Daniel Daianu cel mistuit de ganduri

Discutia cu Daniel Daianu se desfasoara in locul de lucru preferat – biroul sau. Biblioteca ticsita de carti imbraca peretii – aproape un personaj… Aici este si sediul firmei sale de consultanta. Este un "one man show". Clientii sai sunt grupuri mari, autohtone si straine, cu predilectie din zona financiar-bancara. Serviciile privesc indeosebi expertiza in analiza macroeconomica a reputatului specialist. De pilda, o mare institutie financiara privata, JP Morgan, atunci cand a incercat sa emita judecati privind evolutia economiei romanesti, i-a cerut opinia. Este asadar expert in macroeconomie, dar si in realitatile economiei romanesti. Firma ii asigura alte venituri in afara celor castigate ca profesor sau ca participant la conferinte internationale. Prelegerile din strainatate sunt platite in functie de notorietatea si de vizibilitatea vorbitorului.

In Romania se platesc astfel de participari?

De la caz la caz. Nu stiu ce fac altii, dar eu am cerut sa fiu platit cand sunt invitat. Nu e vorba de sume exorbitante. Este firesc insa ca organizatiile care urmaresc profitul, atunci cand invita persoane de pe urma carora au o participare bogata, sa remunereze lectorii. Asa se practica oriunde in lume. Trebuie ca si Romania sa preia "best practices". Universitatilor nu le cer nimic, in afara cheltuielilor de transport. Dar chiar si mediul academic a inceput sa se gandeasca la posibilitatea de a-si plati invitatii.

Sunteti printre putinii autori romani creatori de literatura de specialitate originala. In mod normal, scriitorii scriu atunci cand sunt inspirati. Dv. cand si cum scrieti? Introduceti in discutie un aspect de ordin epistemologic aplicat la persoana mea. Nu mi-am pus aceasta intrebare, cum s-a plamadit un gand… Ideile la care tin si care au stat la originea unor studii recunoscute si acasa, si in strainatate au avut o perioada de gestatie. De pilda, o teza din anii ’80 era legata de "Curba J" a reformei intr-o economie de tranzitie. Am aplicat acest concept la reforma sistemului de comanda, anticipand caderea productiei din primii ani ai deceniului trecut. Alta idee a tratat "cresterea pauperizanta" – un concept pe care l-am aplicat la sistemul de comanda, acum aproape doua decenii. Intr-un articol foarte tehnic (cred ca de aceea a si putut sa apara!), incercam sa demonstrez de ce cresterea rapida a acelor decenii nu se cunostea in nivelul de trai. O mare satisfactie mi-a adus un studiu despre arierate, care a fost publicat de FMI in 1994.

Cum arata momentul dv. creator?

Sunt un om disciplinat. Nu imi este greu, intrucat ceea ce fac nu este o povara. Chiar si in circumstante nefavorabile (inainte de 1989), mi-am gasit o preocupare, in concordanta cu inclinatia mea intelectuala si cu ceea ce puteam sa fac pentru a-mi castiga o paine. Revenind la disciplina mea, daca imi propun sa scriu ceva, scriu pana se contureaza ideea bine. Nu am lejeritatea unui jurnalist, dar nu scriu greu… Se spune ca stilul meu e foarte auster, tehnic; am devenit prizonierul domeniului de competenta. Si in scris, si ca formatie sunt de tip anglo-saxon, gratie lecturilor mele. Datorez foarte mult in formarea mea de inceput bibliotecii americane si cartilor pe care le-am gasit acolo. Si, pentru ca am ajuns aici, pot sa va spun ca sunt un autodidact. N-am beneficiat de un doctorat sau un masterat in strainatate atunci cand e normal pentru un om. De aceea, stiu foarte bine ce inseamna sa cauti o carte si sa nu o gasesti, sa obtii o bursa si sa nu o poti folosi. O alta frustrare a fost lipsa dialogului – o regula de baza a unei comunitati. Multe idei apar din dialog (viu grai, scrisori, internet). Eu dialogam numai citind.

Care este stilul dv. de munca?

