Piața muncii își revine, dar echilibrul este încă fragil
Piața muncii este în creștere de ceva timp, chiar dacă în unele sectoare de activitate semnalele sunt contradictorii, spune Cristian Seidler, Business Unit Manager Wyser.
Adevărul este că economia, atât la nivel local – în România –, cât și la nivel internațional, a devenit ceva mai stabilă, iar acest lucru se observă și în cazul bugetelor de salarii, a altor venituri (garantate sau variabile) și a beneficiilor. Cu toate acestea, rezultatele studiului salarial Mercer din acest an arată că valoarea medie a procentelor de creșteri salariale în 2015 a fost de 4,5%. „Un procent care a scăzut puțin (cu 0,5%) față de anii precedenți și care demonstrează că organizațiile sunt mai precaute cu bugetul de creșteri salariale”, precizează Roxana Marin, Consulting Manager în cadrul Consulteam.
Deși valoarea medie a creșterilor salariale este de 4,5%, în funcție de industrie, companiile private din România au acordat creșteri salariale între 2% și 7%. Valoarea creșterilor salariale acoperă valoarea inflației de 0,2%, tendință pe care o regăsim în aproape toate țările din regiune.
„Creșterile salariale sunt și mai mici anul acesta, prin comparație cu anul trecut, iar această tendință este aliniată celei regionale, cât și condițiilor economice mai stabile din acest an. Vorbim despre procente medii de 4,5%, cu vârfuri în anumite industrii de până la 6% și cu minime de 1 sau 2%”, spune Oana Datki, South East Europe Managing Partner al Consulteam, reprezentant Mercer în România.
Există totuși o notă de optimism la nivelul pieței muncii, din perspectiva companiilor de recrutare și a specialiștilor din acest domeniu, nu atât legată de creșterile salariale, cât mai ales de faptul că se angajează, și lucrul acesta a fost vizibil și pe perioada verii, când lumea a fost mai degrabă în vacanță.
„Și pe perioada verii au fost multe companii care au făcut angajări, iar după perioada de vacanță ritmul a crescut, întrucât și companiile, și candidații au mărit efortul de căutare”, spune Cosmina Noaghea, Senior Consultant HART Consulting.
Pe de altă parte, 10% dintre companiile participante la studiul Mercer au declarat că intenționează ca în acest an să reducă din personal, un procent mai mare față de anul trecut, când acesta era de 6%. Totodată, 44% și-au manifestat dorința de a angaja, iar 46% nu indică vreo schimbare în organigramă. Cea mai mare parte a companiilor au poziții disponibile fie de specialiști de nișă (IT, ingineri, producţie, vânzări), fie posturi de management.
Despre o revenire echilibrată vorbește și Daniela Mirițescu, directorul departamentului de recrutare al grupului APT, care spune că s-a simțit o revigorare a pieței muncii încă de la începutul verii, tendință care se menține, printr-o cerere accentuată de acoperire a tot mai multor poziții scoase la concurs de clienții APT. „A fost o vară fierbinte, de căutări. Iar acum, în prima lună de toamnă, putem vorbi totuși despre o revigorare, dar la nivelul răspunsului candidaților. Odată cu terminarea vacanțelor, ei încep să fie mai interesați de joburile din piață”, spune Daniela Mirițescu.
Din perspectiva reprezentantului Consulteam se poate vorbi despre o ușoară înviorare a numărului de posturi disponibile în această perioadă, dar nu mai este chiar atât de clar delimitată de perioada verii. Oana Datki crede că, cel puțin în ultimii doi ani, volumul recrutărilor a fost aproximativ constant, chiar dacă vara procesele au durat mult mai mult, din cauza vacanțelor.
În privința industriilor care fac angajări, aici nu sunt surprize prea mari – ele sunt cele care sunt în extindere în această perioadă sau, mai corect spus, în ultimii ani. În afară de companiile care fac înlocuiri și care își extind sau modifică diverse departamente, cele mai multe angajări se fac în domeniul centrelor de servicii, al BPO-urilor, al industriei producătoare din domeniul auto și, evident, IT. Cosmina Noaghea spune că se fac multe angajări în aceste domenii și în Cluj, Timișoara sau Iași, nu doar în București.
