CRISTINA CHIRIAC: “La încheierea mandatului CEO, unii construiesc strategii pe termen lung”. Schimbarea în carieră (II)

CRISTINA CHIRIAC: „Atunci când faci cu adevărat ceea ce îți dictează sufletul, reușești să răzbați”

Este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor din România, fost director general la World Trade Center România, iar din 2010 este Ambasador şi Mentor al European Network of Female Entrepreneurship. În noiembrie 2016, a lansat cartea Marea Privatizare, o lucrare ştiinţifică riguroasă ce abordează în profunzime procesul de privatizare în România, din ultimii 25 de ani.
Organizează numeroase conferinţe dedicate antreprenoriatului în România şi este iniţiatoarea proiectelor de responsabilitate socială „Flori de ie” şi „RomâniIA autentică”, destinate promovării portului popular românesc în marile capitale ale lumii.

„La încheierea mandatului CEO, unii construiesc strategii pe termen lung, eu însă prefer să mă așez de vorbă cu mine și să înțeleg lecția care tocmai s-a încheiat. Adevărul este că viața bate filmul. Deși s-au scris nenumărate cărți despre cum să fii un excelent manager sau antreprenor, la finalul unui capitol începe un nou drum cu multe necunoscute pe care fiecare persoană le gestionează în stilul propriu. Cred că nivelul de educație al fiecăruia are un cuvânt greu de spus.

Nimic nu se compară cu experiența personală și mai știu, din ce am trăit, că ceea ce îți închipui tu se poate să nu se întâmple în realitate. De fiecare dată când am încheiat un capitol din viața mea am avut grijă să las loc de «bună ziua», așa cum spunea tatăl meu. Așadar, cred în relațiile interumane, militez pentru ele și pot spune sincer că, atunci când ai ajuns la performanța de a coordona câteva sute de oameni și de a face echipă cu ei, înseamnă că ai adevărate calități de lider și conștiință. Perspectiva încheierii unui mandat aduce întotdeauna schimbare de viziune și recalibrare a valorilor.

Întrebarea «Ce faci când ieși dintr-o afacere sau o închizi?» m-a pus pe gânduri, pentru că ați atins un punct sensibil. Mentalul românilor care au dat greș nu este construit să accepte o înfrângere, nu avem sufi­cientă educație antreprenorială pentru a înțelege acest fenomen și implicit de a-l transforma într-un avantaj. Nu știm să pierdem, deci implicit nu știm să ne ridicăm după ce am căzut. Devenim vanitoși, ascundem adevărul, ne închidem în noi și etalăm o imagine falsă. Felul în care îți asumi eșecul depinde foarte mult de puterea de cunoaștere a fiecăruia, dar și de gradul de educație. Eu, spre exemplu, am fost de câteva ori în situația de a închide câteva afaceri. Le-am închis, pentru că nu mă mai regăseam sau pentru că la un moment dat am ales diferite funcții care erau incompatibile cu ceea ce făceam. Oricum, am ales să merg mai departe, indiferent de motivele care au condus la închiderea afacerii. Sigur, deciziile nu sunt ușor de luat, iar implicarea emoțională își spune cuvântul, însă, atunci când construiești în parteneriat, este mult mai uşor.

CITEȘTE ȘI: Schimbarea în carieră. Tehnici de supravieţuire (I)

Libertatea de a alege mi se pare esențială, este mult mai greu atunci când eşti forțat de împrejurări să închizi un business. Această atitudine e valabilă și când jobul nu te mai satisface. Capacitatea de anduranță și curajul au un rol important în decizia de a părăsi locul de muncă. Cu cât ești mai puternic, cu atât te încăpățânezi să crezi că vor veni și vremuri mai bune, iar atunci decizia este mai greu de luat. Din păcate, cam același lucru se întâmplă și în antreprenoriat și așa se poate explica şi de ce multe afaceri eșuează. Obiectivitatea si curajul de a risca sunt calități care ne lipsesc multora dintre noi. Această atitudine vine și din mentalitatea colectivă.

