Florin Godean, noul preşedinte al ARAMT
Florin Godean este Absolvent al Facultăţii de Ştiinte Economice din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, lucrează de peste un deceniu în cadrul Adecco. Înainte de Adecco, a lucrat timp de un an la Helsinki, în cadrul unui centru de informare şi consiliere pentru tineri. El a absolvit în 2010 şi cursurile unui program de management din cadrul şcolii elveţiene de afaceri IMD Business School.
Aproape 70.000 de persoane sunt angajate în prezent în regim de muncă temporară în România, în cadrul membrilor ARAMT. Această cifră reprezintă dublul celei din 2010, când se înregistrau 30.000 de angajați temporar, confirmând astfel viabilitatea muncii temporare ca o soluție economică și de carieră, care răspunde nevoii ocupaționale, atât a angajatorilor cât și a forței de muncă.
„Munca temporară asigură un grad optim de flexibilitate pieţei muncii, contribuind la crearea de noi locuri de muncă, la creșterea angajabilității persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau de noi oportunități de carieră, şi, într-un final, la creşterea economică. Rămâne în continuare loc pentru o creștere susținută a pieței de muncă temporară, rata de penetrare a acesteia în România (0,2% ) fiind încă mult sub nivelul mediei Uniunii Europene de 1,8%. Este nevoie de un parteneriat public-privat eficient, de politici economice coerente de încurajare a mobilității forței de muncă; de facilități fiscale pentru relocare, training și investiții ale angajatorului în pregătirea profesională a angajatului; de programe de reconversie profesională conforme cu nevoile pieței, precum și de o restructurare a sistemul de clasificare ocupațională. În acest sens, ARAMT a fost și rămâne un partener de dialog constructiv între autoritățile de reglementare, mediul de afaceri și partenerii sociali”, a declarat Florin Godean, preşedinte ARAMT.
Fondată în luna iunie 2010 de cei mai mari jucători de pe piața serviciilor de resurse umane, ARAMT este organizaţia profesională de profil a agenţilor de muncă temporară din România.