Oamenii „defecți” dintr-o companie. Dacă nu îți recunoști colegii, tu ești acela

Managerii și liderii sunt, în România, în cel mai bun caz doar șefi, pentru că primii doi termeni expuși la începutul propoziției exprimă cu totul alt tip de persoane. Dacă prima funcție presupune ca deţinătorul ei să gestioneze cât mai eficient forța de muncă din subordine, liderul ar trebui să inspire. Ei bine, nu este chiar așa. Un studiu al celor de la Task World arată care sunt, de fapt, greșelile pe care le fac și angajații, dar mai ales managerii din mediul de business.

El este Dumnezeu. Șeful nu vrea să audă de păreri de la nimeni, spune tuturor ce au de făcut, fără să asculte punctul de vedere al angajaților. Genul acesta de serviabilitate din partea angajaților nu vine niciodată de bunăvoie și de obicei duce compania sau departamentul respectiv într-un mare dezastru. Să presupui că tu le știi pe toate arată un anumit grad de frustrare care apare, în general, la șefii care sunt nesiguri pe ei și știu că pot fi depășiți cu ușurință, din punctul de vedere al eficienței, de către subalterni. Sunt genul de oameni care au ajuns pe post, nu prin talent și abilități, ci scurtând drumul prin cunoscuta metodă româneasca „a călca pe capete”.

Într-un alt studiu, scos la lumină la finele anului trecut de către cei de la Human Synergistics, se arăta că oamenilor cu poziție de conducere de la noi le este teamă să își învețe angajații tot ce știu pentru ca nu cumva aceștia să îi înlăture de pe post. Când binele propriu, din cauza unor anumite temeri, este pus înaintea binelui companiei, pe termen lung, acea compania va pierde și profit și resurse umane foarte eficiente pentru ea.

Muncește singur. Genul de angajat „Lone Ranger” este unul eficient dacă într-adevăr este un om talentat care își găsește inspirația într-un astfel de mediu. Dar, de obicei, aceștia sunt pe posturi ce țin de creativitate, sunt genul angajați numiți „star followeri”. Ei inspiră la rândul lor și restul angajaților și au o anumită autoritate în fața șefilor. În companiile noastre, când stai închis într-un cubicul de la 9 la 5 sau cu căștile în urechi, fără să scoți ochii din calculator, nu este prea bine. Angajatul acesta nu își face eficient treaba pentru că lucrează fără nici o tragere de inimă. Este obligația pe care trebuie să o îndeplinească de fiecare dată, neplăcându-i niciodată.

De obicei, atitudinea lui creează un sentiment de neconectare cu ceilalţi colegi și dă impresia de gândire necolaborativă. Rezultatul va fi de fiecare dată același, în rândul colegilor: frustrare. Iar din acest sentiment se nasc adevăratele probleme în orice mediu.

Oportunitățile, sub covor. Membrii echipei încearcă să ascundă problemele, iar restul colegilor întorc privirea când văd ceva în neregulă. Dacă unii fac acest lucru pentru că se tem să își ofere părerea, alții o fac pentru că vânează momentul în care un alt membru al companiei o va păți. Pe scurt, suferința unora, plăcerea altora. Genul acesta de comportament se găsește în toate companiile noastre, este în gena angajatului român să aibă un nivel ridicat de egoism, oricum am privi lucrurile, sabotajul prin neimplicare este tot sabotaj.

Concentrare maximă pe învinuire. O persoană eficientă, dar și cu anumite valori nu ar da niciodată vina pe un coleg sau alt memebru al echipei. Succesele se obțin în echipă; la fel se-ntâmplă însă şi cu eșecurile. Acest tip de comportament (bazat pe învinuirea celorlalți) ascunde defectele proprii și incapacitatea de a duce la bun final un task primit. La fel de bine, defectele acestea sunt și scoase la lumină, mai ales dacă cel care privește are un ochi format pe descoperirea unui astfel de comportament.

Cultura distructivă din companie are la bază ignorarea soluțiilor găsite prin gândire la rece și se hrănește cu aruncatul vinei.

NU este treaba ta! O altă mostră de gândire distructivă din interiorul companiei este secretomania obligațiilor unor angajați. Nu puțini sunt cei care își ascund adevăratele atribuții, refuzând să îi învețe pe cei mai noi colegi tocmai din teama de a nu fi înlocuiți. Nesiguranța acesta provine din mai mulți factori pe care îi știm cu toții: incompetență asociată cu servilism față de sefi, egoism colegial care derivă din frustrările de natură personală.

Menținerea statu-quoului. Aceasta este total opusul primei stări de fapt expuse. Dacă acolo angajatul este unul proactiv, aici acesta se teme să își spună părerea pentru că va fi privit ciudat de colegi și șefi. Odată cu acest comportament se duc și ideile care ar putea să fie geniale și revoluționare pentru cultura companiei și, odată cu aceasta, se acumulează noi frustrări.