Legea internshipului: Guvernul va premia firmele care angajează interni
„Persoanele juridice care, în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un contract de muncă cu persoana care a desfășurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de la data efectuării plății, după îndeplinirea obligației de menținere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 24 de luni” se arată în comunicatul transmis de Ministerul Muncii.
Internshipul nu poate dura mai mult de șase luni
Tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituții publice, pe perioade de cel mult șase luni. Internul va avea program de maxim 30 de ore pe săptămână, 6 ore pe zi și va fi plătit (cu cel puțin 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată).
Internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship. Pe perioada derulării programului firma are obligația și a plății contribuției la sistemul asigurărilor de sănătate.
Pe parcursul unui an calendaristic o firmă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajați.