Urmează CEO & HR Roundtable, prima ediție. Beneficiile extrasalariale, o prioritate tot mai evidentă pentru angajați și angajatori

Beneficiile extrasalariale, un domeniu aflat în expansiune și transformare rapidă, capătă tot mai multă atenție și importanță în cadrul organizațiilor din România.
Pe măsură ce companiile devin tot mai conștiente de impactul benficiilor extrasalariale asupra angajaților și, implicit, asupra performanței organizației, acestea ajung să fie considerate un avantaj în atragerea, fidelizarea și retenția talentelor, putând face chiar diferența în alegerea unui loc de muncă.
Evoluția cererii și diversificării beneficiilor extrasalariale va fi una dintre principalele teme de discuție în cadrul evenimentului organizat de Revista CARIERE pe 26 februarie – 𝗖𝗘𝗢+𝗛𝗥 𝗥𝗼𝘂𝗻𝗱𝘁𝗮𝗯𝗹𝗲 – “Goana după creșterea productivității: în ce investesc liderii bugetul de HR în 2025”.
Beneficiile extrasalariale și impactul lor asupra relațiilor de muncă
Beneficiile extrasalariale sunt percepute de angajați ca un semn de respect și apreciere din partea angajatorilor, sporind motivația și loialitatea față de companie.

Dan Moraru este Country Lead la 7card. Conform lui, beneficiile extrasalariale au impact direct asupra stării de bine a angajaților și joacă un rol important în consolidarea relației acestora cu angajatorii.
Mai mult, afirmă el, beneficiile extrasalariale au evoluat mult în ultimii ani, devenind un pilon în atragerea și retenția talentelor.
Iar această observație, subliniază Moraru, nu se bazează pe studii teoretice, ci pe realitatea din teren, desprinsă din interacțiunile cu clienții 7card existenți și potențiali.
Principalele tendințe și schimbări
Cele trei principale tendințe și schimbări în domeniul beneficiilor extrasalariale, așa cum le-a perceput Dan Moraru sunt:
1. Recunoașterea importanței beneficiilor
Una dintre cele mai importante evoluții este conștientizarea tot mai mare, atât în rândul angajatorilor, cât și în rândul angajaților, asupra importanței beneficiilor extrasalariale. În urmă cu doar câțiva ani, aceste beneficii erau percepute ca fiind mai puțin relevante, fiind adesea etichetate drept „soft” sau secundare.
Astăzi însă, pe măsură ce angajații și-au exprimat tot mai mult nevoia de a avea un echilibru între viața profesională și cea personală, companiile au început să recunoască impactul real al acestor beneficii asupra coeziunii relației angajat-angajator. ”Beneficiile care țin de viața angajatului în afara programului de muncă câștigă tot mai mult teren, chiar dacă procesul nu este unul rapid, ci mai degrabă constant”, a ținut să sublinieze Dan Moraru.
2. România se aliniază trendului global
Dan Moraru anticipează că studiile globale realizate de Wellhub, care vor include și România începând din acest an, vor evidenția faptul că țara noastră este în mod clar aliniată la trendurile globale în ceea ce privește wellbeing-ul angajaților. Deși piețele din alte regiuni, cum sunt Europa de Vest, Statele Unite sau America Latină, au făcut progrese mai mari în acest domeniu, România începe să închidă rapid decalajul față de aceste piețe.
”Mergem clar pe același drum și văd că începem să închidem mai repede decalajul decât în anii trecuți. Asta nu înseamnă că nu vor fi multe noutăți în acest studiu sau multe date utile privind anumite particularități locale, dimpotrivă. Va fi un mic tezaur de informații disponibil în lunile următoare”, a mai spus Moraru.
3. Starea de bine, o prioritate multidimensională
Wellbeing-ul angajaților include o varietate de aspecte, de la starea fizică și mentală, la alimentație, somn și siguranță financiară. În acest context, companiile își prioritizează eforturile în funcție de nevoile angajaților lor.
Cu toate acestea, o schimbare importantă pe care Moraru o observă este că tot mai multe companii din sectoare care anterior nu aveau o preocupare vizibilă pentru wellbeing, încep să acorde o atenție sporită acestei teme.
De asemenea, o evoluție notabilă este că aproape toate companiile înțeleg acum că trebuie să implementeze acțiuni care să abordeze mai multe dintre aceste domenii simultan.
”O evoluție notabilă este că aproape toate companiile realizează că este necesar să ia măsuri pe mai multe dintre aceste direcții și sunt în căutarea unor parteneri care să poată acoperi două, trei sau chiar patru dintre acești piloni, astfel încât să poată construi un program coerent și cu rezultate”, a încheiat Dan Moraru.
Îl așteptăm cu nerăbdare la eveniment pe Dan Moraru, Country Lead, 7card, în compania celorlalte perechi de CEOs și HR Directori invitate pentru o dezbatere extrem de interesantă despre tendințele actuale și viitoare de pe piața muncii.
𝗖𝗘𝗢+𝗛𝗥 𝗥𝗼𝘂𝗻𝗱𝘁𝗮𝗯𝗹𝗲
Pe 26 februarie, Revista CARIERE dă startul la București unei noi serii de evenimente care va reuni la fiecare ediție patru perechi formate din CEOs și HR Directori din companii mari, pentru o discuție despre tendințele actuale și viitoare de pe piața muncii.
Speakerii primei ediții a evenimentului 𝗖𝗘𝗢+𝗛𝗥 𝗥𝗼𝘂𝗻𝗱𝘁𝗮𝗯𝗹𝗲 sunt: BOGDAN PLEȘUVESCU, Deputy Chief Executive Officer, și NEVENCA DOCA, HR Senior Executive Human Resources Director, Banca Transilvania; ADINA VIDROIU, HR Director EurA (Romania, Baltics, CIS, Moldova, Ukraine) & Hungaryși BOGDAN PUTINICĂ, General Manager CE EURA (Baltics, CIS, Moldova, Romania, Ukraine), Microsoft; SIMONA COCOȘ, Director General, Zentiva Romania & Moldova și MIRELA COSTIUC, Head of P&O Commercial Operation, Zentiva Romania; MIRELA STERE, HR & Internal Communication Executive și ALBERT DAVIDOGLU, CEO, Macromex; DAN MORARU, Country Lead, 7Card.
Moderatorul evenimentului va fi ADELINA MIHAI, jurnalist Revista CARIERE. Power sponsor al evenimentului este compania 7Card.
Înregistrarea video a evenimentului va fi disponibilă pe canalul de YouTube al Revistei CARIERE, iar cele mai importante momente ale dezbaterii vor fi prezentate în articole pe site-ul Revistei CARIERE și în ediția tipărită, precum și pe paginile de social media ale revistei.