Averea celor mai bogaţi 8 oameni ai lumii e egală cu avuţia a jumătate din populaţia globului
Discrepanţele dintre săraci şi bogaţi sunt din ce în ce mai evidente. Cel mai recent studiu al organizaţiei Oxfam arată că cei mai bogaţi 8 oameni ai lumii au o avere cumulată de 426 de miliarde de dolari, echivalentă cu cea a jumătăţii sărace a populaţiei globale, formată din 3,6 miliarde de oameni.
Din ce în ce mai multe companii evită plata corectă a taxelor, scad salariile muncitorilor şi pun presiuni pe producători, în loc să contribuie într-un mod productiv la un mediu economic care să aducă beneficii pentru toată lumea, potrivit raportului realizat de Oxfam, citat de CNBC.
Mai mult, organizaţia atrage atenţia că există tendinţa ca firmele să-şi structureze în aşa fel activitatea încât să aduca cât mai mulţi bani proprietarilor si directorilor.
Cei 8 miliardari menţionaţi în studiul Oxfam sunt:
- Bill Gates, fondatorul Microsoft,
- Amacio Ortega, fondatorul Zara,
- Warren Buffett, renumitul investitor şi director general al Berkshire Hathaway,
- Carlos Slim Helu, cu afaceri în telecomunicaţii şi proprietar al conglomeratului Grupo Carso,
- Jeff Bezos, fondatorul Amazon,
- Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook,
- Larry Ellison, director general al Oracle,
- Michael Bloomberg, fost primar al New York-ului.
Raportul susţine nevoie unei economii centrate pe nevoile fiecărui om în parte, astfel încât nimeni să nu fie privat de drepturile fundamentale.
Astfel, Oxfam recomandă ca guvernele să coopereze mai bine între ele pentru a împiedica companiile să mai facă evaziune fiscală, iar oamenii de afaceri să fie mai corecţi când vine vorba de plata unor salarii decente pentru angajaţi.