Managerii propriului talent

O profesie cu bratara de aur

Mihai Ceciu, General Manager Horologivm

La inceput a fost fascinatia. A vrut sa descopere cum functioneaza un ceas si sa vada ce este in spatele carcasei. A fost impulsul copilaresc de a demonta lucrurile si ambitia de a le pune la loc in ordinea cuvenita. Nu poate spune cu certitudine cand a optat pentru ceasornicarie. A pornit ca o provocare a copilariei si apoi a adolescentei, fara sa stie ca o sa ajunga sa-i marcheze viata intr-atat. Odata cu prima reusita si-a facut loc pasiunea, care a crescut in timp.

La 15 ani intra ucenic la un ceasornicar din Ploiesti, dar in scurt timp si-a dat seama ca ceea ce putea invata de la acesta erau lucruri limitate, fata de ceea ce isi dorea cu adevarat. A fost autodidact pana cand a ajuns in Elvetia, la scoala de ceasornicari WOSTEP din Neuchatel, unde a trebuit sa stearga din minte tot ce acumulase pana atunci si sa o ia de la capat. Acolo a inteles ca ceea ce se invata in Romania nu are legatura cu adevarata arta a ceasornicariei.

Intr-adevar, datoreaza formarea sa profesionala scolii elvetiene si considera ca in perioada anterioara nu a facut decat sa isi antreneze dexteritatea. Diferentele nu constau in ceea ce fac elvetienii cu ceasurile lor celebre, ci mai ales in cum fac ceea ce fac! Fabricarea propriilor mecanisme si carcase si mentinerea controlului total asupra produsului cresc credibilitatea manufacturii din tara cantoanelor, pornind de la designul original pana la controlul final.

Ceciu sustine ca o scoala romaneasca serioasa de orologerie nu exista, si se lupta de doi ani cu birocratia ca sa puna bazele unei astfel de scoli. Din pacate, e greu pana si sa convingi pe cineva sa urmeze aceasta meserie, pentru ca este una extrem de solicitanta psihic. „Trebuie in primul rand sa iti doresti sa inveti meseria si sa o practici. Daca exista dorinta si pasiune, e usor sa convingi un tanar, altfel e aproape imposibil.“

Pentru Ceciu, ceasurile inglobeaza povesti extraordinar de frumoase, pe care e incantat sa le asculte, sa le inteleaga si sa le traiasca. Ceasul in sine si provocarile pe care i le ridica, uneori sfidator, reprezinta frumusetea acestei profesii. Toti clientii ii spun povestea ceasului pe care il detin si majoritatea povestilor au o natura sentimentala.

Se mandreste cu absolut orice ceas iese din mana sa, in stare perfecta. La toate pune suflet si pasiune si toate ii sunt dragi. „O doamna era atat de legata de ceasul pe care invatase orele in copilarie, incat atunci cand l-am reconditionat a izbucnit in lacrimi. Reactia dumneaei m-a uimit si m-a impresionat enorm.“

In ceasornicarie aproape totul s-a inventat acum 200 de ani. Tot ce se inoveaza in zilele noastre reprezinta reinterpretari umile ale „genialitatii acelor ani de glorie neintrecuta“. Cu toate acestea, Ceciu a construit el insusi doua modele de ceasuri, unul automatic si unul cu tourbillon. O munca de Sisif, dupa cum spune. In constructia unui ceas, absolut toate etapele sunt decisive, incepand de la idee pana la asamblarea ultimului surub si testarea functionalitatii. Au trecut trei ani de la idee la realizare, dar ar fi putut lua si mai putin si mai mult, in functie de mai multi factori – din pacate, majoritatea de ordin financiar. Oare cati dintre utilizatori stiu ca un ceas, asa cum il vedem, contine intre 200 si 500 de piese distincte, in functie de complexitatea mecanismului. In ce alt obiect de asemenea dimensiuni mai intalnim o aglomerare asa de mare de componente?! se mira Ceciu. Daca va intrebati dupa ce criterii ar trebui sa alegem ceasurile, raspunsul este invariabil acelasi: trebuie sa va placa. Alegerea e foarte personala. „Daca nu l-ai achizitionat pentru ca iti place cu adevarat, nu va ajunge sa stea mult la mana ta“, spune orologerul.

