Toader Paleologu: Filozofia bicicletei: daca te opresti, cazi

Cum definiti "cariera", ce inseamna ea pentru dv.?

Ma gandeam – mai in gluma, mai in serios – sa scriu un eseu intitulat "Eloge de la carriere". De altminteri, "la carriere", in franceza, fara nici o alta adaugare, inseamna cariera diplomatica, dupa cum "l’Ecole" desemneaza Ecole Normale Superieure. Pentru mine, primul pas in cariera a fost intrarea, prin concurs, in aceasta prestigioasa scoala a "nomenclaturii" franceze.

De ce un "Eloge de la Carriere"? Pentru ca acest cuvant a fost compromis de comunism, in care un "carierist" era mai totdeauna un om de cea mai joasa calitate. Dar, in alte contexte sociale si politice, a face cariera e un lucru nobil. Eu unul ma raportez la cariera intr-un spirit meritocratic, influentat deopotriva de traditiile familiei noastre si de experienta franceza. Asa cum spuneam cu alta ocazie, sunt un pur produs al meritocratiei republicane franceze.

Ati vorbit despre "nomenclatura" si "meritocratie" in contextul francez. Ce acceptiune le dati?

Franta, ca si vechea China, este o tara a concursurilor si a mandarinilor selectati cu maxima grija. Un mandarin este un servitor al statului si un literat totodata. Acesta e spiritul in care am fost format, intr-una dintre cele trei pepiniere de inalti functionari: Ecole Nationale d’Administration (bransa tehnocratica), Ecole Polytechnique (bransa inginereasca) si Ecole Normale Superieure (bransa intelectuala).

Palierul de educatie superioara l-ati parcurs in exclusivitate in afara tarii. De ce? Pentru ca tatal dv., domnul Alexandru Paleologu, era ambasador la Paris? Dupa revenirea sa in tara, ati ramas singur la studii?

Dupa demiterea din functia de ambasador, tata a mai stat doi ani la Paris. Dupa aceea, am ramas singur. Am pregatit concursul la Ecole Normale Superieure. Am reusit abia la a treia incercare, asa ca nu pot fi considerat un "normalien superieur", ci mai degraba un "normalien inferieur". Dupa cum se vede, sunt un om extrem de perseverent si de incapatanat.

Aceasta perseverenta se datoreaza partial si faptului ca m-am pomenit de foarte devreme cu o familie. M-am casatorit la 20 de ani si am avut un copil la 21. Nimic nu te poate motiva mai mult in viata decat o atare responsabilitate. Asta-i si filozofia bicicletei: daca te opresti, cazi.

Din septembrie 2005, sunteti Ambasador al Romaniei in Danemarca si Islanda. A fost alegerea dv.? De ce?

Nu, n-a fost alegerea mea, dar s-a considerat ca un bun cunoscator al lumii germanice poate face figura buna in Danemarca. Adevarul e ca formatia mea de germanist ma ajuta foarte mult.

De ce asocierea Danemarcei cu Islanda?

Islanda a fost timp de secole colonie daneza, dar nu cred ca acesta este motivul principal pentru asocierea Danemarca-Islanda. Este, in primul rand, o chestiune de proximitate geografica.

Oricum, Islanda este o tara absolut fascinanta, o tara a miracolelor: miracol natural, miracol literar si, mai nou, miracol economic. Interesul investitorilor islandezi pentru Romania este foarte ridicat. Literatura ramane insa bogatia cea mai de pret a Islandei si fundamentul identitatii sale.

Care va sunt modelele diplomatice? Sunteti un diplomat de moda veche?

Categoric, da. Dar e moda veche de dinaintea comunismului si a inovatiilor pe care le-a introdus la vremea lui. Sunt conservator in privinta uzantelor diplomatice. Conservator, insa nu crispat: unii se agata de regulile protocolare cu un fel de disperare. Li se pare, de exemplu, ca se prabuseste lumea daca nu trimit nota circulara la tot corpul diplomatic pentru a-si anunta cea mai mica absenta din capitala tarii de resedinta. Asta este, dupa mine, un respect exagerat fata de litera regulamentului. In diplomatie, totul e chestiune de tact si de apreciere a momentului oportun.

