Agenţiile de recrutare, primul pas spre un job afară
Piaţa muncii din România nu dă semne de revenire. Statisticile privind evoluţia ratei şomajului diferă în funcţie de instituţia care le publică: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) susţine că rata şomajului în luna februarie a fost de 5,27%, în timp ce Institutul Naţional de Statistică a publicat o serie de date care arată că rata şomajului, conform definiţiei internaţionale, se plasează în jurul valorii de 7%.
Cum locurile de muncă vacante sunt puţine, iar salariile oferite de angajatori nu se ridică, de cele mai multe ori, la nivelul pretenţiilor potenţialilor angajaţi, tot mai multe persoane cu studii superioare încearcă să îşi găsească un job în străinătate.
Dacă la unele joburi, cum sunt cele de la instituţiile UE, nu este nevoie decât să trimiţi un CV către o adresă de email, în cazul majorităţii ofertelor de locuri de muncă pentru străinătate trebuie să depui CV-ul şi să susţii un interviu organizat de o companie de recrutare.
Cum decurge recrutarea?
„Aplicanţii ne trimit într-o primă fază actele strict necesare – un CV, o fotografie, dimplomele scanate. Se evaluează dosarul şi începe seria de interviuri, unele cu firma noastră, unele cu angajatorii din străinătate. În momentul în care se stabilesc detaliile plasării, şi atât angajatorul, cât şi angajatul sunt de acord cu acestea, se expediază restul documentelor necesare traduse (dosar medical etc.) şi se stabileşte data de începere a contractului şi, implicit, detaliile plecării spre locul de muncă“, afirmă Vanda Mănăilă, reprezentant al companiei de recrutare 4Future.
În cazul companiei Tjobs, procesul de recrutare este un pic diferit. „Primul pas în procesul de recrutare este promovarea cât mai clară a ofertei de muncă, detalierea cât mai exactă a cerinţelor pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerată compatibilă cu nevoile angajatorului. Persoanele selectate sunt contactate telefonic sau prin mail pentru a se stabili un interviu, care se poate desfăşura fie direct la sediul agenţiei, fie, în cazurile în care acest lucru nu este posibil, prin telefon sau Skype. Pe lângă interviul propriu-zis, în anumite cazuri, este necesară testarea cunoştinţelor dintr-un anumit domeniu. Multe dintre agenţiile de recrutare ce utilizează portalul Tjobs.ro testează şi alte criterii de eligibilitate ale candidatului, cum ar fi verificarea nivelului la care acesta vorbeşte o anumită limbă străină, specificată în CV“, afirmă Călin Ştefănescu, CEO-ul Tjobs.
După aceste etape, recrutorul verifică referinţele de la locurile de muncă anterioare, compatibilitatea candidatului cu cerinţele angajatorului şi disponibilitatea acestuia de a pleca la data începerii contractului. Acolo unde este cazul, se stabileşte un interviu direct cu angajatorul.
„Dacă răspunsul primit de la angajator este pozitiv, candidatului i se comunică detaliile şi sfaturile de care are nevoie pentru a putea pleca la muncă şi se semnează contractul de muncă dintre acesta şi angajator. După plecare, recrutorul păstrează legătura cu angajatul şi asigură suportul necesar pe perioada de start la noul job, dacă este cazul“, continuă CEO-ul Tjobs.
Cele mai multe oferte: în sănătate, turism, industrie şi servicii
Nevoia de cadre medicale a statelor din vestul Europei, salariile bune oferite de companiile angajatoare şi interesul foarte mare al medicilor şi asistenţilor din România pentru astfel de joburi, în condiţiile în care piaţa locală a muncii nu oferă foarte multe oportunităţi, au determinat companiile de recrutare să pună un mare accent pe acest tip de oferte.
În ultima perioadă, agenţia de recrutare 4 Future a avut numeroase cereri pentru medici în ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie etc. Pe lângă acestea, compania desfăşoară în continuare programul Au-Pair SUA, precum şi Work and Travel Franţa, Internship Franţa şi SUA sau programe de practică plătită în Marea Britanie.
Joburile pe care le oferă companiile din străinătate, în acest moment, prin intermediul agenţiilor de recrutare membre ale portalului Tjobs.ro sunt preponderent în turism, industrie şi servicii, de la joburi pe vase de croazieră, până la joburi în domeniul petrolului şi al gazelor. „TjobsRecruit, divizia de recrutare şi leasing de personal a grupului Tjobs, are, în momentul de faţă, peste 550 de poziţii deschise în ţări ca Franţa, Anglia, Germania sau Ungaria“, precizează CEO-ul Tjobs.
Profilul candidatului ideal
Printre condiţiile pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească se numără următoarele absolut esenţiale: aplicanţii trebuie să aibă studiile medii/superioare finalizate în domeniu şi să vorbească limba ţării respective sau cel puţin o limbă de circulaţie internaţională. Studiile şi trainingurile candidaţilor sunt, de asemenea, foarte importante pentru recrutori şi angajatori, la fel şi experienţa în muncă. Pentru anumite joburi se cere experienţă de minimum cinci ani în domeniu, pentru alte joburi experienţa nu este atât de importantă, acest lucru depinde de fiecare domeniu în parte şi tip de job.
