A vorbi în public: artă şi ştiinţă

Această punere în scenă a unui vorbitor în faţa publicului său este o parte integrantă, esenţială a statutului de lider. Pentru că, până la urmă, despre leadershipul adevărat este vorba aici. Am invitat două personalităţi ale vieţii publice româneşti să ne împărtăşească experienţa de a ţine cursuri de leadership creativ, domnul Liviu Papadima, şi de retorică, domnul Theodor Paleologu.

Casa Paleologu, a luat fiinţă în ianuarie 2013, câştigându-şi imediat notorietatea prin cursuri despre leadership inspirate de Homer, retorică şi manipulare ‒ „Leadership comparat: Atena și Sparta la Plutarh”. Theodor Paleologu are o lungă experienţă ca profesor; a predat mult şi în America, şi în Danemarca, dar mai cu seamă în Germania, la Berlin, şi, probabil, „mintea îi funcţionează în sensul ăsta”: „Când văd un film sau când citesc o carte, mă gândesc deja cum aş putea să le utilizez într-un curs viitor. La început, am predat doar eu, să văd cum reacţionează lumea. Ulterior, mi s-au alăturat Grete Tartler, Petre Guran şi Şerban Cioculescu. Sunt unele cursuri pe care le pot repeta în fiecare serie, cum este cel de retorică. La fel este şi cel de diplomaţie.”

„Motivaţia mea principală a fost această încăpăţânare de-a mai învăţa ceva. Mi-e frică de momentul, dacă va veni cândva, în care să ajung să simt că nu mai am nimic de-nvăţat.”

Liviu Papadima este profesor universitar, publicist şi scriitor. Predă de opt ani cursul de Vorbire în public în cadrul programului de leadership creativ Erisma al Asociaţiei Erudio, www.erudio.ro. A intrat în proiectul ăsta ca unul dintre membrii-fondatori printr-o prietenie, aceea cu Mihaela Gînju. „Ea a avut ideea de a face o şcoală de retorică în România. Mi-a plăcut ideea şi ne-am gândit cum s-o punem pe roate. Nevoia în România era şi este colosală. Uitaţi-vă la ce se-ntâmplă cu discursul public în politică, magistratură, mass-media. Te cuprinde jalea. La americani, de pildă, e o chestie care se-nvaţă în şcoala generală şi de aceea scena publică este atât de articulată şi bine pusă la punct. Ne-am dat seama că numai noi doi nu ieşim la liman. Au intrat în joc şi alţi oameni veniţi din zona de business: Adrian Stanciu şi Cosmin Alexandru.”

„E o teamă românească, teama de ridicol, dar e complet greşită. Din păcate, e destul de prezentă în societate.”

La cursurile ţinute de cei doi profesori ajung cel mai adesea oameni din corporaţii, doritori să-şi îmbunătăţească performanţele profesionale, să acceadă la o funcţie superioară, dar şi să-şi amelioreze relaţiile personale caracterizate de asperităţi, dacă nu chiar de rugozităţi. Dar vin şi alţi profesionişti pentru care discursul este esenţial pentru a avea succes. Pentru a se cunoaşte mai bine, a-şi depăşi neîncrederea, frânele consecutive, spaimele ce duc la blocaj.

Unii au pur și simplu o temere că nu ştiu suficient. „Nu-şi are locul această teamă pentru că nu e nicio tragedie dacă n-ai citit anumite cărţi importante. De-aia sunt aici, ca să transmit cunoaşterea asta.” ‒ comentează Theodor Paleologu. „E o teamă românească, teama de ridicol, dar e complet greşită. Din păcate, e destul de prezentă în societate. După cum nu prea vei vedea în România oameni în vârstă care să se ducă la universitate sau să vrea să mai înveţe ceva. Poate şi-ar dori, dar nu-ndrăznesc. Este un fel de autocenzură indusă cultural. Am cunoscut în Danemarca oameni de 80 de ani care se apucau să studieze ceva. Mi se pare minunat lucrul ăsta”, spune el, mărturisind că s-a gândit deja la burse pentru pensionari.