Stiu ce am de facut, am o agenda a obligatiilor pe care le am. Tin foarte mult sa-mi onorez angajamentele la timp, asa cum trebuie. Sunt exigent cu mine insumi si cu ceilalti. Nu mi-am impus asta, dar stiu care sunt standardele comunitatii de cercetare, ale muncii de calitate si incerc sa le aplic si aici. Si nu e vorba doar de comunitatea stiintifica. Viata m-a impins brutal, in zona reala a economiei aplicate. Ca ministru de finante, cand am fost chemat sa rezolv probleme de importanta nationala, m-am confruntat cu situatii delicate. Poate va mai amintiti de afacerea Bell Helicopters, de dosarul datoriei suedeze, care tocmai a renascut, de afacerea Transchem. Si am o mare multumire ca, in toate aceste situatii dificile, decizia mea s-a dovedit corecta, a fost validata de derularea evenimentelor – a protejat interesul national. As continua enumerarea cu dialogul avut cu FMI intr-un moment extrem de complicat in tara, in pofida faptului ca aveam o buna relatie de ordin profesional cu expertii fondului. Romania se afla intr-o criza politica aproape perpetua. Am avut un mandat dificil… Am si invatat foarte mult, nu eram un politician, ci un tehnician caruia i se incredintase acel mandat. Am incercat sa servesc interesul public cum am stiut mai bine.

Cum se naste recunoasterea internationala?

Prin ceea ce publici si prin ceea ce faci ca functionar public. In Vest, eram cunoscut de dinainte de 1989. Am facut o serie de studii foarte tehnice, chiar publicate in Romania care au starnit interesul. Dupa 1990, asemenea merite au fost recunoscute. Si o forma de recunoastere a fost alegerea mea ca presedinte al Asociatiei Europene de Studii Economice Comparative, in 2002, la Bologna. Inca de pe vremea cand eram adolescent, visam sa ajung la Harvard. Viata mi-a rezervat implinirea visului la o varsta inaintata, la 37 de ani, cand am primit invitatia Universitatii. N-am plecat in strainatate cu o bursa a statului sau prin programul Fullbright. Acolo nu te duci pentru ca soliciti sau pentru ca te trimite guvernul. Trebuie sa justifici o asemenea invitatie prin ceea ce publici. Pe de alta parte, a preda intr-o universitate de frunte in Statele Unite este suprema satisfactie pentru o cariera academica. De aceea, inteleg de ce tinerii nostri foarte dotati viseaza sa ajunga la Stanford, la Harvard sau la Duke University. Ce se poate face este sa ai o dubla afiliere: un semestru in strainatate si unul acasa. Si eu am avut aceasta dubla afiliere, dupa ce am plecat din Ministerul Finantelor. Am predat la Berkeley, la UCLA, ca visiting profesor. Si acum am o astfel de activitate. Anterior, am avut o bursa de cercetare la Woodrow Wilson Center, Washington DC, am avut un stagiu de cercetare la FMI, unde de asemenea am fost invitat. Pe aceeasi linie se inscrie si invitatia primita de la Colegiul NATO de la Roma, in 1995. Am scris atunci un eseu despre viitorul Europei, o incercare de a impleti aspectele economice cu cele politice si de securitate la scara Europei.

Mandatul meu de ministru de finante a fost bine apreciat in cercurile ce conteaza in lumea finantelor internationale, in conditiile in care am urmarit cu consecventa interesele tarii mele; sunt frecvent invitat la reuniuni internationale, unde mi se cere sa vorbesc in calitate de fost ministru de finante si de expert in probleme macroeconomice.

Cand ati aparut prima data in Dictionarul Enciclopedic?

