoperit rigoarea unei școli reputate de business și și-a dezvoltat abilități noi, din toate zonele operaționale ale unei afaceri. Dar, peste toate, cursurile din Anglia l-au învățat să fie mai eficient din punctul de vedere al gestionării timpului, o abilitate-cheie pentru orice CEO sau antreprenor, mai ales într-o lume complexă și incertă.
„EMBA-ul l-am făcut chiar la începutul proiectului Arval România, care mă solicita enorm. Aveam un bagaj adițional de sarcini și deadline-uri stricte. Spre exemplu, de la o lună la alta trebuia să citesc câteva cărți din literatura recomandată pe un anumit subiect, apoi să trimit o lucrare academică sau să realizez diverse proiecte ori studii de echipă cu alți colegi, la fel de ocupați”, povestește CEO-ul despre experiența sa la Sheffield.
Evident, a fost nevoit să-și prioritizeze sarcinile. Nu citea în întregime toate cărțile, dar urmărea ce capitole sau pasaje sunt mai relevante. „Studiul devine o prioritate doar când prioritățile de serviciu sunt rezolvate. Dacă faci asta timp de doi ani, reușești să găsești lejeritatea de a te organiza pentru atingerea tuturor obiectivelor tale”, adaugă Boiangiu.
„Pentru orice problemă există o soluție. Trebuie doar să privești problema mai de la distanță”
Unui lider tânăr, aflat la început de drum, care i-ar cere câteva sfaturi, Dan Boiangiu i-ar spune, în primul rând, să întrebe și să asculte mereu. De asemenea, în leadership e esențial să ceri și să oferi feedback, precum și să fii autentic, pentru că „atunci ești cea mai bună versiune a ta”. Dar sunt și alte direcții pe care un lider adevărat trebuie să le aibă în vedere. „Să anticipeze, acțiune care se traduce prin creșterea unui succesor, pe care să-l învețe tot ce știe. În plus, liderul trebuie să inoveze mereu, pentru că succesul din trecut nu-l garantează pe cel viitor. La fel de important este să aibă încredere în oamenii săi. De fapt, de la încredere pleacă totul”, completează el.
Cât despre sfaturile valoroase primite de-a lungul timpului, directorul general de la Arval își amintește unul primit de la un fost coleg de companie, cu experiență de peste 20 de ani în industrie: „Oricât de grea ar fi, pentru orice problemă există o soluție. Trebuie doar să o privești mai de la distanță.” Boiangiu n-a uitat niciodată aceste vorbe, mai ales că le-a auzit într-o perioadă în care entuziasmul și energia îl determinau să pună prea multă pasiune în cotidian. „De multe ori căutam soluții «la cald». Am învățat că e important să le caut abia după ce m-am detașat emoțional de probleme, după ce am luat o anumită distanță”, explică el.
Compromisuri în viața privată pentru reușite profesionale
Dar cum îmbină un CEO viața profesională cu cea personală? Găsirea unui anumit echilibru în acest sens e o misiune complicată, zice Dan Boiangiu. „Aș fi ipocrit să nu recunosc că au fost necesare anumite compromisuri, pentru reușita profesională. Dar am fost atent ca aceste compromisuri să aibă efecte minime pentru viața mea privată. Cred în echilibrul dintre muncă și plăcere, așa că reușesc să împac destul de bine timpul de business cu cel dedicat familiei, precum și cu cel dedicat exclusiv mie”, mai spune el.
De altfel, în viitorul apropiat, Dan Boiangiu plănuiește să se dezvolte din punct de vedere personal. Intenționează să se înscrie la cursuri de psihologie online, care să-l ajute inclusiv pe plan profesional. „Împreună cu echipa mea, vreau să explorez o nouă metodologie de stimulare a inițiativei și de acceptare a schimbărilor”, încheie Boiangiu.
Articol preluat din numărul 238/iunie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici