Povestea primei femei care va conduce bursa de la New York
Când Stacey Cunningham a pus pentru prima oară piciorul în sediul NYSE în 1994, pentru a face un internship pe timpul verii, toaleta pentru femei de la etajul al şaptelea al clădirii era o fostă cabină telefonică.
Pe de altă parte, bărbaţii stăteau în birouri luxoase, aflate în apropiere, dotate cu canapele şi alte facilităţi, inclusiv o persoană care se ocupa de curăţenia băilor spaţioase.
Astăzi, doamnele au parte de aceleaşi condiţii ca domnii. Dar greaua moştenire a diferenţelor de gen încă planează deasupra sectorului financiar american.
Numirea lui Stacey Cunningham la conducerea bursei din New York, care îi urmează lui Thomas Farley, vine într-o vreme în care vocea femeilor se face din ce în ce mai auzită.
În scandalurile sexuale, scoase la iveală prin intermediul campaniei #MeToo, au fost implicaţi şi câţiva borkerii din SUA, astfel că liderii din acest sector încearcă să schimbe lucrurile şi să promoveze mai mult ca oricând egalitatea de şanse.
Astfel, după ce Stacey Cunningham va prelua frâiele NYSE, lucru ce se va întâmpla vineri, va deveni a doua femeie aflată la conducerea unei burse importante; Nasdaq Inc.a numit-o pe Adena Friedman ca CEO anul trecut.
Traseul profesional al noii şefe NYSE
Bursa de la New York se află deja în al treilea an de agonie, din cauza faptului ca tehnologia folosită e îmbătrânită. Cel mai recent incident a avut loc luna trecută, când acţiunile Amazon şi Alphabet au fost suspendate de la tranzacţionare din cauza unei erori tehnice.
Dar Stacey Cunningham, în vârstă de 43 de ani, pare pregătită pentru a rezolva astfel de probleme, căci traseul său profesional e unul imrpesionant. La doi ani după internshipul din 1994, ea s-a angajat la NYSE full-time, fiind una dintre cele câteva zeci de femei care lucrau alături de peste 1.300 de bărbaţi. Ea a început de jos, într-o cabină mică dintr-un open space, apoi i-a fost încredinţată tranzacţionarea unor pachete de acţiuni la firme mici precum Hershey Foods Corp. şi Ethan Allen Interiors Inc. Între 2007 şi 2012 a lucrat la Nasdaq, apoi a schimbat din nou barca şi s-a reangajat la NYSE. În 2013 a fost promovată în fruntea diviziei de vânzări şi în 2015 a fost numită Chief Operations Officer.
Într-un discurs ţinut în acest an, Stacey Cunningham a spus că cea care a inspirat-o cel mai mult a fost Muriel Siebert – prima femeie broker din cadrul NYSE.
****
Surse: Time, Wall Street Journal