Un profesor român câștigă de 21 de ori mai puțin decât unul din Luxemburg
Potrivit statisticilor UE, un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de 3.533 de euro, față de 72.000 de euro cât este în Marele Ducat, transmite Profit.ro.
În Franța, un profesor angajat în școala primară câștigă cel puțin 24.595 de euro pe an brut, aproape ca un coleg italian, cipriot sau portughez, dar de două ori mai mult decât un profesor estonian, grec sau ceh.
Datele ar putea părea surprinzătoare, dar acestea trebuie legate de costul vieții în diferitele state membre, pentru a fi mai bine înțelese. Astfel, salariul unui profesor față de PIB-ul național pe cap de locuitor poate varia foarte mult în Europa.
Cea mai mare rată este în Portugalia (126,9%), Spania (122%) și Germania (120,9%).
La polul opus, în Letonia, Lituania și Slovacia, salariul minim pentru profesori este cel mai mic în comparație cu economia națională (mai puțin de 60% din PIB pe cap de locuitor).
CE SPUN ALTE STATISTICI EUROPENE
Şi în ceea ce priveşte tariful orar pentru profesorii de școală generală, Luxemburg se află în frunte, cu 85 de euro.
Marele Ducat e urmat de Danemarca – 57 de euro, apoi urmează Germania – 54 de euro, Anglia – 48 de euro.
Prin comparație, un profesor din România câștigă într-o lună cât un cadru didactic din Luxemburg în patru ore, potrivit raportului OECD Education at a Glance din 2013.
La noi, salariul mediu orar din sistemul de educație este de 13 lei brut (2,92 euro) și 9,3 lei net (2,09 euro).
Astfel, un profesor debutant câștigă 7,08 lei pe oră brut (1,59 euro), iar un profesor cu gradul I și o vechime de 25 de ani câștigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) și 9,73 lei net (2,18 euro).