„Nimeni nu mă angajează. De ce? Am făcut o facultate inutilă. Am ales-o pentru că mi se părea cool”
Unul dintre tinerii care au luat parte la cel mai mare târg de joburi din România este şi Andrei Ioan. Tânărul are 26 de ani, este bucureştean şi a absolvit acum doi ani Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene. De atunci, Andrei se află în căutarea unui loc de muncă care să corespundă cât de cât cu pregătirea lui, însă este foarte dezamăgit după ce a realizat că a terminat o facultate cu o „denumire pompoasă“, dar că acest lucru nu-i determină pe angajatori să-l coopteze în echipa lor. „Am urmat studiile facultăţii RISE, am ales-o pentru că suna cool, dar mi-am dat seama că este o facultate inutilă.
Nimeni nu ne-a explicat că la finele acestei facultăți e foarte greu să ne angajăm pentru că nu toți putem să ajungem ambasadori și este oricum extrem de dificil la această vârstă să pui mâna pe un asemenea post, aş marja şi aş spune că este chiar imposibil”, spune extrem de afectat tânărul, care din acest motiv crede că îi este greu să îşi găsească un job serios. „Şi când spun asta nu mă gândesc la un post de lucrător comercial ori call-center. Pentru aceste poziții nu aveam nevoie de studii superioare”.
Tânărul este convins că alegerea facultății nu ar trebui făcută la întâmplare sau pentru că acolo merg prietenii. „Este total greșită această gândire și acum simt din plin acest lucru pe pielea mea. Am să merg și mâine (duminica n.r.) la standurile firmelor, dar și la workshopurile organizate de acestea în cadrul târgului să văd ce pot face acum pentru că este prea târziu pentru regrete”, concluzionează Andrei.
Experienţă în contabilitate 20 de ani, lucrează acum ca taximetrist de ocazie. Caut loc de muncă ca și economist.
O altă tânără dornică în a obține o slujbă a venit extrem de hotărâtă să se angajeze la Scandia Food. Alina a venit extrem de pregătită la târg. „Am intrat pe hipo.ro, am văzut care sunt angajatorii, apoi am venit la târg şi i-am vizitat pe cei pe care-i vizez, am aflat ce ce joburi sunt vacante şi ce fel de candidaţi sunt potrviţi pentru acele locuri de muncă. Aşa am aflat că cei de la Scandia au un post disponibil de brand manager. Este exact jobul pe care mi-l doresc și îndeplinesc toate cerințele cerute de ei. Am studii superioare economice, experiența în domeniu este mai mare de doi ani, cunosc excelent engleza. Așa că sunt foarte optimistă că voi obține această slujbă”, spune Alina, absolventă a Academiei de Studii Economice. Alina își dorește un job în care să aibă oportunitatea de a-și dezvolta cariera.
La târg au participăat și numeroase persoane trecute de 40 de ani. Este și cazul domnului Dragoș D. Are 43 de ani și și-a pierdut locul de muncă din cauza crizei economice când compania nu a mai obținut rezultatele dorite și au început să facă și restructurări. „Am trecut cu bine de primul val de concedieri, dar din păcate nu s-a mai întâmplat același lucru și la al doilea. Am lucrat ca economist și acum sunt șofer de taxi, dar am venit la târg cu speranța că îmi voi găsi o slujbă în domeniul în care am experiență 20 de ani, dar îmi doresc să fiu și remunerate corect. Decât zece milioane, mai bine șofer de taxi”, susține cu tărie bărbatul.
Până la sfârşitul lunii noiembrie pe www.hipo.ro, persoane cu experienţă, studenţi şi proaspăt absolvenţi pot aplica pentru joburile deschise de companiile participante la Angajatori de Top. Evenimentul online este dedicat persoanelor care nu au putut ajunge pe 26-27 octombrie la Sala Palatului, pentru cei care locuiesc în alte oraşe sau în afara ţării.
Pentru a facilita accesul la oportunităţile de carieră candidaţilor care nu au reuşit să participe la eveniment, angajatorii prezenţi în cele două zile vor pune, în următoarea perioadă, la dispoziţia candidaţilor poziţiile deschise pe portalul www.hipo.ro. Tot ce trebuie să facă un candidat pentru a putea aplica, este să îşi creeze un cont şi un CV pe portalul de cariera www.hipo.ro, proces care nu durează mai mult de zece minute.
