ANRE a redus numărul posturilor de conducere
”Obiectivul era să restructurăm activitatea ANRE. Nu s-au făcut disponibilizări, persoanele respective au fost încadrate pe alte funcţii, conform noii structuri organizatorice”, a afirmat președintele instituției potrivit news.ro. De asemenea, a anunțat că a fost înfiinţată o direcţie de reglementări tehnice, licenţe şi autorizaţii, de care se ocupa vicepreşedintele Henorel Florin Soreaţă.
Dumitru Chiriţă a fost numit la începutul lui noiembrie în funcţia de preşedinte al ANRE, pentru un mandat de cinci ani, alături de Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte, şi Gheorghe Gabriel Gheorghe şi Corina Sulger, membri în comitetul de reglementare.
ANRE este actorul principal care se ocupă cu monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii referitoare la piaţa energiei electrice, termice şi a gazelor naturale, autoritatea fiind renumită pentru unele din cele mai mari salarii din România. De exemplu, fost şef al ANRE, Nicolae Havrileţ, a încasat în 2015 un salariu de peste 9.000 de euro pe lună potrivit declarației de avere. Şi fostul vicepreşedinte, Emil Calotă, a încasat 468.010 lei, adică 8.600 de euro pe lună (la un curs de 4,5 lei).
ANRE are acum circa 280 de angajaţi.