„It’s Time for Africa” – Partea 1 (Fotogalerie)

Mai mult decat oricand, suntem pe un taram al exploratorilor, unde de la Bartolomeu Diaz incoace, bogatiile si pamantul fertil au atras aventurieri si arendasi, razboaie si convietuiri fortate, colonizare si apartheid, rezistenta si concesii istorice.

Puzzle european

Privim fascinati dunele de nisip. Sahara survolata de la 11 mii de metri nu pare nici arida, nici potrivnica, ci doar calma. Ici si colo, cate o oaza, probabil destul de mare ca sa poata fi vazuta, de aici de sus, arunca un petec de culoare in monotonia nisipului aramiu. Ne pregatim de caldura, lasand in urma iarna batranului continent.

La antipozi e soare si un vanticel placut, dar cea mai mare realizare ni se pare mentinerea fusului orar, economie majora in timpul nostru de adaptare – caci avem mii de kilometri de parcurs intre Cape Town si Johannesbourg.

De ce mai intai Sud ? – pentru ca e mai european decat se poate povesti, mai familiar decat ne-am fi asteptat. Faramitat in mici parcele de traditie si nationalism, si totusi cimentat de convietuirea seculara ca un tot unitar.

In timp, regiunea Capului a fost invadata de zeci de neamuri, fie, initial, in cautarea mirodeniilor Indiilor (cum au fost portughezii, olandezii si englezii), fie alungati de evenimente istorice majore (precum hughenotii sau grecii). Sau pur si simplu atrasi de o viata ipotetic mai buna, dincolo de hotarele natale – in cazul belgienilor, scandinavilor sau germanilor – caci descoperirea diamantelor si aurului nu putea lasa indiferenta o mare parte a lumii ‘civilizate ’.

Cape Town si imprejurimile – taram predilect de vacante, mai ales pentru localnici, imbina, pana la perfectiune, ingredientele specifice relaxarii: soare, ierni blande, climat mediteranean, plaje si lagune, hoteluri si restaurante superbe si sa nu uitam impunatorul Table Mountain – hotar de granit cuibarind protector golful si puzderia de zgarie-nori.

Croit direct in stanca, drumul se strecoara pe langa Chapmans Peak, debarcandu-ne in Hout Bay. Pe stancile golase, ne asteapta coloniile de foci – bucurandu-se de ceata diminetii ce le umezeste mustatile si narile in vant. Apele blande, bogate in peste, sunt preferate de balenele venite sa nasca aici, an de an.

Urcam sprintar pana la far – Cape Point – suntem realmente ‘agatati’ deasupra marii. Ne bucuram de panorama, soare si briza. Sa nu ne lasam insa inselati!

Dezlantuirea vanturilor din nord aduce furtuni teribile ce-au scufundat, secole de-a randul, peste 3000 de corabii, de-a lungul a tot atatia kilometri de coasta. Atunci, Capul Bunei Sperante isi arata coltii si numele original – Capul Furtunilor – spaima marinarilor, chiar si a celor mai incercati dintre ei.

Vreo doua plaje ne plac in mod deosebit – mai intai o fasie de nisip si stanci, cu o aglomeratie fantastica de pinguini. Isi vad linistiti de treaba, alegand trasee chiar printre picioarele noastre cu o siguranta care le marcheaza bine teritoriul. Nici nu observam cand babuini indrazneti subtilizeaza mancare sau mici obiecte colorate din rucsacii turistilor.

Mai e apoi o plaja pustie, la nord de Simon’s Town, unde copii de la o gradinita din apropiere isi iau gustarea zilnica insotita de o baie buna – chiote, stropi, balaceala si multa zarva.

Soferul de taxi ne pune la curent cu ultimele scoruri din crichet. Cupa Mondiala este in plina desfasurare si toate canalele media sunt maxim racordate la eveniment.

