Joburile sezoniere sau cum poţi câştiga într-o vară banii pe un an
„Joburile de vară în străinătate reprezintă o formulă ideală pentru studenții care își doresc, pe lângă bani, să experimenteze lucruri noi, în medii multiculturale, să cunoască lumea, în diversitatea ei”, spune Cornel Apostol, CFO APT Group.
Ţările care ofertează cel mai mult joburi sezoniere sunt: Anglia (care și-a triplat numărul de oferte după ridicarea restricțiilor de muncă în 2014), cu peste 50% din numărul total de oferte de muncă trecute prin platforma Tjobs, Grecia, Germania, Olanda și Italia, potrivit datelor furnizate de Raluca Ştefănescu de la Tjobs.ro.
Cei care îşi doresc să muncească în străinătate în această vară pot căuta joburi în domenii precum: HORECA, agricultură (sere, cules de legume-fructe), transporturi (marii transportatori sunt cei mai activi din martie/aprilie până în octombrie), muncă necalificată (în construcții). „Cele mai vânate oferte de muncă sezonieră anul acesta sunt cele din domeniul hotel/turism (includem aici și cele ce țin de restaurant sau cafenele). 20% din numărul total de oferte, peste 20.000 de oferte de muncă, aparțin acestui sector”, spune Raluca Ştefănescu. Urmează ca popularitate: construcții, îngrijire bătrâni (în special în Anglia și Italia), agricultură, muncă necalificată, Au Pair (program cultural adresat tinerilor sub 30 de ani în țări precum Anglia, Spania, Germania, Franța) și vase de croazieră (Europa sau SUA). Interesul românilor pe departamentele în care sunt ofertate joburile sezoniere sunt mai ales pentru Anglia, Germania, Italia, Grecia şi Franța.
Pentru munca sezonieră nu există pretenție la studiu de niciun fel în domeniu. Cerințele, acolo unde există, sunt legate strict de experiență pe un post similar și nivelul de limbă străină. Sunt preferate persoanele care au deja experiență într-un loc de muncă în străinătate.
Comparându-i pe angajații sezonieri cu cei care au un job permanent, se remarcă o diferențiere mare din cauza penalităților care pot apărea, a veniturilor instabile, dar mai ales din cauza creșterii salariale puțin probabile, dat fiind faptul că perioada în care lucrează este prea scurtă.
Astfel, veniturile pentru joburile sezoniere sunt destul de fixe: pe zona de hotel, restaurant, turism, în Grecia și Cipru se oferă salarii sub 1.000 de euro, majoritatea începând de la 600-700 de euro, dar care pot urca până la 900 de euro pe lună. De asemenea, se oferă cazare gratuit. În Olanda însă, pentru un job în agricultură, salariul începe de la 800 de euro. În Anglia se plătesc între 1.000 şi 1.500 de lire, dar fără cazare sau masă.
Oferta de muncă pentru sezonieri venită prin Tjobs este de peste 50.000 de locuri de muncă. Numărul aplicărilor pe acest sector este destul de mare. „Nu avem o evidență a numărului de persoane care se și angajează în final, acestea trecând exclusiv prin fiecare agenție de recrutare de pe Tjobs în parte, peste 700 de agenţii de recrutare din România, Ungaria și Polonia”, spune Raluca Ştefănescu.
Salariul în ţară, între 1.000 şi 1.500 de lei
Nivelul de salarizare pentru joburile sezoniere este mai ridicat pentru acele poziţii în care este necesară experienţa anterioară, ajungând chiar peste media din piaţă, pe de o parte pentru a fi atraşi candidaţi valoroşi, şi, pe de altă parte, pentru a putea menţine motivaţia acestora şi implicarea pe întreaga durată a proiectului, după cum explică Alfred Vîrvăroiu, Temporary Workforce Recruitment Manager Lugera.
Pentru joburile unde experienţa nu este o condiţie esenţială de eligibilitate, ofertele sunt aliniate la salariile din piaţă. Mai exact, managerul Ribox spune că strict pentru perioadele de sezon se plătesc între 1.000 şi 1.500 de lei, în funcţie de numărul de ore lucrate.
Alexandru Ştefănescu, Branch Manager Adecco Bucureşti, spune că pentru angajaţii plasaţi de ei nivelul de salarizare este de 900–1.400 de lei net, la care se adaugă tichete de masă şi plata pentru ore suplimentare, iar dacă este cazul, şi transport gratuit.
Pe vară, în ţară
Şi în ţară perioadele în care se caută angajaţi sezonieri sunt diferite în funcţie de domenii şi de profilul joburilor. Totuşi, o mare parte a locurilor de muncă sezoniere încep în aprilie–mai și se termină în septembrie, început de octombrie. „În domeniul HORECA cererile apar încă din ianuarie–februarie, deoarece marile hoteluri, şi nu numai, își încep recrutările pentru a avea personalul pregătit de muncă”, spune Raluca Ştefănescu, responsabil comunicare la Tjobs.ro.
