Alexandra Cernian: Când pleacă din țară, parcă românii își pun pălăria de respect și tratează lucrurile diferit (V)
Despre felul în care muncesc românii se vorbește mai mult la extreme. Fie în registrul derizoriu al bancurilor cu Dorel, fie legitimând cultul muncii de mântuială ori al lenei din folclorul comunist „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim“. Sau, și mai trist, al fușerelii descurcărețe care inundă rețelele sociale.
Cum am ajuns de la asumarea cinstită a muncii din proverbele „Munca e brățară de aur“ și „Ai carte, ai parte“ la „Lasă, că merge și așa!“? Dar, mai ales, ce se află între cele două extreme ale felului în care românii muncesc? Ce îi (de)motivează, ce îi face să caute altceva, ce îi trimite pe alte meleaguri, ce îi aduce înapoi?
Între burnout și cut-off, cele două polarități care trezesc mereu interesul, vrem să dezbatem care sunt problemele cu care se confruntă angajatorii și angajații din România, cum facem saltul de la angajat la antreprenor, cum integrăm mentalitățile generațiilor care se întâlnesc acum în piața muncii, cum își recalibrează organizațiile politica de resurse umane și cum se transformă pentru a face parte din economia digitală.
Am invitat sociologi, psihologi, antreprenori, manageri, jurnaliști cu care să dezbatem felul în care comunismul a amprentat atitudinea față de muncă a românilor și de ce românii care lucrează în străinătate se aliniază mult mai ușor la normele și regulile de acolo, în timp ce în țară există tendința de a eluda cât mai mult sistemul.
Am pornit de la câteva sondaje care dezbat noile fenomene sociale legate de migrația forței de muncă, criza acută de forță de muncă, timpul mediu petrecut la job, munca la distanță și felul în care echilibrăm timpul liber cu cel dedicat profesiei.
Al cincilea invitat din această serie este Alexandra Cernian, doctor în ingineria sistemelor, senior consultant și trainer în digitalizare, expert evaluator în inovație IT pentru Comisia Europeană.
Efectele comunismului se văd mai mult la generațiile mai în vârstă, care au fost educate sau chiar au muncit în acea perioadă. Cred că mai degrabă ne confruntăm cu efectele unei libertăți prost înțelese după perioada comunistă. atitudinea individualistă și grija pentru capra vecinului, pe care o vedem atât de des în societatea românească, le regăsim și la locul de muncă. Și asta generează comportamente toxice, care duc la mecanisme disfuncționale în societate și în organizații. Mi se pare că ne-a rămas impregnat din comunism un comportament pasiv-agresiv, care încă predomină. Rolul liderilor în organizații este să intervină câștigând încrederea angajaților, pentru/prin formarea unor echipe și construirea unor mecanisme eficiente de funcționare.
Statisticile arată că peste 2.5 milioane de români activi în muncă au plecat în străinătate în ultimii 10 ani, dintre care peste 500.000 sunt tineri până în 30 de ani. Un efect îngrijorător pentru mine este că ne pierdem elitele. Mulți tineri bine pregătiți profesional aleg să plece în străinătate și nu își propun să se întoarcă. De aici rezultă că riscăm să rămânem cu o forță de muncă mediocră și slab pregătită, cu care va fi din ce în ce mai greu să facem performanță în domeniile cheie cu valoare mare adăugată (cercetare, medicină, chiar și IT).
În al doilea rând, vorbim de forță de muncă mai puțin calificată, care pleacă în primul rând pentru salarii mai bune. În ultimii ani ne confruntăm cu o criză acută de personal în construcții, HoReCa, servicii sau producție în România. Soluția la care apelează angajatorii tot mai mult este să importe forță de muncă din țări asiatice în care nivelul de trai este sub cel al României (Filipine, Nepal, Thailanda). Până la urmă, fenomenul este o consecință directă a globalizării, care favorizează migrația și importul forței de muncă.
Un studiu european arată că aproape jumătate dintre tinerii români sub 35 de ani își doresc să emigreze în următorii 5 ani. Lucru care, dublat de scăderea demografică, va avea un impact semnificativ asupra forței de muncă, sistemului social și de pensii din România.
Românul e expert să fenteze regulile și sistemul. acesta îi este primul gând, alimentat de efectul de turmă. Societatea devine înțelegătoare și tolerează atitudinea „descurcăreață“ a românului. Psihologul Daniel David susține că în profilul românilor predomină un comportament care nu se supune ușor normelor și regulilor.
Efectele lipsei de leadership
În primul rând, avem o problemă de educație – ne lipsește disciplina și responsabilitatea lucrului asumat și bine făcut. Sistemul e fie abuziv, fie umil în relație cu elevii și acceptă compromisuri. Ulterior, asta se propagă într-o lipsă de respect față de orice autoritate și față de orice regulă. La locul de muncă, atitudinea românului e adeseori arogantă și, în lipsa, unui leadership adecvat, îi lasă loc să creadă că știe el mai bine ce e de făcut. În plus, toată lumea face la fel. Deci merge. Ne înțelegem noi… Imaginea din trafic cred că este o oglindă perfectă a vieții din societatea și organizațiile din România.
Lipsa de leadership și de consecințe pentru faptele noastre ne transformă într-o turmă dezbinată, în care fiecare gândește numai pentru el și ignoră implicațiile oricărei acțiuni asupra celorlalți. Când pleacă din țară, parcă românii își pun pălăria de respect și tratează lucrurile diferit. De ce? Pentru că acolo devin conștienți că orice acțiune are consecințe și greșelile se pedepsesc. Lucrurile sunt mai puțin negociabile în societățile mai dezvoltate, unde regulile sunt făcute pentru a fi respectate, nu eludate. Acolo nu prea poți „s-o iei pe scurtătură“, pentru că cei din jur nu închid ochii. Cred că resemnarea civică a românilor vine din lașitate și dezbinare. ne ascundem în spatele unui rol de victimă și mascăm lipsa de reacție printr-un comportament pasiv-agresiv. Când ne simțim nedreptățiți, preferăm să bombănim și să comentăm pe la spate, dar dăm înapoi când vine vorba de a lua vreo măsură concretă.
