Raluca Bontaș: Politici publice adresate special românilor care lucrează în diaspora (VIII)
Despre felul în care muncesc românii se vorbește mai mult la extreme. Fie în registrul derizoriu al bancurilor cu Dorel, fie legitimând cultul muncii de mântuială ori al lenei din folclorul comunist „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim“. Sau, și mai trist, al fușerelii descurcărețe care inundă rețelele sociale.
Cum am ajuns de la asumarea cinstită a muncii din proverbele „Munca e brățară de aur“ și „Ai carte, ai parte“ la „Lasă, că merge și așa!“? Dar, mai ales, ce se află între cele două extreme ale felului în care românii muncesc? Ce îi (de)motivează, ce îi face să caute altceva, ce îi trimite pe alte meleaguri, ce îi aduce înapoi?
Între burnout și cut-off, cele două polarități care trezesc mereu interesul, vrem să dezbatem care sunt problemele cu care se confruntă angajatorii și angajații din România, cum facem saltul de la angajat la antreprenor, cum integrăm mentalitățile generațiilor care se întâlnesc acum în piața muncii, cum își recalibrează organizațiile politica de resurse umane și cum se transformă pentru a face parte din economia digitală.
Am invitat sociologi, psihologi, antreprenori, manageri, jurnaliști cu care să dezbatem felul în care comunismul a amprentat atitudinea față de muncă a românilor și de ce românii care lucrează în străinătate se aliniază mult mai ușor la normele și regulile de acolo, în timp ce în țară există tendința de a eluda cât mai mult sistemul.
Am pornit de la câteva sondaje care dezbat noile fenomene sociale legate de migrația forței de muncă, criza acută de forță de muncă, timpul mediu petrecut la job, munca la distanță și felul în care echilibrăm timpul liber cu cel dedicat profesiei.
Al optulea invitat din această serie este Raluca Bontaș – Partener Global Employer Services, Deloitte România
În privința forței de muncă românească din străinătate, cele mai recente statistici sunt cele publicate de Banca Națională a României, care a inclus migrația printre riscurile sistemice la adresa stabilității financiare. Motivul principal este, evident, ponderea mare a celor plecați la muncă în străinătate în totalul populației active (cca 25%), în condițiile în care în UE media este de 3,8%. Astfel, România este pe primul loc în UE din perspectiva migrației, în jur de 17% avand studii superioare. Tot statisticile BNR referitoare la remiterile de bani din străinătate sunt cele care creionează harta dispersiei lor în Europa și în lume. Cei mai mulți români se află în sudul Europei (Italia și Spania), dar cei mai mulți sunt angajați pentru muncă necalificată. În schimb, cei care lucrează în Marea Britanie, Germania, Franța sau SUA au în proporție mult mai mare calificare înaltă (medicină, servicii financiare, inginerie).
Cauzele fenomenului masiv de migrație sunt economice și sociale: de la remunerația scăzută în raport cu munca prestată, până la calitatea serviciilor de sănătate, educație, dar și perspectiva pe termen lung, respectiv încrederea în viitor, în oportunitățile pe care le pot găsi pentru ei și copiii lor. Totodată, așa cum arată și BNR, inadecvarea sistemului de învățământ la cerințele pieței și absența măsurilor de integrare a persoanelor inactive sunt alte cauze ale migrației.
Pentru economia românească, chiar dacă impactul pe termen scurt și mediu poate fi considerat pozitiv – prin scăderea presiunii pe piața muncii și asupra bugetelor publice, dar și a remiterilor de bani (peste 3,8 mld euro numai in 2017, de exemplu) –, pe termen lung va fi negativ. Deja observăm lipsa lucrătorilor calificați sau înalt calificați în diverse domenii, pe fondul creșterii economiei. Astfel, avansul economiei nu poate fi menținut, impulsionat fără forța de muncă disponibilă, iar angajatorii au deja probleme cu recrutarea.
Politici publice adresate special românilor care lucrează în diaspora
Persoanele care lucrează în străinătate se împart în trei categorii: detașați temporar, până la 24 de luni, de către angajatorii din țară; angajați legal de angajatori din statele în care merg și care respectă toate obligațiile (consecința liberei circulații); și cei care lucrează la negru. Marea masă a lucrătorilor se află în a doua și a treia categorie.
Probleme economice și sociale pot avea cei care lucrează la negru, pentru că nu sunt asigurați la sistemele de sănătate și pensii și, implicit, nu beneficiază de drepturile care decurg dintr-un contract legal.
Ar fi necesare politici publice dedicate, pentru că situația demografică o cere în prezent. Potrivit calculelor INS, în varianta optimistă, în 2060 România ar putea avea 16,3 milioane locuitori, iar în varianta pesimistă, doar 12,5 milioane locuitori. Populația ar fi imbătrânită și raportul dintre salariați și pensionari s-ar deteriora, ceea ce va impune eforturi mari ale bugetului pentru plata pensiilor și a serviciilor de sănătate.
Totodată, avem un aparent paradox al pieței muncii. Deși există locuri de muncă vacante în diverse domenii, există șomaj. Explicațiile țin de calificările cerute (pentru cele înalte, șomajul e foarte scăzut), de mobilitate redusă a forței de muncă (oamenii nu sunt dispuși să lucreze departe de casă sau să își mute reședința), de tipul de serviciu oferit pe piața muncii, de sistemul de educație, care nu furnizează suficient calificările cerute pe piață.
Pe termen mediu, este evidentă nevoia de adaptare a educației la cerințele angajatorilor. Mulți dintre ei s-au orientat către formare profesională, oferă internship, traininguri sau se implică în programele liceelor și facultăților. Pe de altă parte, nu putem exclude importul de forță de muncă, așa cum s-a produs în occident cu forța de muncă din estul Europei. Există angajatori care au apelat la această variantă și mulți solicită relaxarea politicilor și reglementărilor statului în acest scop. Un prim pas în această direcție a fost făcut în noiembrie 2018, când prin lege s-au relaxat condițiile de angajare a lucrătorilor din afara UE.
Citește și:
- Cum mai muncesc românii? (I)
- Marius Bostan: Munca este intrinsec legată de iubirea de aproape, nu de distrugerea aproapelui (II)
- Constantin Gătin: Încerc să fac cât pot din ceea ce am văzut că trebuie făcut (III)
- Mirela Horumba: Munca făcută cu plăcere este, pentru adult, ceea ce jocul este pentru copil (IV)
- Alexandra Cernian: Când pleacă din țară, parcă românii își pun pălăria de respect și tratează lucrurile diferit (V)
- Andreea Roșca: Companiile prețuiesc la angajați altceva decât până acum (VI)
- Iulian Trandafir: Meseria te alege. Motivația pentru muncă vine din mai multe direcții (VII)
Acest articol este preluat din Revista CARIERE (nr. 254/februarie 2019). Pentru detalii legate de abonare, click AICI!