Tânăra care pilotează roboţi subacvatici

A adunat în portofoliu proiecte şi misiuni în cele mai aspre zone de muncă din domeniu, fapt care ar califica-o foarte uşor să formeze la rândul ei alți piloți, tehnicieni ROV, dar tânăra încă mai aleargă după experiențele și emoţiile jobului.

Studiile au adus-o la manşa cu care conduce roboţii subacvatici. A absolvit Facultatea de Electronică şi Comunicaţii în 2009, la Universitatea Ovidius din Constanţa. Apoi a făcut şi un master la Bucureşti. Iar acum, la 29 de ani, este unul dintre puţinii profesionişti români din domeniu.

Roboţii subacvatici

ROV-urile sunt folosite la poziţionarea platformelor de foraj, acolo unde nu se cunoaşte foarte bine poziţia conductelor deja instalate. Acestea sunt utilizate şi la inspectarea construcţiilor marine deja date în folosinţă.

Un robot subacvatic heavy duty are o mărime de 2 metri pe 3 metri, iar cei mici ating o jumătate de metru în dimensiuni, dar manevrarea acestora este o provocare pentru că sunt mai uşori şi se mişcă mai repede sub influența curenților marini.

În Constanţa, Raluca lucrează cu patru roboţi subacvatici. Doi sunt mai mici şi sunt folosiţi doar pentru inspecţii, iar ceilalţi doi, mai mari, pot face şi lucrări de construcţii submarine uşoare.

Citește și Vocea vinului românesc, școlită în Italia

Prima oară când Raluca a încercat senzaţia pilotării de ROV a fost în 2011, în faţa simulatorului. Acolo a dus la bun final toate cele 10 scenarii de instruire programate. A debutat cu cel mai uşor şi l-a finalizat şi pe cel mai greu. Asta cu ajutorul mentorului ei, care acum îi este şi supervizor, Hamish Thomsen.

„Prima senzaţie, când am pilotat un robot real, a fost copleşitoare. Este diferit de ceea ce făceam pe simulator, pentru că acolo poţi să dai un restart. În realitate nu prea merge acest lucru, mai ales că eşti presat şi de client – care vrea să vadă treaba dusă la bun sfârşit –, dar şi de cei de la comanda vaporului, care trebuie să ţină nava într-un anumit punct pentru ca noi, cu robotul, să putem lucra”, povesteşte Raluca.

Fiind legate printr-un cablu, vaporul şi robotul subacvatic sunt pe mare într-un „dans sincron” controlat de o armată de oameni care îşi ştiu foarte bine meseria. O presiune în plus este dată de valoarea echipamentului, robotul ajungând să coste 3-4 milioane de dolari.

Raluca are, cumulat, peste o sută de ore de simulator, iar munca propriu-zisă în teren înseamnă tot cam o sută de ore. Cu toate acestea, tot ce contează este că are deja bifate două proiecte în Marea Nordului, ceea ce reprezintă un vârf de carieră pentru cei din domeniul ei. Acea zonă maritimă este o arie exclusivistă, mai ales prin normele de siguranţă şi de protecţie a mediului, care trebuie respectate (printre care şi condiţiile minime de zgomot și vibrații impuse). Cele două proiecte puse la CV o recomandă pentru orice lucrare de pe glob şi sunt atât de importante încât ar putea renunţa oricând la munca hands-on ca să acorde consultanţă. „Dar nu vreau să renunţ. Este altceva. Nu te plictiseşti. Nu ai timp”.

Familia „amfibienilor mecanici”

Operatorii de ROV-uri, chiar la nivel mondial, sunt o familie destul de mică şi reprezintă o forţă de muncă foarte fluidă. Mulţi dintre cei care pornesc pe acest drum ajung să devină consultanţi în domeniu. Dar, când vine vorba despre Raluca, ea nu s-a gândit niciodată că va ajunge să piloteze roboţi subacvatici. „M-am gândit că va fi ceva de viitor, legat de tehnologie”, spune ea. Însă drumul a luat o turnură interesantă pentru ea când a auzit de acest job. Şi nu a putut spune „nu” unei astfel de oportunităţi.

Faptul că a intrat într-un domeniu dominat de bărbaţi nu a fost o piedică prea mare pentru ea, ba, din contră, aceasta a fost mai mult o provocare. Cele mai dificile situaţii cu care s-a confruntat de când pilotează roboţii subacvatici s-au petrecut în Marea Nordului când era pe vasul GSP Falcon. „Condiţiile de acolo sunt foarte aspre în ceea ce priveşte operarea ROV-ului. Adică am avut de-a face cu o vizibilitate foarte redusă, valuri şi curenţi foarte puternici. Iar un astfel de robot trebuie ţinut în frâu foarte bine”, povesteşte Raluca.

Citește și Băutura gentlemanilor. Când whiskey-ul devine carieră

Cea mai dificilă operaţiune pe care a trebuit să o efectueze a fost scoaterea unui bolț foarte mic, în condiții de vizibilitate extrem de redusă din cauza curenţilor care ridicau nisipul de pe fundul mării, totul la o adâncime de până la 50 de metri.