Soluția ar fi să ne unim și să luptăm împreună pentru drepturile noastre. Însă, cum prin definiție poporul român este sceptic și nu are încredere în ceilalți, e greu să se unească fără un lider de opinie puternic. lipsa unei viziuni comune și a unei educații civice solide ne ține dezbinați și ne face să tolerăm lucruri pe care, la nivel individual, le considerăm incorecte.
„Timpul trece, leafa merge…“
Sunt mulți oamenii care nu au niciun fel de sclipire pentru ce fac. Au doar un loc de muncă, unde se duc cu speranța că trece timpul repede și pleacă acasă. Ceea ce, evident, nu le dă niciun fel de satisfacție și intră într-un cerc vicios care le afectează viață pe toate planurile: personal, social, profesional. Acest folclor nu merge la cei care își găsesc vocația și își aleg profesia din pasiune. Dacă îți cunoști valorile, îți este ușor să muncești cu rost. Aspectul pozitiv care decurge de aici este faptul că atitudinea asta ne ajută să ne cultivăm o creativitate aparte și să găsim rapid soluții în situații de criză. Lucru care este exploatat și de multinaționale, care au văzut că echipele de români pot găsi soluții inventive și „out of the box“ atunci când echipe cu abordări mai disciplinate gândesc lucrurile mai rigid. Cum ar fi dacă am îmbina această creativitate cu o rigurozitate și aprofundare a lucrurilor?
Atitudinea față de muncă este o reflectare a atitudinii civice
Atitudinea corectă față de muncă s-a erodat prin distrugerea autorității, dezbinare, pierderea unui sistem de valori, lipsa viziunii și a direcției. Văd aici două cauze majore:
✓ Sistemul educațional, care, din păcate, nu caută adevăratul potențial al elevilor. Nu îi ajută să își identifice abilitățile și competențele, astfel încât ei să își dea seama la ce sunt talentați și ce meserii li s-ar potrivi cel mai bine. Observ asta des și în rândul studenților, care într-o bună măsură sunt dezorientați în privința perspectivelor de viitor. Mulți vor să lucreze în IT, că se câștigă bine. Dar câți sunt cu adevărat pasionați de domeniul pe care îl aleg? Doar aceia vor reuși să facă performanță, restul vor rămâne plafonați în niște job-uri.
✓ Modelul social, care nu mai are niște sisteme de valori solide. Atât timp cât ne raportăm la modele îndoielnice, care promovează mai degrabă șmecheria, banii făcuți ușor, fără muncă, mulți tineri cred că ăsta e secretul succesului.
Tendința spre superficialitate a noilor generații se resimte încă din anii de școală și se perpetuează la locul de muncă. Rezultatele sunt vizibile în jurul nostru și sunt validate de pozițiile codașe pe care le ocupă România în mai toate statisticile la nivel UE.
Tendința viitorului este să nu mai avem birouri, în sensul tradițional
Millennials sunt mai pretențioși cu angajatorii, dar adeseori așteptările lor nu au legătură cu planul de dezvoltare a carieriei sau cu profesionalismul, ci sunt legate de confortul personal, socializare sau flexibilitate. Ei vor să fie liberi la locul de muncă și nu își mai doresc șefi, ci parteneri. În plus, știu că sunt pe val din cauza deficitului de personal cu care se confruntă piața muncii. Acest context îi pune într-o oarecare poziție de putere, ei știind că le este ușor să găsească un nou loc de muncă, dacă vor. Pentru millennials și generația Z lucrul remote a devenit un factor important în alegerea unui job. Le conferă acea libertate a jobului, pe care o caută, și iluzia că sunt stăpânii propriului timp.
Pe lângă beneficiile de flexibilitate pe care le aduce, conceptul are nevoie de o premiză importantă ca să funcționeze: motivația și gradul de implicare al angajatului. Aceste două mecanisme îi vor permite să rămână conectat cu obiectivele și să fie cu adevărat mai productiv. E clar că metodele vechi nu mai funcționează și că organizațiile sunt nevoite să se adapteze acestor noi condiții pentru a rămâne în joc. Tinerii preferă să lucreze în spații colaborative de tip hub, unde pot să socializeze, să învețe unii de alții, să fie creativi. Și aduc aceste idei creative în echipa cu care lucrează remote, în beneficiul organizației.
Pentru millennials, posibilitatea de a lucra remote devine un factor de loializare important, din ce în ce mai greu de găsit. La millenialls e un amestec între dorința de a schimbă lumea și echilibrul între viață personală și cea profesională. Își doresc să facă lucrurile în ritmul lor și să aibă un impact semnificativ. Ceea ce poate funcționa foarte bine, atâta timp cât există o motivație ridicată, mai ales intrinsecă.
Citește și:
- Cum mai muncesc românii? (I)
- Marius Bostan: Munca este intrinsec legată de iubirea de aproape, nu de distrugerea aproapelui (II)
- Constantin Gătin: Încerc să fac cât pot din ceea ce am văzut că trebuie făcut (III)
- Mirela Horumba: Munca făcută cu plăcere este, pentru adult, ceea ce jocul este pentru copil (IV)
Acest articol este preluat din Revista CARIERE (nr. 254/februarie 2019). Pentru detalii legate de abonare, click AICI!