In privinta modelelor, sunt un cititor asiduu de memorii de diplomati. Jurnalul lui Maurice Paleologue din vremea misiunii sale la Sankt-Petersburg este o capodopera de luciditate si finete. E o sursa extraordinara asupra ultimilor ani ai Imperiului tarist. Din aceeasi vreme, as mai cita memoriile lui Isvolski, ambasador al Rusiei la Paris si ministru de externe. Se poate vedea cat de buna era pregatirea diplomatilor rusi si ce franceza stralucita puteau sa scrie. Dar n-am nici o fixatie asupra unei anumite perioade. Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea sunt epoca de aur a diplomatiei clasice. Cartea lui Francois de Callieres despre arta negocierii este, dupa mine, un catehism mereu valabil al diplomatiei. Am prezentat-o intr-un curs la Academia diplomatica si sper sa fi rodit in mintile tinerilor diplomati care m-au ascultat. Teoreticieni mai recenti, precum Harold Nicolson, Jusserand sau Alain Lempereur, se situeaza in continuitatea acestui parinte al doctrinei diplomatice.

Fireste, din cauza formatiei mele, sunt foarte atent la legaturile dintre diplomatie si ideologie sau teologie. Asta m-a ajutat mult in intelegerea crizei provocate de caricaturile Profetului Mahomed publicate in Jyllands-Posten.

Iar dintre diplomatii romani, care sunt cei la care va raportati?

In primul rand, predecesorii mei Raoul Bossy si Gheorghe Crutescu. Ma consult adesea si cu doi dintre predecesorii post-decembristi: Grete Tartler si Ion Diaconu. Bossy ramane insa pentru mine unul dintre marile modele ale diplomatiei romane. Memoriile lui ar trebui sa fie lectura obligatorie pentru diplomatii nostri. La fiecare pagina, simti acea gravitate chibzuita a omului preocupat fara intrerupere de demnitatea tarii pe care o reprezinta. Iar cariera lui a fost lunga si prestigioasa. Gafencu este o alta mare figura, dar el a fost ambasador doar scurta vreme.

Personal, am invatat atat de la tata, cat si de la alti diplomati din generatia lui: Gheorghe Lecca, Neagu Djuvara, Camilian Demetrescu. Iar dintre cei tineri, urmez cu atentie exemplul unor oameni precum Adrian Vierita, Teodor Baconsky sau Bogdan Mazuru.

As vrea sa ne divulgati cateva secrete ale meseriei. Diplomatia este prin definitie un domeniu al sensibilului, inclusiv in ceea ce priveste temele de conversatie adecvate, potrivite cu interlocutorul, cu momentul dialogului. Care sunt temele neutre, general valabile despre care se discuta intre diplomati atunci cand acestia nu se cunosc foarte bine sau cand nu-si propun sa intre in detaliile unei probleme (vreme, teatru, lectura…)?

Despre "secretele meseriei" intrebati-i pe alti diplomati mai experimentati. Pot sa va spun insa ca exista o perceptie complet falsa despre viata diplomatica si lungul ei sir de dineuri, cocktailuri si receptii. Un ambasador trebuie sa acopere o mare varietate de preocupari, de la cuiele pe care le bati in perete pana la discutiile cu sefii de state. Este una dintre profesiile cele mai "rotunjite" si invat in fiecare zi ceva despre semenii mei si despre mine insumi.

Richard Nixon spunea intr-un text despre Ciu En Lai ca marea diplomatie este rezultanta acumularii de detalii. Impartasesc intru totul aceasta idee. Daca vreti, unul dintre secretele meseriei este atentia la detalii: calitatea vinurilor, a mancarurilor, a serviciului la mese sau receptii, tinuta vestimentara a subordonatilor, tonul cu care raspunde secretara, hartia pentru invitatii. Acesta e soclul pe care construiesti. Este un exercitiu constant de modestie: nu conteaza prea mult, la urma urmei, ca ambasadorul Romaniei are un doctorat in filozofie politica sau ca a facut cine stie ce ispravi intelectuale. Traim prea mult sub tirania realizarilor academice. Important e ca un ambasador sa fie din plin "un homme du monde". Daca, in plus, a mai scris si carti, "tant mieux" – dar asta vine pe deasupra.

Mai aud des in Romania sintagma "ofensiva diplomatica". Pai, o diplomatie serioasa n-are nevoie de ofensive. Diplomatia cere o munca de fiecare clipa si o atentie constanta la toate detaliile relatiilor inter-umane. "Ofensivele diplomatice" sunt cel mai adesea o maniera de a ingrasa porcul in ajun, adica o tentativa, cel mai adesea inutila, de a recupera suma pierduta a detaliilor cotidiene. In Romania, nu se intelege totdeauna foarte bine cat de importanta este munca de reprezentare, iar mijloacele alocate sunt cu totul insuficiente. Ar fi cazul sa meditam la vorbele lui Talleyrand catre Ludovic al XVIII-lea: "Sire, j’ai plus besoin de casseroles que d’instructions" ("Sire, am mai multa nevoie de cratite decat de instructiuni").