15.000 de candidaţi care au aplicat CV-ul pentru joburile deschise de cei 90 de angajatori
În cadrul evenimentului online Angajatori de Top candidaţii vor putea aplica atât pentru poziţiile adresate specialiştilor cu experienţă, dar şi pentru joburile adresate persoanelor entry-level. Tot pe portal vor fi disponibile în perioada următoare o serie de programe de internship care au fost lansate în premieră la Angajatori de Top. Câteva dintre acestea sunt: Internship@BRD, Programul de Internship Academica lansat de Groupama Asigurări, Internship Program IBM, Key Account Manager – Intern at P&G, Software Development Internship Freescale, Oracle Hardware Support Internship Program, ING Life Insurance Internship 2012.
La ediţia cu numărul 13 Angajatori de Top au participat peste 15.000 de candidaţi care au aplicat CV-ul pentru joburile deschise de cei 90 de angajatori, au discutat cu reprezentanţi ai companiilor partenere şi au participat la cele 28 de workshopuri şi conferinţe susţinute în cele două zile.
Pentru cele 3.000 de oportunităţi de carieră deschise în cadrul târgului candidaţii au putut aplica cu un singur CV BarCODE. Tot ce trebuiau să facă era să intre în contul lor de pe www.hipo.ro sau să îşi creeze unul nou. După ce accesau iconiţa de descărcare CV BarCODE pentru Angajatori de TOP, îl printau într-un singur exemplar pentru eveniment. Pusă în practică pentru prima dată la ediţia din primăvară, aceasta modalitate de a aplica cu un singur CV pentru poziţiile deschise de angajatori, s-a dovedit eficientă şi uşor de folosit atât de candidaţi, dar şi de reprezentanţii companiilor.
Se caută vorbitori de limbi străine
La evenimentul din această toamnă au participat companii din domenii precum IT&C,outsourcing, bunuri de larg consum financiar-bancar, inginerie, retail, audit şi consultanţă. Printre companiile prezente se numără: Intel, Microsoft, Vodafone, ENEA, 1&1 Internet Development, Samsung Electronics România, Ursus Breweries, Bearing Point, Luxoft, Ixia, Route 66, Infineon, IBM, Dell, BCR, BRD – Groupe Société Générale, Bitdefender, Ubisoft, Cegeka, Stefanini, Freescale, Oracle, TeamNet Collaborate, Endava, Accenture, HP, Computer Generated Solutions, Genpact, Grup Renault România, Adrem Invest, Raiffeisen Bank, ING Asigurări de Viaţă, ProCredit Bank, JTI, L’Oreal România, British American Tabaco, McDonald's România, Ernst&Young, Lidl.
„În urma participării la Angajatori de Top ne dorim să acoperim poziţiile deschise în acest moment în diviziile noastre de Soluţii Tehnologice (dezvoltare software) şi de Outsourcing (servicii externalizate de contabilitate şi resurse umane, cu limbi străine – franceză, spaniolă, italiană, poloneză, turcă, maghiară, rusă, olandeză. În cele două zile am discutat cu foarte mulţi tineri dornici să se angajeze.
Cum vom proceda în continuare? În urma etapei de selecţie a CV-urilor, vom contacta candidaţii care corespund cerinţelor noastre pe care îi vom invita la o testare şi la interviul cu reprezentanţii departamentului de HR” a declarat Florina Vintilă, Specialist Recrutare, Accenture.
„Avem deschise poziţii de Consultanţi de management (implicând implementarea şi optimizarea sistemelor de management, cu ajutorul programelor tip ERP), precum şi poziţii de Consultanţi tehnici (implicând cunoştinţe de programare în diverse medii de programare). Mulţi dintre candidaţii cu care am discutat provin din mediul de studiu economic sau tehnic şi cunosc engleza fluent sau chiar o a doua limbă străină, precum germana sau franceza. Acestea, impreună cu disponibilitatea candidaţilor de a călători în Europa, reprezintă pentru noi premizele discuţiei de angajare sau de oferire de stagii practice” a spus Raluca Baicu, Manager Resurse Umane, BearingPoint.