Primele de Crăciun au crescut salariul mediu pe ţară cu 182 de lei – În ce domeniu lucrează românii care câştigă peste 6.000 de lei
Avansul e determinat, în cea mai mare parte, de acordarea de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice, potrivit INS.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 36,3% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
- între 30,0% şi 32,0% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tranzacţii imobiliare, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport;
- între 17,5% şi 24,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, colectarea şi epurarea apelor uzate, transporturi pe apă, fabricarea altor mijloace de transport, telecomunicaţii, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat;
- între 14,5% şi 16,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea băuturilor, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.
La polul opus, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în:
- fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice (-4,1%),
- fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor (-2,7%).
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+20,2%), respectiv în administraţie publică (+4,5%) ca urmare a aplicării prevederilor legale4 pentru personalul plătit din fonduri publice.
În învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut (-4,9%) ca urmare a începerii vacanţei şcolare şi reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice.