Activistele din România schimbă legi și mentalități învechite
„În zona de implicare civică, cred că sunt mai multe femei decât bărbați. Din ce în ce mai multe, tot mai curajoase și mai «contagioase»”, remarcă Elena Calistru, președinte și cofondator la Funky Citizens, organizație care explică, într-un limbaj uman, toate informațiile complicate pe care instituțiile publice le transmit cetățeanului obișnuit. Lavinia Andrei, liderul Terra Mileniul III, organizație de protecție a mediului care a luptat mai bine de zece ani pentru salvarea Roșiei Montane, consideră că uneori femeile activiste sunt chiar mai curajoase decât bărbații și, pe deasupra, pun mai mult suflet decât aceștia. „Femeile se implică mai mult sufletește, bărbații pun mai multă rațiune. Câteodată, rațiunea te împiedică să faci unele lucruri, în timp ce sufletul nu. Oricum, cert e că în activism e nevoie de amândouă”, explică ea.
Româncele care aspiră să schimbe metehne locale
Pentru majoritatea activistelor din România, implicarea în zona civică a venit firesc, dintr-un simț etic extrem de dezvoltat. Și, chiar dacă domeniile în care activează sunt diverse, de la politici fiscale până la protecția mediului, toate aceste femei au ceva în comun: aspirația să schimbe legi, mentalități sau metehne locale.
Lavinia Andrei este una dintre primele românce care au cochetat cu activismul; e implicată în diverse proiecte civice încă din anul 2002. Pe atunci, organiza lunar întâlniri cu oamenii din presă, în ideea de a clădi legături între ONG-uri și mass media. La un moment dat, a găsit un subiect interesant în ziarul Formula AS: exploatarea minieră de la Roșia Montană. A citit despre riscurile prelucrării cu cianuri a minereurilor și posibilul impact asupra mediului, după care s-a decis să organizeze o întâlnire cu ziariștii, ca să facă lumină cu privire la situația din acea zonă.
„Dar, după întâlnirea cu jurnaliștii, n-a apărut mai nimic în presa vremii. Am pus mâna pe telefon, i-am sunat și unii mi-au spus pe șleau că, deși au scris articolele, patronii nu le-au dat voie să le publice. Atunci mi-am dat seama că lucrurile sunt mai încurcate decât credeam și m-am gândit la alte strategii, care nu implicau presa din România”, identifică ea momentul în care s-a hotărât să se implice cu toată energia în activismul civic.
Țara în care sunt atâtea lucruri de îmbunătățit
Tot din 2002 e implicată în societatea civilă și Angela Achiței, președintele Fundației Alături de Voi, ONG al cărui obiectiv este „incluziunea persoanelor seropozitive HIV și din alte grupuri sociale”. După absolvirea facultății, a lucrat o vreme la Direcția pentru Protecția Copilului din Vaslui, apoi la Iași, după care a fost asistent social și coordonator de programe pentru o organizație americană. Când aceasta și-a finalizat programul din România și a decis să înființeze două organizații care să continue activitatea, Angela a acceptat propunerea să devină director executiv la Alături de Voi.
„Practic, la 27 de ani am devenit antreprenor social. Aveam la dispoziție 20.000 de dolari, care îmi ajungeau să funcționez cam șase luni, într-o echipă de cinci oameni. Am început să scriem proiecte, să vindem soluții la problemele cu care se confruntau beneficiarii noștri. A fost greu, dar de atunci am reușit să implementăm peste 75 de proiecte și să atragem în comunitate în jur de 17 milioane de euro. Am investit în oameni și am creat locuri de muncă, unele protejate pentru persoanele cu dizabilități”, rememorează ea drumul anevoios din ultimii 15 ani.
Elena Calistru, una dintre cele mai importante voci ale tinerei generații, lucrează în ONG din 2008, de când a terminat facultatea. Ar fi putut să plece la un master în străinătate, la Paris și Londra, dar a decis să rămână în țară. „Am vrut să văd cum e treaba aici, cu gândul că, dacă nu-mi place, o să plec după un an sau doi. Am simțit că pot avea impact, pentru că în România e o oportunitate imensă pe zona aceasta de bună guvernare. Dacă ești încăpățânat, poți schimba lucruri. Iar în țara noastră sunt multe lucruri care trebuie schimbate”, remarcă ea.
În 2012, a fondat Funky Citizens, împreună cu Alina, sora ei, și Livia, cea mai bună prietenă. După o vreme, lângă ele a venit și Cosmin. Au luat totul de la zero și au muncit „ca nebunii” ca să devină relevanți într-un domeniu în care erau deja destule organizații cu istorie și tradiție. „Ne-am propus să umplem un gol în zona de civism. La acel moment, nimeni nu folosea masiv internetul și tehnologia ca să-i facă pe cetățeni să se implice mai mult în modul în care sunt alocate bugetele sau cum funcționează instituțiile”, explică Elena.
