Emilian Popa: „Sunt un nomad digital”

Acum doi ani susţineaţi că aveţi sentimentul economic, că Africa este „următoarea frontieră de business”, oportunităţile în regiune fiind enorme. Vă menţineţi afirmaţia acum, când Asia, în special cea de Sud-Est, acaparează zona expansiunii de business?

Africa are un potenţial enorm, care vine ca urmare a următoarelor tendinţe: schimbarea uriașă adusă de internetul mobil, preţul din ce în ce mai mic al telefoanelor mobile de tip smartphone, care le oferă utilizatorilor oportunitatea de a accesa internetul la un nivel fără precedent, modele de business „resource efficient” create prin adoptarea noilor tehnologii și un „youth-quake” african în mega-orașe: populaţia urbană în Africa are creșterea cea mai rapidă în lume. În mai puţin de 20 de ani, fiecare a doua persoană din Africa va locui într-un oraș. Alte pieţe emergente, ca de exemplu Asia de Sud-Est, nu au aceleași condiţii reunite, dar rămân pieţe interesante pentru tehnologia digitală.

Aţi cunoscut și aţi lucrat cu antreprenori din multe continente, aparţinând multor culturi. Cu care v-aţi simţit mai apropiat ca atitudine faţă de business? Cu care aţi colaborat mai ușor și cu care mai greu spre imposibil?

În general, mă adaptez ușor oricărei culturi, după atâţia ani de nomadism (digital). Am găsit China dificilă, iar Iranul, cel puţin diferit, aș spune, din punctul de vedere al culturii de business, dar în Africa mă simt în elementul meu. Am trăit aproape un an în Teheran, unde am lansat un startup cu doi foști colegi de MBA de la NYC, iranieni, și mi-a amintit foarte mult de România anilor ’90. Altfel, sentimentul de „acasă” s-a disipat de mult, mă simt foarte confortabil în nomadismul vieţii mele, în care fac în medie șase ţări în opt săptămâni, după care mă întorc în fiecare din aceste șase ţări și roata continuă. Africa de Sud îmi place mult, dar până la urmă te simţi acasă unde îţi sunt prietenii și cei dragi. Aș spune că am câteva „acasă”: Cape Town, România, Nairobi, Copenhaga, Dubai, Londra, NYC, locurile în care mă învârt continuu în ultimii ani, în care am studiat, am lucrat, m-am distrat, am trăit.

Care sunt principiile de lider de la care nu v-aţi abătut vreodată?

Aș numi un principiu de bază acela de a mă înconjura de oameni inteligenţi și buni antreprenori, care gândesc și execută la fel de bine ca mine sau chiar mai bine, cărora le pot delega ușor sarcini, cu care pot lucra în echipă și pot crea lucruri extraordinare, rapid și în locuri pe care mulţi alţii le-ar considera dificile.

Dar cele pe care le-aţi schimbat sau le-aţi mai ajustat între timp?

Am crezut mult timp în micro-management pur și dur, în task oriented management, dar am realizat că îl pot aplica în fazele iniţiale ale unui proiect, dar nu și mai târziu, fiindcă nu dă rezultate.

Trei cuvinte care vă definesc cel mai bine ca lider și antreprenor?

Oamenii care mă cunosc ar spune probabil că sunt un bun networker, îi ajut mult pe cei din jurul meu, mă încred în cei cu care lucrez, dar mă dezamăgesc ușor cei care nu execută cu aceeași viteză, precizie și motivare cu care aș face-o eu. Îmi amintesc deseori de una dintre lecţiile de coaching pe care le-am avut: „Un lider trebuie să fie suficient de vulnerabil încât să se poată conecta autentic la ceilalţi, suficient de charismatic încât să îi coopteze pe cei din echipă și suficient de smerit cât să își dea seama că leadershipul adevărat înseamnă să le fii util celorlalţi”.

Au fost principii de business cu care aţi plecat din România, dar care nu au funcţionat în alte zone geografice? Există și reguli care sunt universal valabile?

Unul dintre lucrurile care mă caracterizează și care probabil se trage din cultura mai dură din care vin, ca român, este a fi descurcăreţ, cum spunem noi în România, sau „cut corners”, cum se zice în alte locuri. Asta m-a ajutat mult în partea emergentă a lumii, unde a fi descurcăreţ e ca un colac de salvare, dar i-a speriat (și încă îi sperie) pe oamenii cu care am lucrat sau lucrez și care vin din medii de business mai șlefuite. Îmi amintesc cum lansam businessuri în Africa, în comparaţie cu alte companii: până când ei ajungeau să încorporeze businessul, să angajeze oameni, noi eram deja cu produsele pe piaţă, câteodată făcând-o la limita legalului, din punct de vedere al regulilor. Un fel de „à la Robin Hood”, versiunea românească.

