Șapte argumente pentru „Gândire rapidă, gândire lentă”, de Daniel Kahneman

1. Revenind, primul motiv pentru care cartea lui Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă, merită citită, e că e una dintre cele mai uşor de citit cărţi groase. E scrisă simplu şi clar, limbajul e accesibil, are multe exemple şi experimente, nu se pierde nici în teze complexe, nici în limbaj de specialitate. În limba română are 752 de pagini (Editura Publica, 2012), dar garantez că, în șapte-opt ore, pe trenul de Timişoara, ai dat-o gata.

2. Pentru că autorul are un premiu Nobel în alt domeniu, de fapt. Pentru economie. Mai exact, pentru implicaţiile economice pe care munca lui (şi a partenerului său, Amos Tversky) în domeniul psihologiei comportamentale le are. Se discută deja despre o nouă ştiinţă datorită lui Kahneman: psihonomie.

3. Pentru că, dacă îţi place Gladwell, trebuie să citeşti Kahneman. Vei înţelege un pic mai bine care e aplicabilitatea unui „blink” cu ocazia asta şi, poate, de ce e bine să te-apuci de aşa ceva după 10.000 de ore de practică. Şi cu grijă.

4. Pentru că o să-ţi schimbe felul în care te gândeşti la gândire. Pentru că vei afla în detaliu nu doar cum gândim, ci şi cum reuşeşte mintea noastră să ne înşele, pe parcursul procesului de gândire. Şi în ce fel luăm decizii.

5. Pentru că e una dintre cărţile alea din care mai citeşti 12 pagini şi-apoi te gândeşti zece minute. Chiar, de când n-ai mai citit una din astea?

6. Pentru că Taleb o consideră un eveniment de talia Avuţiei naţiunilor, a lui Adam Smith. Care nu se rezumă cu comparaţia sa la asta, ci adaugă că, după părerea lui, Kahneman e un psiholog cum nu s-a mai văzut de la Freud încoace. Acum… exagerează sau nu, îl cheamă Taleb şi a scris The Black Swan. Deci trebuie ascultat.

7. Pentru că eu am „adus-o” în România. Da, ca să vezi. Eram în vacanţă şi am găsit Thinking, Fast and Slow pe un kindle al unui prieten. Am citit-o în engleză – fără s-o mai las din mână –, iar la întoarcerea acasă am început să-i pisez pe cei de la Publica s-o traducă. Aşa a apărut ea, aproape doi ani mai târziu, şi în limba română. 🙂

Aş putea să vă vorbesc despre virgula dintre „thinking”, forma continuă a verbului „a gândi” şi „fast and slow”, dar cred că e mai important de spus de ce apare în română o carte a unuia dintre cei mai importanţi psihologi din lume la ora actuală, fiindcă aşa este considerat Kahneman, ba chiar cel mai bun, zic unii, şi care-i rostul ei.

„Lumea din capetele noastre nu este o reproducere fidelă a realității; așteptările noastre față de frecvența evenimentelor sunt distorsionate de prevalența și intensitatea emoțională a mesajelor la care suntem expuși”, spune Kahneman.

În primul rând, putem învăţa care sunt limitele percepţiei, o primă teză fiind faptul că reuşim să ne-nşelăm destul de des, pentru că nu ne cunoaştem modul de gândire şi facem presupuneri despre lucruri. Faptul că gândirea intuitivă ne joacă feste uneori este, poate, cea mai importantă teză a cărţii. Felul în care ne amăgim cu lucrul ăsta şi cum reuşeşte să ne mintă creierul reprezintă ceea ce avem de aflat din cartea asta.

„Starea voastră de spirit normală este să aveți senzații și opinii intuitive despre aproape tot ceea ce vă iese în cale. Vă plac sau vă displac oamenii cu mult timp înainte de a ști multe lucruri despre ei; aveți sau nu încredere în necunoscuți, fără să știți de ce; simțiți că o întreprindere va avea succes, fără să analizați”, uimeşte mai departe autorul considerat de specialişti recunoscuţi în lume ca fiind autoritatea contemporană prin excelenţă în domeniul psihologiei.

Altfel, trebuie să ştiţi că e plină de experimente, e aproape o carte ştiinţifică. După ce o citiţi, veţi vedea că se va modifica structura întrebării pe care oamenii o pun în faţa unui experiment, şi anume: Ce cred despre omul care este subiectul acestui experiment?, cu aceea firească şi corectă: Ce cred despre mine însumi, cel care întreabă?