Cum te reinventeziv profesional și personal? Învățând să te redescoperi și să te iubești. Cel puțin aşa s-a întâmplat cu mine. Uitasem de mine, uitasem să îmi dau timp să respir, uitasem să visez. Fără un echilibru între minte, trup şi suflet nu poţi să așterni visul pe hârtie. Zâmbetul este expresia sănătății, flacăra ce întreține speranța că poți reuși în orice domeniu. Am căzut de multe ori în viață, uneori mai rău, alteori doar m-am speriat, însă din fiecare experiență am învățat câte ceva. Am învăţat că mentalul se educă și ține doar de noi dacă suntem învingători sau învinși. Eu am ales să fiu învingătoare!

Când nu te mai regăsești pe tine în ceea ce faci zilnic, este momentul să faci o schimbare. Motivația principală o găsești înlăuntrul tău, atunci când îți doreşti să te dezvolți, să îți atingi scopul și misiunea.

În prezent, pasiunea și redescoperirea sinelui m-au condus către «Flori de ie», micul meu colț de suflet, pe care l-am transformat, cu pași mici şi repezi, într-un business.
Din dragostea de neam şi patrie, de tradiție și valori românești, am condus «Flori de ie» pe drumul succesului, al promovării României. Ia este cel mai sigur și iubit ambasador al românilor de pretutindeni. Am realizat că, atunci când faci cu adevărat ceea ce îți dictează sufletul, reușești să răzbați. «Flori de ie» are și o componentă puternică de responsabilitate socială, pentru că vorbește despre un brand de țară și activează o forță de muncă aproape uitată: cea a femeilor din mediul rural care țes și brodează ii.

Toate schimbările de direcție în business au contat imens în evoluţia mea ulterioară, profesional şi spiri­tual. Viața este o poveste pe care ne-o clădim prin alegerile noastre. La final, povestea trebuie să ne lase o impresie plăcută, astfel încât să privim înapoi cu mândrie şi mulțumire sufletească. Acum mă simt împăcată cu mine însămi și doresc să duc mai departe istoria și adevăratele valori românești.”

RALUCA CHIŞU: „Echilibrul profesional l-am găsit atunci când am RENUNŢAT!”

Este de profesie economist, a lucrat şapte ani în calitate de consultant financiar în domeniul proiectelor cu finanţare europeană, apoi a decis să părăsească domeniul şi să pună bazele unui antreprenoriat foarte necesar în terapia copiilor: un centru medical de recuperare neuromotorie pediatrică.

Am renunţat să rămân în spaţiul meu confortabil, un spaţiu foarte bine definit, la meseria de economist, de analist financiar şi de ajutor de CEO. Am renunţat la a face lucrurile aşa cum îmi sunt dictate şi am renunţat să doresc să decurgă totul lin.

Când am părăsit fostul job, am respirat adânc, am suspinat vesel, am tras aer în piept, m-am uitat o secundă în oglindă, am zâmbit și gata! Pentru că deja mi-a venit o nouă idee, am simțit o nouă provocare, am vrut să dărâm o nouă limită. Deja se derula un întreg film, se conturau oameni, misiuni, viziuni şi, evident, costuri. Apoi răsar veniturile împreună cu un curaj enorm de a o lua de la capăt. Şi, de fapt, nu e vorba despre curaj, e vorba despre dorinţă, despre nevoia de a simți riscul. Recunosc: am căutat furtună, am stins lumina pentru a mă bucura de întuneric şi am vrut să învăţ să organizez eu jocul, să fac eu regulile şi să mă bucur de rezultate.

Iar atunci când renunţi la ceva sigur, doar ca să sari în gol, în nesigur, în necunoscut, totul devine foarte intens. Probabil este această adrenalină care te ţine în picioare în primii ani, ani grei şi plini de surprize, ca un soi de drog care te face să treci peste dezamăgiri crunte ale oamenilor pe care îi crezi activi în echipa ta, peste furtul şi pocitul ideilor tale, peste dezavantajele de a fi anteprenor.