Pentru a avea şanse mai mari să îşi găsească un job în străinătate, persoanele interesate de astfel de posturi ar trebui să manifeste flexibilitate. „Sunt plasate rapid persoanele flexibile, care nu doresc o anumită zonă de plasare – de exemplu nu doresc plasarea numai în oraşul x -, care acceptă eventual o instruire suplimentară în cazul în care angajatorul cere acest lucru. O persoană dificilă de la primele discuţii şi interviuri cu angajatorul va avea şanse minime de plasare. Am avut cazuri în care, deşi aplicantul se potrivea perfect din punct de vedere profesional, a fost refuzat datorită atitudinii din timpul interviurilor sau din perioada de probă“, explică Vanda Mănăilă.
De asemenea, angajatorii străini sunt interesaţi de candidaţi cu experienţă. Un mare avantaj îl reprezintă experienţa obţinută în urma unor contracte interne în cadrul unor multinaţionale sau contracte externe, aplicantul trecând astfel măcar o dată prin procesul de acomodare cu mediul de lucru şi mentalitatea unui alt popor.
Pentru a avea şanse sporite de a participa la un interviu şi, eventual, chiar să obţină jobul dorit, candidaţii nu ar trebui să fi schimbat foarte des locul de muncă. „Angajatorii sunt atraşi de aplicanţii care nu schimbă un număr mare de joburi într-o perioadă scurtă de timp. Tendinţa candidaţilor de a trece de la un job la altul în mai puţin de 3 luni reprezintă un mare semn de întrebare. Pentru programul Work and Travel Franţa, de exemplu, am avut candidaţi care au avut experienţa cerută, dar au lucrat în două-trei locuri în timpul unei singure vacanţe de vară. Evident, au fost refuzaţi“, afirmă reprezentanta 4Future
Recunoaşterea diplomei, o posibilă problemă
Una dintre problemele pe care candidaţii la un loc de muncă în străinătate le-ar putea întâmpina este faptul că în UE nu există un mecanism de recunoaştere automată a diplomelor între statele membre. „În plus, recunoaşterea diplomei diferă de instituţia de învăţământ care a emis-o. În România, în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, funcţionează Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor. Acolo, cei care doresc se pot interesa cu care dintre celelalte state ale lumii există convenţii de recunoaştere reciprocă a diplomelor. Cu Franţa şi Germania au fost iniţiate astfel de acorduri bilaterale, însă nu sunt complet finalizate.
În cazul unui medic care doreşte să muncească în Marea Britanie, dacă a absolvit înainte de anul 2007, el trebuie obţină un certificat de conformitate a diplomei. În cazul unui arhitect care doreşte să profeseze, de exmplu, în Australia, acesta trebuie să îşi echivaleze diploma de studiu la Architects Accreditation Council of Australia şi trebuie să efectueze stagiul de pregătire de 2 ani pentru a avea «Drept de semnătur㻓, explică Călin Ştefănescu.
Referitor la oferta salarială pe care candidaţii români o primesc pentru un anumit job comparativ cu candidaţii din alte state, Vanda Mănăilă afirmă că remuneraţia este aceeaşi pentru toţi posibilii angajaţi indiferent de ţara de origine. „Există însă diferenţe în ceea ce priveşte documentele necesare, timpul de procesare a lor, şi aici românii sunt dezavantajaţi. Angajatorii din ţările în care există în continuare restricţii asupra contractelor de muncă oferite cetăţenilor români vor prefera aplicanţii din alte ţări în detrimentul celor din România.“
Salarii de până la 15 000 de euro
Oferta salarială pentru joburile prezente pe site-urile celor două companii este foarte variată. Dacă pentru un loc de muncă care nu necesită studii superioare salariile nu depăşesc 1 000 de euro, în cazul joburilor care necesită un grad înalt de specializare, salariile pot ajunge la câteva mii de euro.
Cum oferta de joburi pentru medici şi asistenţi medicali este foarte mare, era normal ca şi oferta salarială pentru aceşti specialişti să fie una pe măsură. Astfel, grila salarială pentru personalul din domeniul medical variază între 2 300 – 4 500 de euro net, în cazul ofertelor de joburi din Franţa, şi între 1 800 şi 5 000 de euro net, în cazul Germaniei, potrivit anunţurilor publicate pe site-ul 4future.ro.
Potrivit anunţurilor de pe tjobs.ro, un asistent medical poate câştiga între 1 400 şi 2 200 de euro net, în timp ce salariile pentru medicii care ar urma să se relocheze în Franţa pleacă de la 4 000 de euro. În funcţie de specializare şi experienţă, veniturile unui medic ar putea ajunge chiar şi la 15 000 de euro lunar.
Pe lângă ofertele pentru medici, pe cele două site-uri mai sunt publicate anunţuri de recrutare pentru PHP Project manager, diverse joburi în domeniul petrolului şi gazelor, precum şi o serie de locuri de muncă disponibile pentru persoanele cu studii medii.
În condiţiile în care piaţa muncii din România nu îţi oferă o paletă largă de joburi care ţi se potrivesc sau oferta salarială nu este la nivelul cunoştinţelor şi experienţei tale, poate că cea mai bună soluţie ar fi să optezi pentru un job în străinătate. Dacă aceasta este alegerea ta, nu uita că agenţiile de recrutare sunt un prim pas spre realizarea acestui deziderat.
Articol preluat din Revista Cariere de aprilie. Pentru detalii legate de abonare, click aici