Arareori aduc vorba ca sunt membru corespondent al Academiei Romane. Uneori, imi pun intrebarea daca nu sunt prea tanar pentru aceasta onoare. Acelasi lucru despre dictionar… Ce sa spun?! Am fost surprins… Ce m-a interesat intotdeauna a fost cum ma judeca oamenii, cum imi indeplinesc misiunile publice. De aceea, m-a durut cum unii au comentat recent scandalul datoriei Romaniei fata de Suedia… Presa a luat automat in vizor ministrii de finante din acea perioada. Or, este un fapt notoriu ca eu am oprit un proces de negociere care mergea in defavoarea Romaniei; in 1997, se comisese greseala flagranta de a se accepta modul in care partea suedeza isi formulase pretentiile, inclusiv suma exorbitanta de 800 de milioane de dolari. Eu am subliniat reprezentantilor guvernului suedez ceea ce mi se parea a fi incorect fata de Romania in acele pretentii; am propus un alt mod de negociere, pornind de la interesele noastre. Mandatul de negociere prevedea sa se porneasca de la valoarea nominala a creantelor (de cca. 30 de milioane de dolari) si sa nu se accepte montajul financiar propus de suedezi. Demersul meu a fost unul necesar, chiar daca eu am fost nevoit sa plec de la Finante inainte de vreme.

Ce inseamna succesul pentru dv.?

Desi se spune ca sunt un lup singuratic, eu sunt adeptul dialogului, imi place polemica. Am fost intotdeauna mistuit, muncit de ganduri, de intrebari. Nu-mi era indiferent ce se intampla in jurul meu. Ca student, in timp ce colegii mei mergeau la munte, eu preferam sa raman acasa, sa citesc, sa fac sport. Sportul este pentru mine o a doua natura. Am jucat si fotbal… Am incetat sa practic sportul de performanta cand am constatat ca imi rapea prea mult timp, dar alerg si acum, trag de fiare… Dar, ca sa va raspund: succesul inseamna multumire profesionala si credinta ca ti-ai servit tara cu onoare.

Vacante aveti, va luati vreodata concediu?

Nu, de ani de zile nu am mai avut concediu. Am acum un program destul de lejer. Nu sunt salariatul cuiva. Sunt profesor universitar plin, am ore putine. Sunt un om liber. Mi-am castigat libertatea. Imi gestionez timpul asa cum doresc. Nu am o intreprindere care sa aiba program de la opt dimineata la sase seara. Eu am responsabilitate fata de familia mea, adica fata de mama mea si de fratele meu, si fata de societate, desigur. Preocuparile mele profesionale ma ajuta in a avea o voce in viata publica. Automat, stiu mai mult, ma informez mai mult. De cand eram foarte tanar am simtit nevoia sa fiu informat, sa stiu.

Alt suflet apropiat, in afara de mama?

Un camin "rotund" este marele minus al vietii mele, desi femeile exista in viata mea. Dar faptul ca nu sunt casatorit nu-si are o determinare mecanica in evolutia mea profesionala. Se va intampla candva… Eu nu contrapun familia, carierei. Viata buna de familie poate sa opereze si ca un stabilizator, are o functie homeostatica in viata unui om.

Un alt lucru pe care l-ati fi facut altfel sau pe care tanjiti sa-l faceti?

Am bilanturi severe, ma judec destul de aspru, imi vad lipsurile… Caut in continuare ca, prin ceea ce fac, sa-mi ajut semenii. Am avut intotdeauna aceasta obsesie. Intotdeauna am fost privit ca un lider, si cand eram copil, si ca student: eram cel care randuia lucrurile. De la asta mi s-au tras necazuri in viata. In perioada studentiei, am avut probleme mari cu conducerea facultatii. Am avut o altercatie cu un profesor, am considerat ca nu s-a procedat corect intr-o anumita situatie. Am fost un rebel in felul meu. In 1978, am avut "tarasenia" vietii mele. Dupa ce Pacepa a ramas in strainatate, am iesit din Serviciul de Informatii Externe al Ministerului de Interne. Aveam 26 de ani, puteam sa urc, sa am o evolutie spectaculoasa, dar am iesit, pentru ca aveam dilemele mele existentiale, nu acceptam acest gen de activitate.

Atunci, de ce ati intrat?