Lupta împotriva concepției că „locul femeii e la cratiță”
Viața de activistă nu e simplă, mai ales în România, una dintre cele mai misogine țări din Europa. De multe ori, activistele se confruntă nu doar cu problemele inerente din munca lor, dar și cu mentalități retrograde sau cu preconcepția străveche cum că locul femeii e la cratiță.
Spre exemplu, Lavinia Andrei povestește că i s-a întâmplat de multe ori să fie discriminată pentru că e femeie, doar că nu a prea băgat în seamă aceste lucruri. Însă își amintește un episod din 1995, de la o conferință internațională despre schimbările climatice, desfășurată la Berlin: „M-am întâlnit acolo cu ambasadorul sau consulul României de atunci. Nu știa prea bine ce înseamnă ONG sau ONG-istă, nu făcea diferența între politică și politici publice, așa că mi-a adresat o frază pe care n-o voi uita niciodată. «Ah, deci faci politică. Știi cum se spune, dacă o femeie face politică, trebuie să fie și ciupită de cur». Am fost șocată, am putut să articulez doar că n-am înțeles ce vrea să spună”.
Și Elena Calistru s-a lovit de acest gen de situații: a fost adesea confundată cu secretara sau asistenta directorului, la dezbaterile de la ministere sau instituții la care a participat. Dar a folosit asta în avantajul ei. „Când așteptările sunt scăzute, poți face o impresie bună”, spune ea. În schimb, pe lângă discriminările legate de faptul că e născută în Republica Moldova, Angela Achiței a primit întrebări precum „Cine e în spatele tău?” sau „Cu ce se ocupă soțul tău de ai ajuns aici?” și a auzit verdicte ca „Femeile nu știu nimic despre afaceri”. Totuși, mărturisește că în ultimii ani nu i s-au mai întâmplat astfel de lucruri. „Probabil că rezultatele au vorbit pentru mine”, afirmă ea.
De la șicane până la amenințări și frâne tăiate
Pe deasupra, nu de puține ori, activistele au de suportat presiuni venite din partea oamenilor împotriva cărora se poziționează în proiectele lor. Instrumentele de presiune sunt mai sofisticate decât ar putea crede cineva. „Odată, m-a sunat un consilier județean și m-a amenințat pentru că am blocat, în ședința Consiliului Județean, un proiect care viza aprobarea regulamentului de finanțare a
ONG-urilor”, își amintește Angela Achiței.
Alteori, oamenii vizați vor să te sperie sau să te facă să-ți pierzi cumpătul. Lavinia Andrei a pățit-o pe propria piele în timpul campaniei pentru Roșia Montană: „De câte ori eram invitată la emisiuni TV, venea și un individ care să susțină cauza corporației. Nu era foarte inteligent, însă avea rolul ca în pauzele publicitare să mă ațâțe. Îmi spunea lucruri obscene de față cu realizatorii și restul invitaților, cât să-mi pierd răbdarea. Apoi altul mă provoca la discuții imediat ce debuta emisiunea. Dar am fost pregătită psihologic, așa că nu le-a ieșit schema.”
Altădată, a fost martora unei situații infinit mai grave. Pe când derula o campanie împotriva centralei nucleare de la Kozloduy, din Bulgaria, prietenul ei, alături de care călătorise o zi întreagă în mașină, s-a trezit cu frânele tăiate. „Aici e și mai delicat. Când e vorba despre tine, mai e cum e. În schimb, când e vorba despre alții, ai sentimentul responsabilității față de oamenii pe care îi expui.”
Soluția pentru toate aceste probleme? Transparența. „E cea mai bună armă pentru orice”, e de părere Elena Calistru. „Când apar probleme de acest gen, vorbesc despre ele. Aceasta e rezolvarea.”
Lipsa banilor, eterna piedică a ONG-istelor
Cu toate că munca lor are, de multe ori, impact național și aduce beneficii enorme pentru mase de oameni, realitatea e că nu te îmbogățești din activism. „Momentan, avem un nivel de salarizare foarte mic. În plus, am renunțat la destule proiecte, pentru că nu am avut finanțare suficientă și am amânat diverse extinderi”, explică Elena Calistru. Ea spune că Funky Citizens își finanțează proiectele din trei surse mari: granturi la care aplică pentru proiecte punctuale, activități economice (pentru că statul permite cercetări sau traininguri contra cost) și sponsorizări sau donații.
„Acestea din urmă sunt cele mai importante pentru noi, deoarece ne oferă flexibilitate și ne arată că lumea consideră utilă munca noastră. Tocmai de asta am încercat să nu ne aruncăm deodată la proiecte din fonduri europene sau la finanțări foarte mari”, adaugă ea.
