300 de locuri de muncă pentru refugiați ucraineni pe parcursul anului 2022
Kaufland România anunță o nouă măsură prin care extinde sprijinul acordat persoanelor refugiate. După o serie de inițiative menite să ofere ajutor rapid prin donații în bani, alimente sau produse esențiale, și prin colaborarea cu ONG-uri care desfășoară activități umanitare, compania introduce o nouă modalitate de sprijin. Astfel, pe parcursul anului 2022, Kaufland România va crea peste 300 de locuri de muncă pentru refugiații ucraineni care doresc să rămână în România pe termen mediu sau lung.
Inițiativa companiei vine ca răspuns la situația instabilă din regiune, numărul refugiaților ucraineni din România fiind în continuă creștere. Prin crearea de noi locuri de muncă, Kaufland își propune să susțină integrarea acestora pe piața muncii. Cele 300 de locuri de muncă dedicate refugiaților vor fi create în mod suplimentar, în completarea celor 1.000 de noi locuri de muncă deja previzionate pentru anul 2022, pe fondul planurilor de expansiune Kaufland la nivel național.
Retailerul continuă astfel seria acțiunilor de susținere a refugiaților din Ucraina. De la începutul crizei umanitare, compania s-a implicat activ, sprijinind diferite inițiative sociale derulate atât la punctele de trecere vamală, cât și în centrele pentru refugiați. Printre acestea se numără colecta de alimente și produse de igienă organizată alături de Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente momentan în peste 50 de magazine Kaufland, urmând ca această opțiune să devină curând disponibilă în toate magazinele Kaufland din România sau asigurarea meselor calde pentru refugiați. Kaufland finanțează zilnic pregătirea a 1.200 de porții de mâncare caldă, suplimentar la cele 1.000 de porții realizate în mod normal la Cantina Socială din București, în toate zilele săptămânii.
La rândul lor, angajații Kaufland s-au implicat prin găzduirea familiilor de refugiați, prin donarea de alimente și alte produse neperisabile. Pentru a încuraja implicarea echipei, fiecare acțiune de voluntariat este recompensată de companie cu o zi liberă.
Unul dintre cei mai mari angajatori din România, Kaufland numără în prezent peste 15.000 de angajați în cele 151 de magazine, 2 platforme logistice și la sediul central din București. Certificat recent de Top Employers Institute din Olanda ca Top Employer pentru al șaptelea an consecutiv, retailerul își reînnoiește anual angajamentul privind performanța companiei și facilitățile acordate angajaților, recompensând implicarea și efortul acestora.
Toți cei care își doresc un loc de muncă pot suna la numărul de telefon 021 9132 sau pot aplica pe cariere.kaufland.ro.