Nu cred că ştiu să definesc ce înseamnă să renunţi la un «job» pe care îl îndrăgeam şi ştiam că îl fac foarte bine. E adevărat că a jucat un rol foarte important conjunctura socială de atunci, criza economică a investiţiilor şi mai ales faptul că deja mă simţeam inconfortabil. Nu doream să rămân într-un loc doar pentru că este «simplu», doream să fiu provocată, să apară lucruri noi, să fac lucruri inovatoare şi… să dezvolt. Dar motivaţia principală a fost aceasta: doream să fac ceva prin care să contez. Să conteze munca şi ideile, să se nască un serviciu nou, să dau viaţă unui curent și unei nevoi existente în piață, să conteze munca mea pentru o echipă, să fiu utilă altora.

După ce am ştiut că voi pleca, am făcut curăţenie în dosare două săptămâni. Doream să las totul în regulă, să mângâi cu privirea munca de ani de zile, rezultatele pe care nici nu ştiam cum să le cuantific şi să îmi readuc aminte «cum a fost». A fost un soi de joc: priveşte înapoi, vezi ce ai făcut bine, rău, ce ţi-a plăcut şi ce nu ai ştiut să faci. Şi nu mai repeta aceleaşi greşeli! Apoi am plecat!

Când am renunţat, am ştiut pentru ce o fac. A fost un amestec genetic căruia, fără să vreau, i-am dat pentru prima dată atenţie. Medicină şi pediatrie, venite dinspre bunica mea şi nașa mea, amândouă cadre medicale, apoi munca alături de cei mici a făcut parte din copilăria mea, părinţii mei fiind cadre didactice. De la această chemare «a sângelui» până la toate perfecționările în managementul sanitar pe care le făcusem, a rezultat ideea de a deschide un centru medical de recuperare pediatrică.

CITEȘTE ȘI: Angajaţii tăi chiar sunt implicaţi sau doar se prefac?

Cum am făcut schimbarea? A fost pe repede-nainte. A avea un business în România nu te lasă să respiri, să te organizezi, să te pregăteşti, să înveţi şi apoi să aplici… Totul se învaţă din mers, din greşeli (majoritatea) şi se aplică în grabă. Aşa este societatea noastră (agitată − zic eu), aşa sunt legile noastre (haotice − zic eu) şi aşa sunt condiţiile financiare (colerice – zic tot eu), iar tu, ca antreprenor, trebuie să le ţii piept. Aceasta este o altă definiţie a antreprenoriatului: atunci când investeşti în tine, fără efort, fără limite, fără greutate şi fără reticenţă. Înveţi ce doreşti, cum doreşti şi când doreşti… cu o singură condiţie: să înveţi.

Când am făcut schimbarea aveam 29 de ani, abia terminasem masterul, lucram deja de 10 ani şi ştiam ce vreau. Da, la 29 de ani doream o reconversie profesională și o afacere a mea! Am început timid, dar cu foarte mult suflet şi foarte multă încredere.
Am pornit cu o sală mică, doi oameni cu suflet, o echipă managerială complexă şi START!

Acum, după nouă ani, situaţia este total schimbată. Nu există părinte de bebeluş sau copil mic care să nu fi auzit de Centrul KinetoBebe și de programe de dezvoltare neuromotorie a bebeluşului. Centrul KinetoBebe a fost primul centru privat de recuperare pediatrică din Bucureşti, iar acum este şi cel mai mare centru de acest gen.

Acum nouă ani m-am întrebat dacă doresc să renunț și să o iau de la capăt, iar răspunsul a fost DA, pentru că știam că reinventarea va fi FABULOASĂ!”

Citeşte mâine partea a treia din cover story-ul numărului 241/Octombrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.