Cum îţi convingi angajatorul, fără cuvinte
Chiar dacă eşti un bun orator şi ai experienţă în câmpul muncii, asta nu face totul. Un comportament inadecvat, o privire pierdută sau lipsa manierelor te pot depuncta la interviul de angajare. Dacă ai atitudinea potrivită, angajatorul poate trece cu privirea multe lucruri lipsă din CV.
1. Strângerea de mână
Prima impresie contează, oricine ştie. Primele minute ale întâlnirii sunt chiar cele ale strângerii de mână cu persoana de care depinde viitorul tău profesional. Aşa că trebuie să fii atent şi prezent. Contează atât modul în care întinzi braţul, cât şi înălţimea la care îl ridici. Este un gest de deschidere la care trebuie lucrat în avans. Este recomandat ca braţul să fie semi-întins, cu cotul lejer îndreptat spre sol. Strângerea de mână trebuie să fie fermă, dar fără să-l deranjeze pe interlocutor.
2. Adoptă imaginea potrivită
Un look adecvat este un semnal puternic şi eficient. Dacă nu ştii ce înseamnă acest lucru, poţi să îţi faci timp câteva minute pentru a te aşeza la intrarea în clădirea companiei unde îşi doreşti să lucrezi şi să observi cum sunt îmbrăcaţi ceilalţi angajaţi. E o modalitate bună de a înţelege care e dress-code-ul locului. Obiectivul este să nu provoci îngrijorări prin garderobă, pentru că angajatorul urmăreşte, cel mai frecvent, menţinerea coerenţei imaginii companiei.
3. Aşază-te pe marginea scaunului
Nu e uşor să convingi fără să vorbeşti. Ba chiar e inconfortabil uneori. Totuşi, pentru a-ţi atinge scopul e bine să îţi supraveghezi postura. Nu trebuie să te apleci prea tare spre recrutor, într-o manieră care ar putea părea ameninţătoare şi intruzivă, dar nici să te relaxezi complet şi să te îndepărtezi prea mult de el. Pentru a găsi înclinaţia potrivită e mai bine să te aşezi aproape de marginea scaunului. Aceasta este şi o modalitate bună de a te menţine drept.
4. Priveşte-l în ochi
Când îi vorbeşti recrutorului, trebuie să-l priveşti în ochi, o modalitate de a transmite o atenţie susţinută. Dacă vei surâde uşor, vei transmite şi o anume generozitate şi deschidere. O astfel de atitudine creează încredere şi confort ambelor părţi şi deschide calea unei discuţii cu final fructuos.
5. Ascultă şi ia notiţe
Una dintre regulile de aur ale interviului de angajare este să asculţi cu interes şi să înţelegi ce spune recrutorul şi cum gândeşte pentru ca apoi să te poţi adapta stilului său. Dacă, în plus, vei şi nota unele lucruri, vei da impresia de seriozitate şi de implicare totală.
6. O ieşire de neuitat
O ultimă recomandare: ai grijă cum îţi faci ieşirea. La plecare trebuie să adopţi aceeaşi postură ca la venire. Singura diferenţă ar fi ca la stângerea mâinii interlocutorului să îţi iei permisiunea să îi ţii palma o secundă sau două în plus. E o tehnică puţin surprinzătoare şi riscantă, care l-ar putea destabiliza puţin pe interlocutor, dar care, de asemenea, poate să creeze o legatură cu acesta. În plus, activează memoria, ceea ce e în beneficiul tău.