George Ogăraru: „România are nevoie de oameni”
Ce înseamnă pentru un român să antreneze echipa de tineret a lui Ajax Amsterdam, un club-gigant al Europei, atât ca performanţe, cât și ca organizare?
Când am semnat, ca jucător, contractul cu Ajax, nu știam cât de mare este acest club. Credeţi-mă că e chiar mai impozant în interior decât se vede din afară! Aici am cunoscut ce înseamnă cu adevărat profesionalismul în fotbal, prin felul în care e organizat clubul și modul în care Ajax știe să pună în practică o strategie și o filosofie deosebite, apreciate în întreaga lume fotbalistică și moștenite de la marele Johan Cruyff.
Ca antrenor și mai ales ca român, simt că e o mare realizare faptul că, până în această vară, am fost singurul antrenor străin din cadrul Academiei Ajax Amsterdam. Pe deasupra, echipa a doua s-a confundat cu prima în sezonul trecut, pentru că majoritatea jucătorilor a evoluat atât la noi – în Jupiter League – liga a doua –,cât și în Eredivisie – prima ligă olandeză. Totodată, vestiarul antrenorilor de la prima echipă era același cu al nostru, așa că există cooperare permanentă și la acest nivel. Iar faptul că Ajax, având cea mai mică medie de vârstă pe care a aliniat-o vreodată la acest nivel, a jucat anul trecut finala Europa League spune multe despre satisfacţiile profesionale pe care le-am avut eu ca antrenor.
CITEȘTE ȘI: Cătălin Dorian Florescu – un martor viu al lumii în care trăim
În privinţa metodologiei de lucru cu copiii și juniorii, ce diferenţe există între Ajax și cluburile din România?
Cruyff spunea: „Fotbalul este simplu, însă ce e mai dificil în fotbal este să joci simplu”. În primul meu an la Ajax am înţeles că fotbalul la juniori nu trebuie tratat ca la seniori. Trebuie abordat și antrenat diferit. Lucrurile să fie explicate simplu, fără prea multă tactică, dar cu mult spaţiu pentru inventivitate. De altfel, ceea ce zicea Cruyff e valabil în toate domeniile care necesită dezvoltare, nu doar în sport. În business și în politică, spre exemplu, poţi comunica lucruri vorbind mult și complicat sau o poţi face simplu și apoi să le realizezi. Sunt multe diferenţe între Olanda și România în ceea ce privește nivelul de pregătire a juniorilor, dar cea mai importantă e următoarea: la noi în ţară, antrenorii și părinţii au impresia că în weekend vor juca finala Champions League. Astfel creează un stres atât de mare, încât copilașii – care trebuie să se manifeste liber – nu au nicio șansă de creștere sănătoasă. Am fost la un meci de copii și m-am speriat. Antrenorul avea rol de dirijor-comentator-suporter, părinţii aveau meciul lor pe marginea terenului, împotriva părinţilor de la echipa adversă, iar copiii numai la minge nu erau atenţi. Meciul s-a încheiat când unul dintre antrenori a sărit la gâtul arbitrilor. Și era vorba despre un meci între copilași de opt ani.
CITEȘTE ȘI: Tinerii ambiţioși și capabili au toată planeta ca loc de joacă
Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învăţat cât ai lucrat la Academia de Juniori a lui Ajax?
În primul rând, am învăţat cum să antrenez. Aici m-am specializat în antrenorat. Apoi am înţeles că în această meserie, la fel ca în alte joburi importante, nu există continuitate în succes fără pasiune și aprofundare. Am învăţat despre motricitate și dezvoltare fizică, psihologie, tehnologie în fotbal, planning, interpretarea datelor statistice, comunicare cu jucătorii, cu staff-ul de antrenori. Toate acestea m-au ajutat să pun o bază solidă pentru cariera pe care doresc s-o urmez. De câţiva ani te-ai implicat în diverse proiecte caritabile pentru copiii din Valea Screzii. De altfel, chiar tu mărturisești că viaţa ţi s-a schimbat profund din momentul în care ai ajuns acolo prima oară.
În ce sens s-a schimbat de atunci viaţa ta și a familiei tale?
Primul contact cu Valea Screzii și părintele Nicolae Tănase a fost în 2006, la scurt timp după ce am obţinut transferul la Ajax. A fost cumva o dorinţă a noastră să dăm înapoi binele pe care tocmai îl primiserăm. Împreună cu soţia, am decis să ne implicăm în diverse campanii de strângere de fonduri în Olanda, România, Elveţia și apoi din nou în România. După prima vizită în tabăra de orfani de la Valea Screzii, am discutat cu părintele și am simţit că viaţa noastră nu va mai fi la fel. Am văzut atunci, pentru prima dată, „Un Om”, unul care și-a însușit problemele altora.