Am intrat fascinat de sansa de a pleca, pe care n-o oferea decat diplomatia. Dar am avut o mare problema morala cand am vazut ca trebuie sa mituiesti ca sa obtii informatii. Nu acceptam sa corup un om. Sa-i ofer bani, ca sa obtin informatii?! Indiferent cat de nobil ar fi fost scopul! Aceasta este o problema de principii si nu priveste doar sistemul comunist, ci orice societate si serviciul sau de informatii. Poate fi judecata ca o slabiciune personala, dar atitudinea mea nu a fost alterata de timp. La aceasta s-au adaugat si alte intrebari, care mi-au insotit parcursul in viata si s-au regasit, mai tarziu, in lucrarile mele de cercetare de dinainte de 1989. Divortul era inevitabil!

Cat a durat "tarasenia"?

Din martie 1976, pana in august 1978. In tot acest timp, am facut munca de analiza economica si politica. Mi-a fost greu dupa ce am iesit. Indeobste, cei care ieseau din acest serviciu primeau acoperire. Erau legendati, adica le era trecut in cartea de munca un alt loc. Aceasta era regula. In cartea mea de munca s-a trecut "Ministerul de Interne". Din cauza asta mi-a fost greu sa-mi gasesc de lucru. Am vrut sa ma duc la ASE, sa lucrez ca asistent. Nu m-au primit. Pana la urma, am gasit un post de documentarist. Dupa un an de zile, am dat concurs si am intrat pe un post de cercetator la acelasi Institut de Economie Nationala. Am fost extrem de bucuros ca am putut sa intru in cercetarea economica. Eram mult mai linistit sufleteste si inclinatia mea intelectuala era satisfacuta. Scapasem de gandurile si de intrebarile de ordin moral. Pe de alta parte, atunci am avut revelatia mefientei manifeste fata de mine. Dupa 1989, am mai avut momente grele, dar oamenii care au avut interesul sa cunoasca istoria vietii mele nu si-au pus problema sa ma indeparteze.

De ce un om cu atatea cunostinte si cu un mare bagaj de informatie pretioasa nu este in topul celor mai bogati romani? Pentru ca eu stiu ca informatia inseamna bani, inseamna putere…

Traseul meu si ceea ce am facut pana acum ofera un raspuns. Am mica mea afacere, o firma de consultanta care mi-a asigurat venituri decente, intr-o activitate onorabila. Nu sunt intr-o functie executiva intr-o mare intreprindere, care sa-mi asigure un salariu lunar deosebit si bonusuri; nu sunt patron, desi am participatii. Imi folosesc mintea, astfel incat sa valorific resursele pe care le-am castigat lucrand in strainatate. La Comisia Economica pentru Europa, am avut un salariu de aproape 7.000 de dolari lunar, in SUA, salariul de profesor era de 90.000 de dolari anual, la FMI am avut venituri care, insumate, ma duceau la aproape 10.000 de dolari pe luna. Deci am avut venituri in strainatate superioare celor din Romania. Cu ele am facut unele investitii. Sunt si in cateva boarduri ale unor organizatii si reviste din strainatate. De exemplu, prezenta la sedinta unui anumit board se plateste cu cateva mii de euro. Eu nu am milioane de euro. Am venituri de clasa mijlocie, onorabile. Insa nu numai banii conteaza in viata.

#squarebanner#

Ce cititi?

Lectura mea zilnica indispensabila este data de "Financial Times" si de "International Herald Tribune". Sunt cele doua publicatii de care sunt mult atasat. Sunt repere pentru mine. In afara de lucrari social-politice si de economie, caut sa-mi procur ce este mai nou de cate ori plec in strainatate. Vreau sa citesc lucrarile cele mai bune in original, nu traduse in romana. Asta ma costa foarte mult. Va mai spun un lucru: cartile foarte bune sunt pentru mine ca bijuteriile pentru o femeie. Daca mi-ati lua una dintre cartile pe care le iubesc, mi-ati face mult rau. De exemplu, o carte la care tin foarte mult este cartea lui Daniel Bell – Societatea postindustriala. Daca imi doreste cineva raul, mi-o ia…

Are un loc special in biblioteca?

Nu si nici nu va spun unde ii este locul! Foarte multe dintre cartile mele sunt "masacrate". Eu fac adnotari, imi scriu gandurile pe marginile paginilor, ideile care imi vin citind… Acesta este dialogul meu. Acolo raman mintea si sufletul meu.