BNR: Angajaţii din bănci sunt supraîncărcaţi şi demotivaţi, iar salariul le-a crescut lent
Situaţia e generată de faptul că, în ultimii 10 ani, băncile au renunţat la peste 10.000 de salariaţi.
În această perioadă salariile au crescut cu doar 13%, iar instituţiile financiare au tăiat fondurile pentru formare profesională.
Informaţiile provin din caietul de studii "Intermedierea financiară: probleme şi posibile soluţii", coordonat de economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, potrivit News.ro.
Câţi angajaţi au băncile din România şi care e salariul mediu
Băncile din România aveau 65.657 de angajaţi în decembrie 2007 şi doar 55.427 salariaţi în martie 2017, scăderea fiind de 10.230 angajaţi sau 15,6%.
În aceeaşi perioadă, salariul mediu net din sistemul bancar a crescut cu 13,2%, la 3.940 lei, cu mult sub rată cumulată a inflaţiei din acelaşi interval.
Totuşi, este mult mai mare decât salariul mediu net la nivel naţional, care în iunie 2017 era de 2.380 de lei.