Mihai Ceciu e managerul „darului“ cu care a fost inzestrat, pe care incearca sa il dezvolte constant fara sa faca nicicand compromisuri. I-a trebuit mult sa se poata gandi rational si detasat la o valoare economica a business-ului sau si tot nu a ajuns la o concluzie multumitoare. Acesta este un dezavantaj al pasiunii extreme… nu o poti pretui in termeni economici. Business-ul sau (atelierul, magazinul de prezentare si laboratorul de expertiza-diamante a fost evaluat la 1, 2 milioane de euro) se poate dezvolta inca pe mai multe directii, dar acest lucru implica timp si fonduri… Toate la vremea lor – spune Ceciu. Nivelul de dezvoltare profesionala il preocupa momentan. „Mai am doua etape de parcurs, una educationala si cealalta de creatie, pentru a ma putea considera cu adevarat implinit profesional.“ Planuieste un ultim curs pe care il va urma tot in Elvetia, la WOSTEP, si aducerea unei inovatii la un mecanism de ceas. Ambele sunt demarate si spera ca in cel mai scurt timp posibil sa le duca la bun sfarsit.

Povestea sunetului

„Niciodata nu voi putea spune ca stiu tot sau ca stiu destul, ca am descoperit toate secretele sau ca am ajuns la destinatie, pentru ca fiecare instrument este o noua provocare. Ganditi-va numai la faptul ca pentru marele Stradivarius epoca de aur a inceput de la varsta de 65 de ani.“

Silvian Rusu, lutier si restaurator

Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti

Visul oricarui lutier este sa ajunga macar o data in viata sa restaureze un „Strad“. El a avut sansa sa restaureze deja doua viori Stradivarius. Un alt vis a fost sa stea intr-o sala de concerte, retras intr-un colt, si sa vada cum un instrument de-al sau „este cantat“ de un mare solist pe scena. A avut bucuria sa vada nu doar unul, ci doi mari solisti cantand in acelasi timp pe doua viori construite de el.

A indragit vioara inca din copilarie, poate mai pasional decat altii, nestiind pe atunci ca va ajunge nu doar sa cante, ci si s-o faureasca. A fost fascinat dintotdeauna de instrumentele muzicale si in special de vioara, nu doar pentru ca a studiat-o sau pentru ca se spune ca este unul dintre cele mai populare instrumente, ci pentru ca il reprezinta cel mai bine. Chiar din timpul liceului a stiut ca vrea sa urmeze aceasta profesie. Nu poate spune cine sau ce anume l-a influentat pentru ca, de fapt, totul a venit de la sine. Doar pasiunea sa a fost hotaratoare in aceasta alegere. A avut sansa de a invata meserie de la unul dintre cei mai mari lutieri si restauratori, maestrul Jean-Christophe Graff din Strasbourg, Franta, care i-a fost si ii este un desavarsit profesor si mentor. Alaturi de acesta a invatat nu doar sa construiasca instrumente, ci si sa restaureze, deci se poate spune ca Silvian Rusu a invatat nu una, ci doua meserii, cu atat mai mult cu cat la ora actuala sunt foarte putini restauratori. „Vioara este un instrument complex, cu multe posibilitati de exprimare, dar si foarte pretentios. Cere foarte multa finete, rabdare, munca, pasiune, timp, sacrificii. Este un instrument sensibil, pe care trebuie sa „il simti si care te simte“, dar si un instrument caruia trebuie sa i te dedici, sa-i fii loial. Aceasta, spune el, probabil si pentru ca este atat de aproape de inima si vibreaza odata cu intreg corpul: „Intr-o vioara este o particica din sufletul creatorului ei.“