Optimismul moderat al recrutorilor este motivat și de faptul că sunt industrii încă pe minus. „Situația economică la nivel mondial își pune amprenta și asupra economiei naționale. Astfel, un domeniu afectat ce înregistrează o scădere în personal este reprezentat de sectorul petrolului și gazului”, după cum spune Cristian Seidler, Business Unit Manager Wyser.
De asemenea, o reducere a angajărilor o înregistrăm în agricultură, însă aceasta se datorează mai degrabă specificului sezonier al afacerii și reprezintă o situație pe care o întâlnim de la an la an.
Cu alte cuvinte, așa cum arată și ultimul studiu al GI Group privind piața muncii în al doilea semestru al anului 2015, un procent mare din rândul companiilor mari și foarte mari raportează o creștere față de prima jumătate a anului, estimarea medie a procentului de creștere fiind de 12%, respectiv 4%. Companiile de mărime mijlocie spre mare tind a fi mai echilibrate față de politica de angajare, 50% raportând o menținere a volumului, și doar 36% dintre ele estimând o creștere medie cu 10%.
Vorbim de fapt despre precauție, și nu neapărat de o revigorare sau de optimism, ceea ce reiese și din analiza specializărilor care se caută pe piața muncii. Astfel, cei mai căutați specialiști sunt programatori, tineri cu abilități lingvistice, dar și muncitori calificați și personal necalificat (lucrători comerciali), după cum spune Oana Datki.
În domeniul IT&C cele mai căutate poziții sunt toate, subliniază Cristian Seidler. „E deja o criză cronicizată la nivel național. Java și Javascript sunt limbajele de programare cele mai solicitate de angajatori și pentru care găsirea de specialiști ridică dificultăți considerabile, materializate în costuri de recrutare și mai apoi salariale.”
Inginerii, indiferent de specializare, alături de personalul din vânzări, sunt următorii specialişti intens căutaţi pe piața muncii. Și operatorii de producție sunt la mare căutare, în special în zona de vest a țării, unde se relochează deja mii de persoane din celelalte zone geografice.
În concluzie, angajările în următoarea perioadă par a fi dominate de atragerea personalului experimentat în companie, excepții de la acest trend fiind înregistrate în cadrul companiilor foarte mari şi a celor mijlocii spre mari. Organizațiile foarte mari se centrează pe angajarea specialiştilor în perioada următoare, în timp ce companiile mijlocii spre mari se concentrează pe atragerea juniorilor. Angajarea personalului de tip middle şi top management nu reprezintă un obiectiv principal pentru perioada următoare, această categorie de personal înregistrând, alături de specialişti, un declin puternic în rândul celor ce estimează o reducere a volumului de angajări. Un semn că necesarul de personal de acest gen a fost acoperit în prima jumătate a anului.
Cristian Seidler spune că, dacă în perioada trecută se punea accent pe angajarea specialiștilor, companiile pun tot mai mult accent acum pe angajarea persoanelor de nivel experimentat (cu trei–patru ani de experiență de profil). „Este posibil ca această orientare să fie pe fondul dorinței de a forma angajații conform propriei viziuni și model de afacere. De asemenea, este posibil ca specialiștii să fie deja în cadrul companiilor.”
Despre o altă tendință care începe să prindă contur și care a apărut tocmai pentru a suplini lipsa specialiștilor vorbește Cosmina Noaghea: „Pentru a rămâne competitive, companiile gândesc modalități flexibile de lucru la distanță și timp flexibil. Sunt companii care chiar angajează oamenii din locații diferite, care lucrează de acasă și nu vin la birou, care este oricum la câteva sute de kilometri distanță. De exemplu, o firmă de IT are angajați din Craiova, Iași și București, având biroul în Vest.”
De asemenea, specialiștii au mai observat că unele companii încep să angajeze candidați din generația Z pentru programe de internship, iar tinerii din generația Y încep să preia roluri de management.