„Arta vorbitului în public seamănă cu arta făcutului de daruri”

Este convingerea lui Liviu Papadima, care spune că publicul aşteaptă un dar de la vorbitor. „Aşteaptă ca atunci când s-a terminat discursul să se simtă cumva îmbogăţit. Că e vorba de-o idee nouă, de o emoţie neîncercată, o legătură între două lucruri disparate pe care nu le-a văzut niciodată împreună. Se aşteaptă să poată vedea lucrurile un pic altfel decât înainte. Când înţelegi că de fapt nu e un monolog, ci un dialog, chiar dacă mulţimea tace, atunci încet, încet spaimele astea se volatilizează. Dar trebuie să te uiţi în ochii celor care te ascultă, să pierzi din panică: ce-or să zică oare despre mine? Pentru că e un subiect colateral.”

La fel, scrierea creativă este în România înţeleasă destul de restrictiv ca fiind apanajul unei nişe şi al unei mâini de oameni care sunt creatori de profesie, scriitori, or, de scriere creativă avem nevoie cu toţii pentru că aceasta înseamnă capacitatea noastră de-a ne putea exprima cu impact propriile gânduri. „E şi o formă de a ne aduce propria noastră personalitate mai aproape de ceilalţi, ceea ce e foarte important.” Programul din care face parte cursul predat de Liviu Papadima se cheamă „Leadership creativ”, iar calităţile unui lider, în măsura în care nu sunt înnăscute, cum e charisma, de pildă, ţin de capacitatea unei persoane de a-i atrage pe ceilalţi către ea. „Este cu totul altceva decât poziţia oficială a unui manager care transmite circulare pe e-mail. Este vorba despre omul pur şi simplu. Liderul rămâne lider chiar şi după ce-şi pierde poziţia. Asta e deosebirea fundamentală. Poţi avea calităţi de lider, dar asta nu-nseamnă neapărat că vei ajunge lider. Îţi mai trebuie şi şansă, contextul favorabil etc. Nu vindem reţete de succes.”

„Formula ideală este să-ţi scrii discursul, să-l pregăteşti bine înainte şi să dai hârtiile deoparte.”

Vorbele îi aparțin lui Theodor Paleologu. „Ai grijă să nu vorbeşti mult, să nu plictiseşti. Cel mai reuşit discurs: l-ai gândit, l-ai scris, ai decis anumite figuri de stil, formulele de impact, dar în momentul performance-ului le dai deoparte şi vorbeşti liber. Românii nu-şi structurează discursul şi rezultă o peltea, or, o peltea nu poate fi ţinută minte, iar tu ce urmăreşti cu un discurs? Exact asta.”

„Pelteaua” lasă doar o impresie generală:„a, ce simpatic şi ce ne-a emoţionat”. Nu se poate imprima dacă nu are o structură, iar structura este esenţială ca să ţii minte ce anume vei spune. „Aşadar, scriu înainte, memorez bine formulele la care ţin cel ami mult, glumele la fel, ele se pregătesc cel mai serios, şi în momentul discursului dau foile deoparte. Sigur că uit anumite detalii, dar asta ştiu numai eu, nu şi cei care m-au auzit. Părerea mea e că improvizaţia se pregăteşte, improvizaţia se lucrează.” Şi mai e un aspect: e nevoie de spontaneitate în momentul discursului. Cu cât eşti mai bine pregătit, cu atât eşti mai apt să reacţionezi pe moment. Aşa poţi să laşi o parte din energia ta mentală să reacţioneze la chestiuni care apar atunci.

„Uneori, te poate ajuta foarte mult ceva neprevăzut, dar trebuie să fii foarte bine pregătit de dinainte. În unele situaţii, e foarte important să studiezi publicul. Cel mai adesea, ne cunoaştem publicul din experienţe similare. Câteodată, ai publicul din sală şi publicul extins care te vede pe internet sau la televizor, apoi. Aceasta este o provocare în plus, ceea ce complică puţin lucrurile pentru că anumite mesaje sunt pentru cei din sală şi altele pentru cei din afară.”

Liviu Papadima s-a lovit şi de o perspectivă diferită. „Mintea omului pasionat de literatură este o minte care pune preţ întâi de toate pe înţelegere. Nu toate minţile funcţionează aşa. Pentru mine a fost o descoperire destul de spectaculoasă. Dacă nu-nţeleg, nu pot merge mai departe. Mare parte din lumea care vine din business are o minte algoritmică, pe paşi: nu mă interesează să-nţeleg fiecare pas, mă interesează unde mă duce, la pasul următor şi-aşa mai departe. A trebuit să mă adaptez felului ăstuia de a gândi şi-a fost pentru mine o mare plăcere.”