Isi alege lemnul singur, aceasta fiind si prima etapa in constructia unui instrument. Din fericire, si in acest domeniu a avut norocul sa invete si sa colaboreze cu o firma cunoscuta din Franta, Le Bois de Lutherie. Toti lutierii moderni lucreaza dupa modelele consacrate, precum Strad, Guarneri, Amati, dar nu modelul dupa care lucrezi este cel mai important, ci felul in care-ti pui amprenta asupra instrumentului, imprimandu-ti propria personalitate, propriul stil si conferindu-i originalitate. Practic, aceasta inseamna un instrument de maestru: un instrument original, cu stil, cu personalitate, expresiv. Toate instrumentele create de un lutier au ceva in comun, „ceva din el“. Dintre toate instrumentele carora lutierul nostru le-a dat viata, cel mai aproape de suflet ii este vioara. Fiecare instrument pe care l-a creat il reprezinta si se regaseste in el. Ii place sa creada ca a evoluat cu fiecare instrument, dar e perfectionist si tinde mereu spre mai bine: „Niciodata nu voi putea spune ca stiu tot sau ca stiu destul, ca am descoperit toate secretele sau ca am ajuns la destinatie, pentru ca fiecare instrument este o noua provocare. Ganditi-va numai la faptul ca pentru marele Stradivarius epoca de aur a inceput de la varsta de 65 de ani.“

Constructia unei viori dureaza intre 150-200 de ore. Dar mult mai mult timp si munca ia sa ajungi sa construiesti o vioara si, cu atat mai mult, una de referinta. Toate instrumentele pe care le-a creat au o poveste a lor, dar mai mult decat atat, una dintre cele mai minunate trairi ale sale legate de vioara a fost in momentul absolvirii examenului de licenta, cand a sustinut examenul pe una din viorile construite chiar de el. A fost un sentiment extraordinar, iar emotiile au fost de doua ori mai intense. In urma acestei experiente a inteles si mai bine relatia dintre lutier-instrument-instrumentist.

O vioara Stradivarius, precum cea pe care canta Alexandru Tomescu si de care Silvian Rusu se ingrijeste, este o vioara aparte, ridicand-se deasupra celorlalte instrumente. La aceasta se adauga faptul ca „a fost cantata“ de unul dintre cei mai mari violonisti romani, Ion Voicu, elevul lui George Enescu, ceea ce ii confera o valoare unica. Si, nu in ultimul rand, pentru ca este una dintre cele mai reusite viori „Strad“, un instrument perfect echilibrat, nu doar prin frumusetea lucrului si a lacului, ci si prin caldura sunetului si catifelarea timbrului. Reconditionarea unui astfel de instrument intra intr-o alta ramura a lutieriei, si anume restaurarea. „Daca vorbim despre restaurare, trebuie sa ai in vedere doua aspecte: sa nu alterezi sonoritatea instrumentului si sa-i pastrezi originalitatea. Il restaurezi in maniera scolii si a perioadei in care a fost construit, pastrandu-i si conservandu-i stilul.“

Pentru a putea obtine cel mai bun rezultat, lutierul trebuie sa inteleaga modul de constructie si tipul de sonoritate, putand astfel aplica metodele adecvate restaurarii instrumentului respectiv. O restaurare reusita nu implica doar obtinerea unei bune sonoritati si pastrarea autenticitatii, ci si durabilitate si rezistenta in timp. „Unii sustin ca un instrument stricat care este apoi bine restaurat devine mai bun. De aceea, cand un instrument bun se strica, trebuie incredintat unui restaurator cu multa experienta, reducand astfel riscul devalorizarii.“ Silvian Rusu crede ca meseria de lutier reprezinta imbinarea perfecta dintre arta si stiinta, combinata cu indemanare, pasiune si experienta. Dar, pe langa formarea profesionala a lutierului, un rol esential in aceasta meserie il constituie si educatia muzicala. Educatia muzicala este acel „ceva“ care face legatura intre lutier si instrumentist, creand o punte intre acestia si facandu-i sa vorbeasca aceeasi „limba“.