În agricultură, joburile sezoniere pot acoperi atât lunile de vară, cât și alt anotimp, acolo unde munca se desfășoară în sere. „Agricultura are nevoie de un surplus de angajați primăvara, când încep lucrările aferente însămânțărilor, și toamna, pentru recoltări”, spune Cornel Apostol, CFO APT Group. O categorie aparte o constituie solicitarea de angajați sezonieri pentru recoltarea fructelor cu perisabilitate mare, după cum explică el.
Un alt domeniu unde se caută angajaţi sezonieri este cel al construcțiilor, care beneficiază de ajutorul acestora în timpul verii până spre toamnă, pentru proiectele mari de infrastructură (autostrăzi), dar și în proiectele dezvoltatorilor imobiliari. De asemenea, vasele de croazieră au contracte derulate pe perioade între trei și şase luni și încep în funcție de apele în care călătoresc, și anume în februarie–martie sau aprilie–mai.
Avantajele locurilor de muncă temporare
- un loc de muncă temporară îț i poate da șansa de a experimenta o carieră sau o direcție, mai ales dacă nu ești sigur ce decizi i profesionale să iei;
- îți formezi rețeaua profesională, pentru că locurile de muncă temporare îți oferă oportunitatea de a cunoaște oameni noi și de a-ți lărgi aria de căutare a oricărui tip de job;
- te motivează faptul că te implic i într-o activitate profesională productivă care te va ajuta să eviț i stresul asociat căutării unui loc de muncă pe durată nedeterminată;
- ai un program flexibil;
- unele joburi temporare sunt part-time, lăsând timp și de studii;
- un loc de muncă temporar este o metodă foarte bună prin care poți descoperi cu propriii ochi cum este compania la care ți-ai propus să lucrezi;
- poți primi o ofertă de muncă pe perioadă nedeterminată;
- vei fi deja un angajat cu experiență atunci când o poziţie cu un contract pe perioadă nedeterminată apare în companie, deci cresc șansele tale de angajare pe perioadă nedeterminată.
Toamna, momentul BPO-urilor
Interesant este că, potrivit lui Alfred Vîrvăroiu, Temporary Workforce Recruitment Manager Lugera The People Republic, toamna începe să devină un adevărat sezon pentru SSC-uri şi BPO-uri. Nu trebuie uitate nici joburile care apar cu ocazia sărbătorilor. Alexandru Ştefănescu, Branch Manager Adecco Bucureşti, spune că este nevoie de angajaţi sezonieri şi de Ziua Copilului, 1 Mai sau chiar de Black Friday.
De exemplu, compania Ribox are nevoie de angajaţi în lunile dinainte de 1/8 martie, Paşte şi Crăciun. Firma produce coşuri-cadou, iar acestea sunt perioadele de vârf, potrivit managerului Felicia Comănoiu. Ei caută în mod special oameni pentru activitatea de depozit-manipulare, picking şi ambalare, atât pentru coşurile cadou, cât şi pentru coletărie.
„Vara se angajează cel mai mult în industria hotelieră şi HORECA, însă cresc implicit şi angajările pe funcţiuni adiacente: logistică, suport, marketing”, spune Alfred Vîrvăroiu. El explică faptul că şi joburile din zona de inventariere, procesare de date şi arhivare, dar şi cele din contabilitate sunt sezoniere pentru companiile care iarna se pregătesc pentru închiderea anului fiscal şi au nevoie de astfel de angajaţi.
Concentrate în marile oraşe
În ceea ce priveşte agricultura, marile zone unde se angajează, potrivit lui Cornel Apostol, sunt Bărăganul, Insula Mare a Brăilei, Moldova și Banatul. În rest însă joburile sezoniere sunt tot în marile oraşe, adică în Bucureşti, urmat de Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, Sibiu, iar vara la Constanţa. De altfel, Felicia Comănoiu spune că ei au nevoie de persoane care locuiesc în zonele limitrofe ale Bucureştiului şi care ar putea lucra la depozitul lor din Pantelimon, Ilfov.
Pentru tinerii absolvenţi vestea bună este că pentru aceste joburi sezoniere nu prea se cere experienţă. „Solicităm colaboratorilor noştri sezonieri un nivel mediu de pregătire: diploma de bacalaureat. Deşi într-o primă fază pare că nu avem nevoie de acest nivel pentru manipulare şi ambalare, triem dintre cei care lucrează cu noi în sezon şi, după aceea, îi păstrăm permanent, astfel încât să poată trece la următorul nivel în companie”, explică Felicia Comănoiu. Şi reprezentantul Adecco Bucureşti spune că pentru locurile de muncă temporare se cer între 6 şi 12 luni de experienţă, dar, în general, în limita studiilor de bază.
Există însă şi cerinţe speciale, dacă discutăm despre posturile din industria hotelieră şi de contabilitate. În schimb, pentru suport, back office, inventariere, agent call-center, experienţa anterioară nu este neapărat necesară.