Afla in pagina 2 care este "patria strutilor"

Protea – numele florii nationale, dar si al echipei reprezentative de crichet – este urmarita cu sufletul la gura. Regulile ni se pare tare complicate, noroc ca mai sunt vreo trei, patru saptamani pana la sfarsitul turneului, asa ca sunt sanse sa ne dumirim. Ni se explica ca este vorba de un mod de viata, nu de un sport, ca meciurile pot dura si sase ore, spectatorii venind la stadion cu cosuri de mancare si bautura, cu copii, prieteni si vecini.

Agitatia de pe esplanada Victoria & Alfred Waterfront se domoleste la venirea serii. Vasele de croaziera intra in port, vaporasele turistice debarca ultimii turisti toropiti de soare si aer de mare. Puzderia de restaurante, taverne, bistrouri si berarii inghite constiincioasa intreaga multime – e timpul pentru sefii bucatari sa-si puna la fantezia la lucru. Stilul culinar sud-african, cunoscut sub numele de Cape Malay combina bucataria afrikaans din zona Capului cu cea a sclavilor adusi din Indonezia. Mancarea e la fel de pestrita ca si populatia – Asia, Africa si Europa au semanat, fiecare, obiceiuri si traditii.

Peste si fructe de mare, cuscus sau fasole lima, miel, vita sau vanat, arahide, mei sau cartofi dulci sfarsesc zilnic in farfuriile gurmanzilor de toate nationalitatile.

Little Karoo – patria strutilor

Little Karoo – este o vale plata, uscata, aparent arida, strajuita de munti stancosi, cu aspect semi-desertic si tufisuri ciudate, dar cu un micro-climat absolut fantastic odata ce ploile de iarna incep sa o binecuvanteze, transformand-o intr-un camp fertil, invadat de aloe in zeci de culori ori boababi pitici.

Fericit cu seceta, stapanul acestor locuri, este strutul – fermele de struti aducand averi colosale crescatorilor de la inceput de secol XX si transformand conacele acestora in adevarate bijuterii de arhitectura. Penele de strut, etalon al rafinamentului in moda, erau platite in aur si debarcate in toate colturile lumii, stabilind tendinte si starnind invidii de budoar. Astazi, mult mai practici, semenii nostri prefera carnea sau oul de strut, penele fiind doar piese de muzeu sau, poate, doar sporadic, obiectul vreunei comenzi sosite de la Moulin Rouge.

Vizitam ferma, hranim strutii si suntem usor mahniti ca nu-i putem calari – sunt peste 35 de grade. Abia apoi realizam ca nu era chiar atat de simplu pe cat parea la prima vedere – comenzile nu sunt chiar la indemana, trebuie sa te servesti de gatul pasarii ca de o mansa, cu picioarele bine ancorate pe sub aripi, iar la o inaltime de 2,5 metri si peste 100 de kilograme, aceste animale pot da mari batai de cap.

Lasam in urma Oudtshoorn, cu cele mai mari populatii de struti din lume, nu inainte de a lua o ‘prada’ bogata – un ou ce va servi drept baza omletei pantagruelice de a doua zi, ghiftuindu-ne pe noi si inca jumatate din restaurant, cel putin.

Garden Route

Sau gradina paradisului. Sau peisaje absolut idilice. Sau privelisti uimitoare cu Oceanul Indian, insirate de la Mossel Bay pana la Knysna si continuind pana la Plettenberg Bay ori Parcul National Tsitsikamma.

Rasuflam usurati ca sezonul de varf a trecut, altfel locurile ar fi invadate de un furnicar de oameni veniti sa se bucure de natura, sa joace golf sau pur si simplu sa admire pasarile din padurile tropicale sau balenele si delfinii din estuar.

Doua repere obligatorii – apusul de soare in Knysna Lagoon si celebrele sale stridii.

Plecam la asfintit, intr-un vapor cu zbaturi – cuvant necunoscut fiului nostru, generatia lui ratand complet lectura lui Mark Twain.

Laguna isi schimba culorile, velele ies la plimbare, caini si stapani alearga pe mal intr-un ultim tur al zilei.