„Un instrument muzical este ca o fiinta vie. El traieste in contact cu cel care-l face sa sune, dar este o parte din cel ce l-a creat. Si dintre toate instrumentele, desigur cele mai sensibile si capricioase sunt cele cu coarde, iar cel mai greu de stapanit si cea mai sensibila este, fara dubiu, vioara.“

Din nefericire pentru noi, in Romania nu exista scoala de lutieri. Deci nici nu poate fi vorba de competitivitate sau de traditie din acest punct de vedere. Tocmai pentru ca nu avem traditie si scoala care sa formeze lutieri profesionisti, volumul de munca cu care se confrunta Silvian Rusu este foarte mare, tinand cont de faptul ca el restaureaza si repara instrumentele multor mari instrumentisti din Romania si strainatate. E lutierul Universitatii de Muzica, precum si expert al Patrimoniului Romaniei. Timpul este dusmanul sau cel mai mare. Din acest motiv si-ar dori ca in Bucuresti sa mai existe cel putin un lutier care sa aiba acelasi nivel de pregatire profesionala si astfel sa-i ramana timp pentru pregatirea sa. Are satisfactii mai ales cand instrumentele sale „sunt cantate“ de cei mai importanti solisti, pe cele mai mari scene.

Pentru el, lutieria este centrul universului sau, viata sa. Dupa familie si prieteni, este urmatorul „lucru“ de care nu se poate lipsi. Si in concediu tot la viori se gandeste. „Cred ca de multe ori imi «neglijez» familia, prietenii, chiar si pe mine in favoarea lutieriei.“

„Eu vreau sa fac arta, nu business. Daca as fi fost un bun manager, probabil ca as fi ramas sa lucrez in strainatate cu zece ani in urma sau probabil ca as pleca acum. Va pot spune cu siguranta ca as castiga mult mai bine, dar eu nu fac lutieria ca pe o afacere. Sper ca foarte curand imi voi deschide propriul atelier unde sa pot crea.“

Mai mult, avand in vedere situatia economica a muzicienilor romani, Silvian Rusu a incercat sa adapteze preturile instrumentelor sale astfel incat sa fie accesibile instrumentistilor si, nu o data, a avut surpriza ca un instrument de-al sau sa fie evaluat de expertii sau de casele de asigurare de peste hotare la o valoare dubla sau tripla fata de pretul sau. Ar prefera ca instrumentele sale si numele sau sa ramana peste timp si sa duca Romania alaturi de tarile cunoscute in domeniul lutieriei.

Creatie „made to measure“

Simona Hulber, designer vestimentar si consultant de imagine

La inceput a crezut si a sperat ca va scrie, acesta era visul ei. In adolescenta a descoperit desenul si pictura si a fost convinsa ca aceasta cale i se potriveste. Poate ca nu s-a indepartat foarte mult de visele din tinerete deoarece si ceea ce face astazi este o forma de arta, ba chiar o parte fascinanta a ei, respectiv designul vestimentar.

Alegerea de cariera s-a clarificat in momentul in care, desenand prima colectie masculina, si-a dat seama ca nu stie absolut nimic despre linia si croiul barbatesc si si-a dorit sa invete. O fascinau detaliile care pot transforma o tinuta masculina, secretele croiului unui sacou barbatesc si dificultatea de a implementa in acest stil orice noutate. „Este un taram destul de dificil pentru orice designer si mult mai restrictiv decat moda feminina, dar de aici ii vine frumusetea.“

Primul om de la care a invatat ce inseamna tinuta, show, creatie a fost Doina Levintza, care a ales-o asistent designer in 2001, la primul show masculin „Levintza Men“. A acumulat foarta multa informatie intr-un timp foarte scurt, de sapte-opt luni, implicandu-se in toate etapele crearii unui show de moda, de la desen, concept, productie, pana la marketing si prezentare.

Urmatoarea etapa importanta din parcursul sau profesional o reprezinta brandul „Bigotti“, care a invatat-o timp de sase ani toate secretele modei, dar in acelasi timp si a business-ului care sta la baza unui brand. A parcurs, si inca o face constant, sezon de sezon, toate targurile internationale importante in fashion-ul masculin: Pitti Uomo, Premiere Vision, Milano, pentru a aduce pe piata romaneasca cele mai noi trenduri si cele mai in voga tesaturi pentru barbati.

In acest moment, designerul Simona Hulber ofera clientilor sai toata gama de produse, de la camasi pe comanda, costume made to measure, accesorii, pana la pantofi. Prin consilierea pe care o ofera fiecarui client in parte incearca sa construiasca imaginea dorita de acesta, si nu doar pe hartie. Tot ce vrea clientul si creioneaza designerul prinde viata in atelierele Zenonni sau in Italia.