Cat despre discutiile de umplutura, cum ar fi vremea, ele fac parte din corvoadele meseriei. E adevarat ca diplomatii sunt foarte competenti in privinta vremii, pentru ca au locuit peste tot in lume. Uneori e important sa stii sa te plictisesti cu gratie. Asta necesita educatie si disciplina.

Aveti incredere in scoala romaneasca, in general, si, in mod particular, in felul in care se studiaza la noi filozofia si politica?

La European College of Liberal Arts de la Berlin, am avut multi studenti romani si s-au dovedit foarte bine pregatiti, ambitiosi si muncitori. Dar performanta studentilor romani nu trebuie sa ne ascunda carentele sistemului nostru de invatamant superior. La salariile mizere pe care le au lectorii si conferentiarii, e imposibil sa se asigure o improspatare satisfacatoare a cadrelor didactice.

De fapt, in ceea ce priveste politica, dupa cunostintele mele, nici nu avem o traditie a educatiei formale. In general, politica se face cu un instrumentar intuitiv si nu cu unul tehnic, specific. Imi impartasiti opinia?

Pentru a face politica, nu exista nici o reteta. Instinctul este fundamental. La unii instinctul e virgin, la altii se adauga tot felul de alte calificari.

Mai predati sau ati intrerupt activitatea universitara?

N-am intrerupt-o complet. De altminteri, conform Conventiei de la Viena, profesoratul e singura profesie compatibila cu statutul diplomatic. Voi continua, asadar, sa ma ocup de Scoala de vara de la Berlin, al carei director sunt din 2003. Din punctul de vedere al activitatii diplomatice, este un fel de "valoare adaugata". Si aici, in Danemarca, incerc sa fiu prezent in mediile universitare. Orice deplasare a mea in provincie are un tacam bine stabilit, din care face parte si o prelegere la universitatea din localitate sau, cel putin, o intalnire cu studenti si profesori.

N-am auzit sa fi facut cineva avere din diplomatie. Dar, pentru cititorii nostri ar fi foarte interesant de stiut cum ati ales, din punct de vedere financiar, intre alternativa unei cariere universitare si cea de ambasador al tarii noastre?

Nu ma jeneaza sa vorbesc despre bani si cred ca e uneori exagerata pudoarea care inconjoara acest subiect. De fapt, banii nu ma intereseaza decat ca element de securitate materiala. Dar, pe de-alta parte, nu concep sa lucrez in Romania ca tanar universitar (conferentiar) la un salariu de sapte ori mai mic decat cel avut in Statele Unite sau Germania. La rigoare, din patriotism, as accepta un salariu de doua ori mai mic, dar in nici un caz de sapte ori.

Pentru multi, chiar daca nu fac avere din asta, statutul diplomatic reprezinta un plus financiar. Nu e deloc cazul meu. Onoarea de a-mi reprezenta tara e insa nepretuita si imi place nespus de mult ceea ce fac. Nu pretind ca m-as fi sacrificat, asa cum spun de obicei intelectualii ajunsi in functii publice. Am facut un calcul al avantajelor si dezavantajelor si am ales o cale despre care cred ca mi se potriveste. De altminteri, cele doua ipostaze, cea de profesor si cea de diplomat, sunt perfect complementare. Nu am deloc impresia ca as fi abandonat-o pe prima pentru cea de-a doua. Experienta diplomatica ma va face chiar un mai bun profesor de stiinte politice. Prea multi "politologi" nu stiu despre ce vorbesc.

Intrarea in politica este unul dintre proiectele dv. de viitor. De ce anume depinde aceasta decizie: de o maturizare a vietii politice romanesti, de un context international sau de considerente personale?

Nu, nu este un proiect de viitor. Postura de ambasador mi se potriveste foarte bine. Sa spunem mai degraba ca nu exclud varianta implicarii politice. Pot deveni un luptator implacabil, dar doar atunci cand ma calca cineva pe coada. Sper ca nici un ministru de externe sa nu fie prost inspirat si sa ma impinga in afara ministerului de externe. Aceasta greseala a facut-o Alain Juppe, refuzand numirea lui Lionel Jospin in functia de ambasador la Bonn. Or, doi ani mai tarziu, Jospin devenea liderul opozitiei si, dupa inca doi, succesorul lui Juppe in functia de prim-ministru.

