Islanda. A devenit ilegal ca femeile să fie plătite mai puţin decât bărbaţii
De la 1 ianuarie, în Islanda, a intrat în vigoare legea egalității salariale dintre bărbați și femei pentru aceeași muncă prestată.
Legea a intrat în vigoare în prima zi a noului an și a fost aprobată anul trecut de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii. Legislația a fost susținută de guvernul de coaliție de centru-dreapta al Islandei, precum și de opoziția din parlamentul țării, unde aproape 50% dintre membri sunt femei.
În conformitate cu legislația, companiile și agențiile guvernamentale cu mai mult de 25 de angajați sunt obligate să obțină certificarea guvernului pentru politicile lor de remunerare egală. Cei care nu demonstrează acest lucru vor fi sancționați.
Guvernul islandez se angajează să elimine diferența de remunerare între femei și bărbați până în 2022.