Tesaturile cu care lucreaza exclusiv sunt Ermenegildo Zegna si Loro Piana, recunoscute datorita calitatii si designului lor special. Simona Hulber alege impreuna cu clientul, in functie de ocazie, de sezon, compozitii, gramaje etc. In moda masculina nu exista modele celebre, exista directii, trenduri de sezon, culori sezoniere, iar in cazul unui produs custom made, vorbim de 100% creatie. Acest tip de produs prinde viata doar dupa intelegerea personalitatii clientului, dupa nevoia si cerintele sale.

Un motiv de mandrie este sa vada cum o tinuta creata de ea completeaza sau transforma (in bine) persoana careia i-a fost destinata, iar fericirea si mai mare este sa zareasca tinuta respectiva nu doar pe ecranul televizorului, ci poate undeva pe strada, la o cafenea.

In functie de complexitatea modelului, confectionarea unei tinute de ceremonie dureaza intre 50 si 100 de ore. Aceasta deoarece tiparul se creeaza pentru fiecare client in parte, se fac probe intermediare pentru a se ajunge la linia perfecta a costumului, iar majoritatea operatiilor se lucreaza manual (forma pieptilor se realizeaza manual, butonierele sunt in sine o opera de arta, fiind executate de asemenea manual etc).

Fiecare haina are o poveste speciala in spate pentru ca fiecare haina este unica, intocmai ca si barbatul care o poarta. Una dintre cele mai frumoase experiente a fost crearea unor costume identice in cel mai mic detaliu, pentru tatal si cei trei fii ai sai, cu varste cuprinse intre 3 si 12 ani, de la pantofi pana la joben.

Putini designeri opteaza pentru moda masculina, dar celor care-si doresc acest lucru, Simona Hulber le recomanda sa se orienteze catre detalii care fac diferenta in ceea ce priveste hainele barbatesti.

Scoala romaneasca de creatie vestimentara este inca la inceput. Multi intra in acest domeniu, dar putini se afirma cu adevarat. Pe partea de creatie exista afirmare, dar pe partea de fashion comercial mai putin. Din acest motiv unii raman prizonierii propriilor ateliere de creatie si nu incearca sa faca pasul catre adevarata afirmare in moda – fashion-ul comercial, care iti ofera posibilitatea sa creezi si sa vinzi nu numai pentru o persoana. La debutul carierei sale de designer, Simona Hulber a participat la showuri pe podium si a si castigat cateva concursuri, cum ar fi: Tanarul designer (1999), Zilele Internationale ale Modei Bucuresti (ZIM 2001), Pantene New Look Award in 2001 la Romanian Fashion Week de la Iasi. Dar in lumea podiumului ai nevoie de o prezenta constanta, spune ea, ceea ce este greu realizabil la noi. De aceea prefera sa se concentreze mai mult pe client si pe produs decat pe partea de show.

Satisfactia maxima pe care o ofera aceasta meserie este respectul sau aprecierile de care se bucura cel care poarta o haina sau urmeaza un sfat la care ea si-a adus contributia.

A ajuns la nivelul la care este managerul propriului talent, dar tine sa precizeze ca talentul se dobandeste in timp. Nu ajungi profesionist peste noapte, cum se obisnuieste inca la noi.

Brandul Zenonni pentru care creeaza si-a conturat in ultimii 6-7 ani o categorie de clienti fideli in Romania. Simona isi imparte activitatea cu partenerul sau, Ciprian Vlad, in functie de domeniul de expertiza al fiecaruia. Simona se ocupa de tot ceea ce inseamna design, productie si client, iar colegul sau – de dezvoltare, promovare si administrare a business-ului. Dar la Zenonni, sustine ea, meritele se datoreaza intregii echipe care este implicata in business, echipa care va creste numeric in viitorul apropiat. Exista o strategie de dezvoltare a brandului, strategie care in linii mari urmareste atragerea de noi categorii de clienti si o extindere teritoriala. „Ne dorim o dezvoltare durabila, sanatoasa, pe considerente reale, si acest lucru se realizeaza doar in timp.“

Tocmai pentru ca nu este un produs de serie – in functie de modelistica, consiliere, ore de munca, tesatura – un costum iesit din mana Simonei Hulber costa in jur de 1.000 de euro.