Sunteti membru al PNL, conform traditiei de familie?

Nu. De altminteri, nici nu exista vreo traditie de familie bine stabilita. Strabunicul meu patern era conservator si director al ziarului Timpul inainte de a deveni judecator la Curtea de Casatie. Bunicul a fost taranist si vice-presedinte al Partidului Radical-Taranesc al lui Grigore Iunian. E adevarat, insa, ca cea mai ilustra figura politica a familiei a fost un fruntas liberal, Gheorghe Marzescu, pentru care am o admiratie cu totul aparte. Daca n-ar fi murit asa de tanar, el ar fi fost cel mai indicat succesor al lui Ionel Bratianu.

Ati rezolvat dulcea povara a celebritatii tatalui dv., Alexandru Paleologu, afirmand ca ceea ce conteaza este "continuitatea", in detrimentul incercarii de a depasi standardele inaintasilor. Puteti fi mai explicit? Atractia pentru politica se inscrie pe aceasta linie?

Da, fara indoiala, dar atractia nu inseamna neaparat implicare partizana. Daca sunt lasat in pace sa-mi vad de diplomatie si de carti, nu vreau sa fac umbra nimanui in jungla politica romaneasca. Cred ca nici de Gaulle nu s-a gandit vreodata inainte de 50 de ani ca va ajunge lider politic. Asa ca ce sa zic despre cineva care are aspiratii mult mai modeste?

Pe de-alta parte, insa, exista un mic demon care nu te lasa in pace: cand ii vezi pe altii facand prostii, iti spui fara sa vrei ca ai face treaba mai buna in locul lor. Pasiunea lucrului bine facut poate fi un resort psihologic foarte puternic in determinarea unei implicari in lupta pentru putere.

Cat timp va petreceti in Romania?

In ultimii ani de viata ai tatalui meu, veneam foarte des in tara. Acum, vin mai rar si stau mai putin, pentru ca nu mai traieste tata si pentru ca trebuie sa stau "la post".

Desi e vara, viata politica romaneasca e foarte galagioasa. Cum comentati modelul politic romanesc, figurile pitoresti ale politicienilor, comportamentul lor?

Urmaresc tot ce se intampla in politica romaneasca. Este, in fond, o obligatie profesionala. Dar tot o obligatie profesionala este si rezerva politica. Asa ca ma lipsesc cu bucurie de a mai face vreun comentariu despre o realitate care vorbeste de la sine.

Puteti face si cateva aprecieri la adresa presei romanesti? Ce o particularizeaza in raport cu cea occidentala?

Violenta de limbaj. Am si scris pe tema asta. Sunt uluit de brutalitatea cu care se scrie in presa romaneasca. Imi pare cu atat mai rau, cu cat sunt eu insumi "publicist". Probabil directorii de ziare isi spun ca doar prin scandaluri si insulte pot castiga cititori. Personal, am impresia ca publicul romanesc s-a saturat de balacareala permanenta la care este expus in fiecare zi. Trebuie insa spus ca oamenii de presa nu sunt nici pe departe singurii responsabili. Establishment-ul politico-mediatic autohton in ansamblul lui practica o agresivitate indecenta. Ea nu face decat sa ascunda lipsa ideilor si a proiectelor.

Cum apreciati viata economica romaneasca? Cat de interesat si informat sunteti, de pilda, de nivelul investitiilor straine, de stadiul privatizarilor sau de piata de forta de munca?

Romania trece astazi printr-o perioada foarte fasta. Reducerea impozitului pe profit si pe venituri la 16% a mentinut cresterea economica, facand totodata din Romania una dintre cele mai atractive piete din Europa Centrala. Mari companii straine isi manifesta acum interesul pentru a investi in Romania, piata inca plina de oportunitati si cu un potential deloc neglijabil de 22 milioane de consumatori.

Nu in ultimul rand, Romania s-a deschis spre Europa prin forta de munca autohtona care lucreaza in Vestul Europei, in special in Italia si in Spania. Romanii din afara granitelor au fost cei mai buni "investitori", aducand mai bine de trei miliarde de euro in tara. Ma bucur sincer sa vad aceasta deschidere catre Europa. Se schimba nu doar bunuri si servicii, dar se importa idei si un mod de viata de care romanii au fost izolati 50 de ani.

Cat din timpul dv. inseamna viata de familie?

