Studiu: Trei sferturi dintre angajaţii români se aşteaptă la salarii mai mici de la 1 ianuarie 2018
Întrebaţi dacă se aşteaptă ca angajatorii să modifice salariul brut în aşa fel încât salariul net să nu fie afectat, 76% dintre participanţii la sondaj au răspuns negativ.
În general, bărbaţii sunt mai optimişti în această privinţă (68% dintre ei nu se aşteaptă la mărirea salariului brut) decât femeile (86%).
Potrivit studiului realizat de portalul Undelucram.ro, 54% dintre respondenţi consideră că măsurile anunţate de guvern nu vor fi implementate de la începutul anului viitor.
În cazul în care ar face abstracţie de trecerea contribuţiilor în sarcina lor, 59,3% dintre respondenţi au răspuns că aşteaptă o creştere nesemnificativă a salariului, de până la 5%.
”În ceea ce priveşte creşterea salariilor, 14% dintre angajaţi aşteaptă o creştere a salariului cuprinsă între 16-25 procente, 7.7% consideră că salariul li s-ar putea mări cu 11 şi 15 procente, în timp ce 19% dintre respondenţii sondajului se aşteaptă la o creştere salarială cuprinsă între 6 şi 10 procente”, se arată în studiu.
În privinţa creşterii salariilor, femeile sunt mai optimiste: 25% din respondente sunt de părere că vor primi un salariu mai mare cu peste 16%, în timp ce doar 11% din bărbaţi au aşteptări la acest nivel.
Sondajul a fost efectuat în mediul online in perioada 1-20 octombrie 2017. La sondaj au participat 735 de respondenţi cu vârste curpinse între 24 şi 45 de ani.
Premierul susţine însă că salariile nu vor scădea
Guvernul a dat asigurări că salariile nu vor scădea după ce CAS-ul şi CASS-ul vor trece în sarcina exclusivă a salariatului. Măsura, despre care se face referire şi în sondaj, ar trebui să intre în vigoare la începutul anului viitor.
„Nu scad salariile sub nicio formă. Este un mecanism prin care salariile rămân cel puţin la fel, ele vor creşte. A fost discuţia dacă această măsură aplicată la sistemul de stat este clar că generează creşteri, pentru că statul va transfera salariul brut de azi pe suma care permitea înainte cheltuielile cu angajatul şi dacă privatul va face acelaşi lucru.
Am avut discuţii cu patronatele, iar rezultatul discuţiilor a fost că este o oportunitate pe care o oferă statul ca în aceeaşi anvelopă de cheltuieli să plătească mai bine oamenii”, a explicat premierul României, citat de Mediafax.
Premierul a mai precizat că nu crede că vor fi angajatori care vor scădea salariile, ci că acest mecanism va fi folosit pentru motivarea salariaţilor.
„Acele vaiete cum că vor fi privaţi care vor scădea lefurile cu ocazia acestei legi… Sunt la privat, puteau să o facă şi astăzi. Cred că vor folosi acest mecanism pentru a-şi motiva mai bine oamenii. Nu scade salariul net. Va trebui cu toţii să mai aşteptăm câteva luni şi veţi vedea că nu scad salariile”, a adăugat Mihai Tudose.
Reamintim că, de asemenea, impozitul pe venit ar trebui să se reducă de la 16% la 10% tot de anul viitor.
România va fi singura ţara din UE care va lăsa plata CAS şi CASS exclusiv în sarcina angajaţilor
Economiștii PwC România atrag atenția că, în urma trecerii CAS și CASS la angajați, ţara noastră va fi singurul stat membru al UE care lasă plata contribuțiilor de asigurări sociale și de sănătate exclusiv în sarcina angajatului.
De asemenea, experții avertizează că angajatorii privați nu pot fi obligați să crească salariile brute ale angajaților, astfel încât aceștia să nu fie afectați.
Aceştia subliniază că, pentru ca angajații să nu fie afectați de această creștere a poverii fiscale in sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le crească salariile brute, potrivit programului anunțat de Guvern, cu 22,75%.