„Este foarte greu să lucrezi la adâncimi mici, unde condiţiile nefavorabile pentru ROV sunt mult mai multe, iar curenţii mult mai puternici. La o adâncime mai mare lucrurile sunt mai simple, dar nu lipsite de riscuri. Din cauza presiunilor foarte mari, unele echipamente ar putea crăpa.”

Uşoară nu este nici recuperarea robotului după ce a fost lansat în apă și a efectuat operațiunile programate. În echipa care se ocupă de un robot sunt trei oameni, doi piloţi tehnicieni şi un supervizor. Lansarea robotului se face cu ajutorul unui dispozitiv ataşat de vapor, iar comunicarea dintre cei doi tehnicieni se face prin staţie. În timp ce unul manevrează robotul, celălalt supervizează lansarea pentru ca totul să fie în regulă.

Dar pentru Raluca nu este o problemă, întrucât ea cunoaşte şi lucrează cu toată flota de roboţi pe care o are compania GSP Offshore.

Viaţa pe „uzina plutitoare”

Vasul GSP Falcon nu îi este deloc străin, mai ales că pe acesta a fost trimisă în timpul operaţiunilor desfașurate pentru proiectele Wintershall şi Perenco. În timpul acestora, a trebuit să instaleze conducte. Şi, cumulate, cele două misiuni au durat patru luni, prima ţinând o lună şi jumătate, iar cea de-a doua, două luni jumate. După atâta timp pe mare, îţi cam doreşti să vezi pământul. În plus, una dintre misiuni a fost în preajma sărbătorilor de iarnă, lucru care a accentuat şi mai puternic dorinţa de a vedea uscatul. 12 ore pe zi, în care nu contează că e luni, sâmbătă sau zi de sărbătoare, a fost nevoie să-şi facă treaba, indiferent de situaţie.

„Noi inspectăm traseul viitoarelor conducte, monitorizăm operațiunea de lansare a acestora în timp real și mai efectuăm o inspecție după ce conductele sunt montate. Am început prin inspectarea traseului pe care urma să fie întinse conductele, iar după cartografiere se lansează țeava. ROV-ul vine şi se uită dacă este totul în regulă”, spune tehnicianul. Apoi, cu ajutorul roboţilor, inspectează conductele, închide şi deschide valvele pentru a nu avea, ulterior, surprize neplăcute.

Citește și La 26 de ani, a trecut prin foc şi gheaţă pentru a preveni accidente

„Robotul are nişte braţe hidraulice cu cinci sau şapte funcţionalități, cu care poate face diverse joburi, de conectare, închis-deschis valve. Braţul cu şapte funcţii seamănă cu un braţ uman”, afirmă Raluca.
Pare o treabă relativ uşoară când te gândeşti că „tot ce au de făcut este să plimbe un robot pe sub apă”, dar nu este chiar aşa. Pe lângă mişcările cu precizie chirurgicală, când nu sunt la manşa robotului, piloţii trebuie să se ocupe de mentenanţa acestor echipamente. În plus, tot ei sunt cei care trebuie să se ocupe de managementul proiectelor. Iar asta înseamnă să ştie etapele unui proiect în anumite condiţii de lucru, în funcţie de regiunea în care lucrările se desfăşoară. Sunt genul de oameni care îşi iau soarta în mâini, pentru că, dacă acum sunt în Marea Neagră, peste două săptămâni ar putea fi în Marea Nordului, Golful Mexic sau Oceanul Pacific.

Înainte de a se da drumul unui astfel de proiect, se fac studii de mediu legate de comportamentul peştilor şi al microorganismelor şi de frecvenţa acestora pe metru cub. Se iau în calcul lucrările care produc cel mai mic deranj acestui mediu delicat. „Cât am fost implicată în proiectele din Marea Nordului, nu aveam voie să am nici măcar o picătură de ulei pe lângă ROV”, afirmă tânăra.

Raluca Broască a participat şi la proiectul South Stream, în Marea Neagră, cu un robot subacvatic heavy duty, unde a făcut mentenanţă. „Se făcea cartografierea fundului mării cu un AUV (autonomous underwater vehicle). Treaba este mai uşoară, pentru că robotul acesta se programează şi se duce la locul respectiv, după care se întoarce la navă pentru schimbarea de baterii şi altele. Doar dacă se întâmplă ceva intervine ROV-ul”, povesteşte pilotul.

Cea mai mare adâncime la care a lucrat cu un robot subacvatic a fost de 2.000 de metri, chiar în proiectul South Stream, în care a trebuit să adune anumite probe. Cu toate acestea, misiunile de acest gen sunt foarte uşoare şi mai deloc o provocare pentru cineva care a dobândit experienţă în acest domeniu într-un timp atât de scurt.

Articolul poate fi citit în numărul de aprilie al Revistei CARIERE.