Din pacate, nu destul. Lucrez prea mult si nu e neaparat un bine. Profesiunile pe care le exersez, cea de diplomat si cea de universitar, nu-mi lasa practic nici un ragaz, asta si pentru ca sunt excesiv de constiincios. In fiecare clipa stiu ca sunt ambasador al Romaniei si ca trebuie sa-mi reprezint tara asa cum se cuvine. E o presiune constanta, pentru care iti trebuie un antrenament psihologic destul de special. Iar ca profesor, orice lectura face parte, chiar daca indirect, din pregatirea cursurilor si din munca de cercetare.

Aveti un baietel. Cum s-a adaptat vietii dv. nomade?

Pentru el a fost, cred, cel mai greu. Copiilor le place continuitatea si se despart cu greu de prieteni. Din 1999 incoace, ne-am mutat aproape in fiecare an: Paris, Boston, Bucuresti, South Bend, in statul Indiana, din nou Boston si, in sfarsit, Berlin, unde am stat doi ani si jumatate. A fost, fara indoiala, dureros pentru Mihai, dar a si invatat foarte mult. Vorbeste perfect patru limbi: romana, franceza, engleza si germana. Iar acum invata si daneza la scoala. La doar 12 ani, e deja un om umblat prin lume, cu o bogata "experienta culturala".

Cunoasteti patru limbi straine – franceza, engleza, germana si italiana. Ati trait in cea mai mare a timpului in strainatate. In ce limba ganditi?

Italiana nu o cunosc suficient de bine, asa ca "nu se pune". In schimb, gandesc in toate cele patru limbi pe care le stapanesc: romana, franceza, engleza si germana. Evident, cel mai mult in primele doua. Franceza este pentru mine limba preciziei intelectuale. E limba in care mi-am facut studiile universitare si sunt profund marcat de rigoarea sa analitica. Romana are ceva jucaus din cauza multiplelor registre de limbaj. Ea este o limba a umorului si a glumelor. Germana, la randul ei, se caracterizeaza printr-o formidabila capacitate de a produce concepte prin compunerea de cuvinte. Este un nepretuit instrument filozofic. Iar engleza e limba in care lucrez in mod curent. Asa ca gandesc in fiecare dintre cele patru limbi in functie de nevoile si de sinuozitatile spiritului.

Ce ar avea de invatat romanii de la danezi din punctul de vedere al mentalitatii sau al atitudinii fata de viata?

In primul rand, cultura consensului, adica exact opusul spiritului conflictual de care vorbeam. Politica daneza e linistita si lipsita de agitatii. In schimb, problemele de fond ale societatii daneze sunt tratate cu seriozitate, iar clasa politica stie sa-si depaseasca disensiunile cand e vorba de binele comun. Ultimul exemplu este compromisul dintre principalele partide parlamentare asupra reformei sistemului social.

Si, daca tot vorbim de modelul social danez, trebuie subliniat ca sursa principala a extraordinarului sau succes este marea flexibilitate a pietei muncii. Firmele angajeaza si dau afara in totala libertate. Dar nimeni nu ramane in afara protectiei sociale. Aceasta combinatie unica de flexibilitate si securitate se numeste "flecsecurity". Este o tema despre care cu drag as vorbi mai mult si chiar va sugerez sa consacrati acestui concept un numar special al revistei dv.

Toader Paleologu

Ambasador al Romaniei in Danemarca si Islanda;

Nascut in data de 15 iulie 1973, la Bucuresti.

Studii:

• Ecole Normale Superieure, Paris (1996-2001);
• doctorat in Filozofie Politica, Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (Paris) si Universitatea din M"unchen (2001);
• licenta si masterat in Filozofie, Paris – Sorbona (1992-1998).

Experienta profesionala:

• Assistant Professor (conferentiar) la European College of Liberal Arts din Berlin (din 2003);
• Fellow, University of Notre Dame, SUA (2001-2002), New York University, SUA (2002), Harvard University, SUA (2002-2003);
• Wissenschaftskolleg, Berlin (2005) ;
• Visiting Lecturer, Boston College, SUA (1999-2000);
• Visiting Professor, Deep Springs College, SUA (2003);

Carti publicate:

• Sous l’oeil du Grand Inquisiteur: Carl Schmitt et l’heritage de la theologie politique, Paris, 2004;
• De la Karl Marx la stenograme: Cronica anului politic 2004, Bucuresti, 2005;
• in curs de aparitie Meditatii romane, Bucuresti Articole publicate in Adevarul, Romania Libera, Ziua

Este casatorit cu mezzo-soprana Sarah Paleologu si are un fiu, Mihail, botezat dupa numele strabunicului sau si al Regelui Mihai.