Cât de mult contează intuiţia, socializarea și cunoașterea contextului cultural într-o altă ţară/cultură/continent?

Ma pregătesc, studiez întotdeauna înainte să merg într-un loc nou, dar mă adaptez rapid, întâlnind oameni, trăind ca localnicii și devenind foarte repede un localnic. Asta mă ajută mult în business și în viaţa personală de integrare.

Cât de mult a contat educaţia dv. din România în felul în care v-aţi dezvoltat profesional și personal? Dar cea internaţională?

Fiecare etapă la timpul ei. Toate sunt necesare în dezvoltarea de sine: familia, mai întâi, apoi educaţia de acasă și exemplul părinţilor și bunicilor mei, profesori, care m-au pus pe linia directoare, fără să mi-o impună totuși, școala generală, olimpiadele și liceul la mate și fizică, cu o presiune mare pe rezultate, limbile străine, facultatea în București și în Paris, MBA-ul în NYC/Londra și studiul continuu, zi de zi.

Ce v-ar face să reveniţi în România? Sunt sigură că aţi auzit de RePatriot și ceea ce încearcă să facă diaspora pentru România.

Sunt un nomad, trăiesc în mai multe locuri în același timp sau, mai degrabă, mă rotesc între mai multe locuri. România ar putea foarte bine fi unul dintre ele. Ceva similar pentru RePatriot există și dă roade și în alte locuri („African returnees”, de exemplu). În general, cred în globalizare și în global, nu în graniţe și mituri culturale. Poate că nomadismul este explicaţia pentru faptul că sentimentul de patriotism și de apartenenţă nu e foarte puternic la mine.

Au fost momente în care v-a fost frică la propriu? De terorism, de boli tropicale, animale periculoase etc.?

Sincer, nu. Din fericire n-am avut de-a face cu terorismul sau cu bolile tropicale. Cât despre animal, sunt atent la rechini când fac kite-surf în locuri despre care se știe că acolo ar putea fi rechini.

Cum se vede a patra revoluţie industrială din Africa? Dar din Asia?

În Africa e mai mult ceea ce numim leapfrog, adică se întâmplă acum ce se întâmpla în Vest acum 10-20 de ani, dar sărind etape. Exemplul clasic e cel al telefonului sau al electricităţii, infrastructurilor. Africanii n-au cunoscut telefonul fix și 80% dintre ei nu cunosc prizele electrice. Au în schimb telefoane, internet mobil și panouri solare. Asia e foarte diferită, sunt ţări unde ce spuneam mai înainte e aplicabil, dar și ţări care sunt lideri în tehnologie și futurism, ca de exemplu China.

Cum se vede din afară revoluţia digitală în România? Credeţi că va fi „salvată” de decalajul de 20 de ani din bancurile care circulau pe tema „sfârșitului lumii” care oricum nu ajunge la noi din cauza decalajului de timp în care suntem?

România mi se pare superdezvoltată, poate pentru că „vin” din Africa, la propriu. Dacă Africa reușește, cum să nu reușească România, cu resursele umane, culturale, materiale pe care le are? De exemplu, România are una dintre cele mai rapide reţele de internet din lume.

Ce i-aţi spune tânărului Emilian de acum 20 de ani, cu mintea de acum? Dar celor care ar putea să vă fie mentees/discipoli? I-aţi sfătui să ia calea Africii?

L-aș sfătui să comprime ceea ce am făcut eu în timp mai scurt. Ar putea să facă în 10 ani ceea ce am făcut eu în 20. În Africa sau altundeva, oportunităţile evoluează super rapid, și în următorii ani lumea va fi foarte diferită de ce vedem azi. Oricum, tinerii de acum vor trăi cu 20-30-50 de ani mai mult, deci vor putea face mult mai mult.

Familia dv. e la fel de cosmopolită? Păstraţi legătura cu familia din România?

Sunt foarte apropiat de părinţii mei, mi-au fost și îmi rămân mentori. Ne vedem des, în România sau altundeva în lume, vorbim zilnic.

Care e cea mai importantă lecţie de leadership pe care aţi deprins-o în peregrinările dv.?

Aș spune că e important a vorbi mai puţin și a asculta mai mult și mai bine, a fi autentic, a nu abandona și, foarte important, a te concentra pe obiectiv.