Cei mai mulţi şomeri din România au între 40 şi 49 de ani

„Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna februarie a anului 2018 a fost de 419.000 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (424.000 persoane), dar şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (472.000 persoane)”, arată datele INS.

Rata şomajului în cazul bărbaţilor a depăşit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile respective fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,1% în cazul celor de sex feminin.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,4% pentru luna februarie (3,8% în cazul bărbaţilor şi 2,9% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 69,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna februarie a acestui an.

Astfel, rată raportată de ANOFM se calculează pe baza declarațiilor persoanelor care se înscriu la agențiile pentru ocupare, ca raport dintre numărul mediu de șomeri înregistrați (care trec lunar pe la agențiile de ocupare că să-și vizeze carnetele de șomaj) și populația activă (9,76 mil. persoane).

În schimb, metoda de calcul a ratei șomajului, publicată de INS, constă în raportul dintre numărul mediu de șomeri în sens BIM (persoane cu vârsta de peste 15 ani care îndeplinesc simultan condiții precum: nu au un loc de muncă, își caută de lucru de cel puțîn patru săptămâni sau vor să lucreze, deși fac parte din populația inactivă, cum sunt studenții sau pensionarii) și populația activă. Statistica e realizată pe baza unei anchete in circa 30.000 de gospodării.

Prin urmare, rezultatele furnizate de INS cuprind și șomajul "ascuns", acesta incluzând și persoanele care nu lucrează, dar care nici nu se înscriu la agențiile pentru șomeri.

"Referindu-mă strict la cei peste 45 de ani, care mai au 20 de ani până la pensie, care mai au ce oferi, care mai vor să muncească, afirm doar atât – scuzele venite din partea angajatorilor: nu corespund profilului, sunt supracalificați, cer prea mulți bani, au prejudecăți, nu sunt flexibili, nu mai au aceleași performanțe ca la 20 de ani, nu cunosc limbi străine, nu știu să utilizeze un computer la nivelul dorit etc., rămân doar scuze. Suferim de comoditate, de incompetență și de lipsa dorinței de a-i ajuta pe oameni. De fapt, în final, de a ne ajuta pe noi și de a ne face viața mai ușoară.

Atunci când ne vom întâlni la mijloc și vom acorda înțelegere, sprijin, încredere, răbdare, respect acestor oameni, atunci nu ne vom mai plânge că nu avem forță de muncă. De altfel, această categorie de oameni discriminați, marginalizați, de forță de muncă neexplorată la potențial maxim, care include mulți specialiști, a început să părăsească România, dovedind, astfel, că în alte țări se poate să fie recunoscuți încă capabili", a spus specialistul.

Viorel Panaite, Managing Partner Human Invest & Ken Blanchard Romania, spune că se poate face tranziţia de la „Cum să scăpăm de el?” la „Cum să îl punem cât mai bine în valoare?”:

"Postura de mentor în organizația în care lucrezi te sprijină să înveți să îți recâștigi încrederea în oameni și implicit în tine, te sprijină să te reapropii de cei din jur și de tine, să simți iarăși sentimenul de relevanță și valoare. Atunci când toate acestea se întâmplă, cresc exponențial șansele că angajatorul tău să vadă noi valențe și noi posibilități de parteneriat cu ține (și am foarte multe exemple dintre prietenii și cunoscuții mei aici). Doar stând la masă împreună cu decidenții potriviți poți construi câțiva pași noi și creativi pentru o nouă direcție a carierei tale.

Postura de mentor îți redeschide apetitul pentru a învăța lucruri noi de la cei pe care îi susții, te incită și îți reaprinde curiozitatea pentru ceea ce este nou și specific stilului de muncă al colegilor mai tineri, iar deschiderea ta îi face și pe ei să vadă în tine un sprijin real pentru evoluția lor. Mai mult decât atât, când îți asumi postura de mentor, cei din jur simt că vrei să sprijini ceva mai important decât propria persoană, că nu mai dorești să fii centrul universului, că renunți la dorința de a câștiga fiecare dispută de opinii. O astfel de atitudine i-ar putea inspira chiar și pe decidenții cei mai cinici, iar întrebările lor de tipul Cum să scăpăm de el? se pot transforma ca prin minune în Cum să îl punem cât mai bine în valoare?".