O firmă IT aflată în insolvență face angajări
Planul de reorganizare Romsys a fost aprobat de către creditorii companiei şi confirmat de Tribunalul Bucureşti la data de 23 iunie 2017. Astfel, începând cu luna iulie 2017, compania își desfășoară activitatea urmărind implementarea planului de reorganizare în perioada 01.07.2017 – 30.06.2020.
Firma este în perioadă de recrutare, având nevoie de angajați pe poziții diverse pentru a putea dezvolta relațiile comerciale cu actualii clienți, precum și pentru dobândirea de noi contracte.
„În primul rând facem angajări pe partea de IT, ingineri, tehnicieni. Avem deja un anunț pe un site de recrutare. În ce privește numărul posturilor disponibile nu vă pot spune exact. Deocamdată angajăm ingineri, urmează să creștem și pe zona de business development și sales”, a declarat Andrei Bădin, project manager Romsys.
Conform planului de reorganizare, firma va plăti creditorilor săi, în decursul a 3 ani, suma de 33,715,812 lei, urmărind respectarea termenelor de plată prevăzute.
Pentru implementarea planului, compania are ca măsuri strategice valorificarea de active disponibile, cesionarea de contracte de leasing autoturisme, precum și vânzarea unui departament.