Cercetător român premiat în SUA pentru munca sa în domeniul psihiatriei moleculare (VIDEO)
E vorba de Sergiu P. Paşca, în vârstă de 36 de ani, care este profesor asistent în cadrul Universităţii Stanford din Statele Unite, domeniul său de activitate fiind psihiatria şi ştiinţele comportamentale.
Potrivit Mercury News, el foloseşte modele ale creierului uman – realizate prin intermediul tehnologiei de reprogramare celulară – pentru a face cercetări şi analize ale unor afecţiuni ca autismul. El îşi denumeşte munca „psihiatrie moleculară”.
Meritele tinerilor imigranţi a căror muncă e semnificativă în cercetarea biomedicală din SUA sunt recunoscute prin Vilcek Prizes for Creative Promise, acordate anual de Vilcek Foundation, un ONG înfiinţat de 2000 de Jan şi Marica Vilcek, veniţi din fosta Cehoslovacie.
Distincţia primită de omul de ştiinţă de origini româneşti vine şi cu un cec de 50.000 de dolari.
Sergiu Paşca s-a născut în Aiud, cu şase ani înaintea căderii regimului comunist din România. A început să facă experimente ştiinţifice la vârsta de 11 ani, în subsolul casei părinţilor.
Un premiu naţional obţinut la chimie i-a asigurat o bursă universitară plătită de stat – acesta a fost lansarea strălucitei sale cariere.