Conflict de muncă la Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu-Iași
“Nemulțumirea salariaților este legată de faptul că drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, drepturi pe care chiar conducerea stațiunii le-a promis, nu s-au concretizat prin acte adiționale și aceștia nu beneficiază de ele. Situația este cu atât mai gravă cu cât stațiunea are circa 700 capete animale de care salariații trebuie să aibă grijă, iar în condițiile în care aceștia vor refuza să le mai îngrijească ne întrebăm ce se va întâmpla cu ele”, declară secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu.
Conflictul durează de mai multe luni, timp în care Federația Agrostar, la care sunt afiliați salariații stațiunii, a încercat rezolvarea situației. Aceștia au adus conflictul în atenția Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Iași, în luna decembrie anul trecut, fapt care, spun ei, le-a înrăutățit situația.
„Ca urmare a faptului că sindicatul «a îndrăznit» să se adreseze Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Iași, conducerea SCDB Dancu nu a mai achitat salariile la timp. (…) Subliniez că salariul unui îngrijitor de animale este de 900 lei net, în situația în care acesta lucrează zi lumină, deoarece animalele trebuie îngrijite 24 de ore din 24” a adăugat liderul sindical.