La intoarcere facem o statistica a restaurantelor – scoicile sunt foarte ieftine in port, etalate pe mormane de gheata si servite la masute de lemn si merg pana la preturi de 5 stele in compania chelnerilor stilati, la lumina lumanarilor si in susurul valurilor. Mergem pe mana lui Aegon, ghidul nostru, un neamt cu gusturi clare, care ne recomanda o taverna placuta si primitoare. La aperitiv un Savana Dry – cidrul local, cu care ne invatasem de ceva vreme – e deschiderea perfecta. Seara se prelungeste in noapte, cu multa voie buna alimentata de bancurile lui Aegon despre… nemti Apoi savuram stridiile insotite de o varietate inimaginabila de condimente, sosuri, dar mai ales de prezentari inedite si stropite din belsug cu vinuri albe, seci si reci.

Citeste in pagina 3 despre vinurile Africii de Sud

Podgorii, vinuri si ciocolata belgiana

Cu peste trei sute de ani de traditie, Africa de Sud nu mai este chiar un copil-minune intrat in selectul club al producatorilor de vin.

Initial atrasi de climatul prielnic, burii au incercat cultivarea vitei de vie. Din pacate, lipsa unei adevarate experiente in domeniu, nu i-a putut ajuta sa treaca de stadiul unui otet de calitate. Abia la stabilirea refugiatilor hughenoti in zona, alungati de isteria antiprotestanta din Franta, au aparut primele ferme, transformate ulterior, prin pricepere si multa mandrie, in podgoriile selecte de astazi. Denumirile frantuzesti abunda la tot pasul, amintind de provinciile de origine: Dieu Donne, Provence, Chamonix, La Cotte.

Astazi zona Winelands este un amestec rafinat si atragator de varietati gastronomice si viticole regasite in micile asezari Stellenbosch si Franchhoek – cochete si stilate – pana la sudicul Constantia sau mai ursuzul Paarl. Oprim din loc in loc si nu uitam sa ne umplem buzunarele cu ciocolate belgiene, atrasi mai ales de combinatiile de cacao si vin local.

Majoritatea podgoriilor ofera tururi ale domeniilor si beciurilor, drumetii calare prin plantatie si evident, degustari de vin insotite de branzeturi fine sau fructe – activitate careia ne-am dedat cu placere. Dar dupa 5-7 soiuri dimineata si tot atatea dupa-amiaza, aburii bahici ne impiedicau sa mai facem o diferentiere clara a lor.

Cu soiuri de la Chardonnay, la Chenin Blanc, pana la Shiraz, Cabernet Sauvignon, sau soiuri dulci de desert si brandy – Lanzerac, La Motte, Stony Brook, Hamilton Russell, KWV sunt tot atatea escale obligatorii pe «drumul vinului».

Dar popasul de la Allee Bleue este favoritul nostru – intrarea pe domeniu este marcata de o alee de cativa kilometri, strajuita de eucalipti uriasi. Cladirile albe, parca proaspat varuite aduc o racoare binevenita calatorului insetat. Meniul de pranz sau de picnic, la alegere, te pune la grea incercare: quiche-uri, sortimente de peste local, salate cu specific olandez si frantuzesc sau bucatarie traditionala. La desert in loc de ceva dulce, preferam o plimbare prin gradina de ierburi aromate – siesta e perfecta printre tufele de busuioc, rozmarin, coriandru si oregano.

Vinul, ridicat la rang de industrie si arta, a atras mult interes in ultima suta de ani, iar de crearea soiului Pinotage – soi unicat obtinut de profesorul Abraham Perold in 1925 – a pus Africa de Sud pe harta traseelor oenologice.

Calitate si prospetimea acestor vinuri, in general tinere, a intrat si in vizorul importatorilor nostri, astazi regasind, pe rafturi, sortimente precum Cape Spring, Nederburg, Southern Lights sau mai nobilele Kanoncop si Mulderbosch.

Vorba Shakirei: It’s time for Africa!

Citeste saptamana viitoare partea a doua a jurnalului de calatorie in Africa!