De piedici financiare s-a lovit și Lavinia Andrei. A renunțat la multe idei și proiecte, pentru că n-a avut cum să susțină financiar campaniile. În plus, multe proiecte s-au realizat doar pentru că au fost susținute de voluntari și s-a pus baza pe solidaritate, îndrăzneală sau inovație. „E greu, pentru că te lupți cu oameni care au multă putere, cu companii care dispun de sume imense de bani. Dacă aș fi vreun Soros, mi-aș pune averea la bătaie pentru cele mai tari campanii de mediu, sociale, anticorupție, egalitate de gen etc.”
Ca ordine de măsură, nici măcar 50% dintre idei nu ajung să fie puse în practică, din cauza lipsei fondurilor. Angela Achiței povestește că în 15 ani au fost implementate 75 de proiecte, din peste 180 de proiecte scrise. „Uneori, am senzația că anumite idei sunt prea noi pentru România, iar asta e greu de înțeles pentru cei din jur. Ajung să văd astăzi, în spațiul public, discuții pe teme cu care noi am cochetat în urmă cu 5–7 ani”, observă ea.
Mai mult decât un job de la 9 la 5
În aceste condiții, să fii ONG-istă înseamnă mai mult decât un job călduț, cu program fix, într-un birou din centrul orașului. Nu ești activist full-time, cu carte de muncă, ci pentru că ești revoltat, pentru că simți că ți se încalcă niște libertăți sau crezi în niște valori pe care le vrei respectate. Lavinia Andrei e de părere că un activist, bărbat sau femeie, trebuie să aibă, pe lângă un caracter puternic și calități de lider, resurse nebănuite de energie. „Au fost momente în care nu eram în formă 100%, dar energia îmi creștea când vedeam că oamenii rezonează cu mine, că se adună în jurul acelorași idealuri”, spune ea.
„Eu lucrez cam zece ore pe zi. În aeroport, la coafor sau când stau la rând, undeva. Muncesc și sâmbăta, mai ales când am termene la scrierea de proiecte. Noroc că am o familie înțelegătoare, care mă sprijină necondiționat. Încercăm să ieșim în weekenduri, să mergem în vacanțe sau city break-uri, ca să compensăm cumva”, își descrie Angela Achiței programul.
„Uneori, lucrăm și noaptea sau sărim peste somn”, completează Elena Calistru. Ei îi place să muncească noaptea, pentru că atunci simte că are mai mult spor la analizele complexe sau la documentele care presupun mult lucru cu baza de date. Momentan, e prinsă cu creșterea platformei Factual, primul și singurul instrument de fact-checking din România. „Munca mea e pasiunea mea. Pe deasupra, prietenii mei sunt, în majoritate, oameni care lucrează în zona de societate civilă sau de presă, așa că timpul meu liber se transformă tot în discuții legate de job.”
Investițiile în oameni sunt garanția pentru un viitor mai bun
Totuși, în fața atâtor impedimente, ce le motivează pe aceste femei să continue? E o întrebare la care cele trei activiste au același răspuns: oamenii și entuziasmul că pot schimba lumea. Angela Achiței crede că investițiile în oameni sunt garanția pentru un viitor mai bun. Ideea că va lăsa ceva în urma ei o încarcă pozitiv. „Sunt persoane care mă caută peste ani să-mi mulțumească pentru că le am ajutat. Puști de la casele de copii pe care i-am ajutat să iasă din sistem, tineri care au învățat să trăiască cu HIV/SIDA și să-și depășească propriile bariere, colegi sau prieteni care au înțeles rolul nostru și care ne urmează din dragoste și pasiune pentru oameni. Ei mă motivează să merg mai departe”, spune ea.
Pe Lavinia Andrei a impresionat-o profund când, în urmă cu câțiva ani, un tânăr i-a mărturisit că ea e modelul lui în viață. „A venit la mine și mi-a spus că m-a cunoscut în 2002–2003, în timpul campaniei pentru Roșia Montană. Mi-au dat lacrimile când am auzit că eu am fost un exemplu pentru el, fiindcă nu mă așteptam să influențez viața cuiva într-un asemenea mod”, povestește Lavinia.
Dar cel mai important aspect este că oameni de acest gen, dispuși să investească timp și să se implice civic, sunt tot mai numeroși, remarcă Elena Calistru. În plus, provin din diverse categorii sociale sau de vârstă, de la liceeni entuziaști până la oameni de business. Cu toții sunt uniți în jurul unui obiectiv comun: să pună în mișcare rotițe care (încă) nu se învârt în România.
Articol preluat din numărul 235/martie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.