Pe principiul nu s-a dat, s-a luat…Guvernul vrea ca angajații să își plătească singuri asigurările sociale
Varianta ar fi fost propusă și anul trecut de secretarul de stat Gabriel Biriș, și pe care l-a costat demisia după ce informația a apărut în spațiul public.
Mențiunea apare în Punctul de vedere al Guvernului Grindeanu referitor la Legea – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice scrie cursdeguvernare.ro. La estimarea impactului acestei legi, spune documentul semnat de premier, “s-a avut în vedere că de la 1 ianuarie 2018 se modifică prevederile Codului fiscal în sensul preluării de către salariat în totalitate a sarcinii de plată a contribuțiilor de asigurări”.
Ce contribuții ar urma să plătească angajatul
În momentul de față, contribuțiile sociale pentru condiții normale de muncă totalizează 39,25% din salariul brut și se achită astfel:
Contribuțiile la pensii – 26,3%, pentru condiții normale de muncă
10,5% – salariat;
15,8% – în prezent plătite angajator;
Contribuțiile la sănătate – 10,7%
5,5%- salariat;
5,2%- în prezent contribuție datorată de angajator;
Contribuțiile la șomaj – 1%
0,5% salariat;
0,5% contribuție datorată de angajator.
Contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale – 0,25% ( plătită de angajator);
Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate – 0,85% (plătită de angajator);
Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale – 0,15% (plătită de angajator);
Profit.ro a scris în premieră, anul trecut, despre un proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal care ar fi prevăzut majorarea de la 10,5% la 21,7% a contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului, iar pentru sănătate (CASS) o creştere de la 5,5% la 8,9%.
Potrivit proiectului, contribuţiile ar fi urmat să fie plătite doar de angajaţi, ceea ce ar fi avut un impact negativ asupra salariilor nete, iar în proiect se prevede că angajatorii – inclusiv cei privaţi – să fie obligaţi să mărească salariul brut.
Proiectul, iniţiat de Ministerul Finanţelor, ar fi intrat în circuitul de avizare şi de discuţii cu mediul de afaceri, nefiind însă asumat sau respins oficial de Ministerul Finanţelor.