Probleme grave, de femei abuzate și copii fără părinţi, nu probleme de-ale noastre…
Știu că acum ceva vreme plănuiai o campanie împotriva violenţei domestice. Care e statusul ei și în ce alte proiecte caritabile te-ai mai implicat?
În 2012, am înfiinţat Asociaţia George Ogăraru pentru Cultură și Sport, care este o organizaţie nonprofit ce-i educă și-i formează pe elevii cu talente și pasiuni deosebite din diferite medii sociale, atât cu condiţii de viaţă normale, dar și pe cei aflaţi în situaţii de risc. Am avut diverse proiecte, de la „Limits Down”, o campanie de conștientizare a problemelor pe care le întâmpină copilașii cu sindromul Down în încercarea de a se adapta unei societăţi care îi evită, până la proiecte de promovare (în colaborare cu editura Curtea Veche) a literaturii române printre elevii de la liceele sportive din București sau deschiderea școlii de muzică din Rădăuţi (judeţul Suceava), care acum are 150 de cursanţi. Mai sunt și alte proiecte dragi mie. Am organizat cursuri de perfecţionare pentru antrenorii români, la Amsterdam și la București, în ideea de a-i educa pe educatorii viitorilor fotbaliști. Mai e și gala „Uniţi pentru Mihai”, în beneficiul lui Mihai Neșu, organizată pe 10 mai, 2016, la Sala Polivalentă. Mihai mi-a fost coleg de cameră la Steaua, cavaler de onoare la nuntă și frate de suflet. Avem în plan și alte proiecte, printre care și acesta împotriva violenţei domestice. Dar ne dorim totuși să mergem chiar mai departe, la începutul problemei, acolo unde încă poţi să modelezi, să influenţezi decisiv dezvoltarea viitorului adult. Vrem să ne implicăm, prin parteneriatul cu Johan Cruyff Foundation și Johan Cruyff Institute, în proiecte de dezvoltare a infrastructurii liceelor sportive, precum și a abilităţilor profesorilor de sport.
CITEȘTE ȘI: Românul care conduce o afacere în Silicon Valley vorbește despre ce înseamnă să fii lider și creativ
Ai locuit în Olanda și în Elveţia, două dintre ţările dezvoltate ale Europei. Totuși, ai ales mereu să revii în România. Ce te-a adus înapoi în ţară?
În Olanda și în Elveţia am experimentat o sumedenie de lucruri noi, însă eu și Andreea nu ne-am pus în niciun moment problema stabilirii definitive în Occident. Pentru familia noastră, nicăieri nu poate fi „acasă” într-un alt loc decât România. Aici investim, construim și vrem să punem în practică toate planurile făcute „în străinătate”. Avem acel sentiment de „dor” care, se pare, în limba română își găsește cel mai bine definiţia. Dor de ţară, de familie, de prieteni dragi, de biserica noastră de suflet. El ne aduce mereu acasă.
Îmi iubesc foarte mult ţara și mi-am dorit întotdeauna ca prin munca și prezenţa mea să influenţez percepţia străinilor despre România. Îmi iubesc înaintașii, elitele, acei strămoși care chiar au vrut binele acestui neam.
Care sunt principiile de viaţă ale lui George Ogăraru?
Principiile mele nu sunt deloc sofisticate, ba chiar foarte simple. Îmi pun mereu baza în Dumnezeu, pentru că așa m-a învăţat experienţa de viaţă. Familia e prioritatea mea și sunt gata să sacrific orice pentru fericirea membrilor ei. Cred că dragostea e mai puternică decât dreptatea. În viaţă, dacă judeci zece oameni cu dreptatea, câștigi doi și pierzi opt. Dacă îi judeci cu dragostea, câștigi opt și pierzi doi. De aceea îmi aleg prietenii după bunătatea pe care o emană, niciodată după alte criterii. Cred, de asemenea, că pentru a avea este bine să obţii, nu să primești. Și nu în ultimul rând, urăsc să pierd mai mult decât iubesc să câștig!
Ai jucat și antrenat la cel mai înalt nivel. De ce e nevoie pentru ca fotbalul românesc să depășească perioada proastă din ultimii 10–15 ani?
În fotbalul românesc, la fel ca în domenii mult mai importante, e nevoie în primul rând de oameni. Vasile Iușan semna una dintre cărţile sale de epigrame cu titlul Lume multă… oameni puţini. Funcţiile de conducere, nu doar în fotbal, ar trebui ocupate de oameni pregătiţi să performeze pe aceste posturi. În plus, aceste persoane trebuie să aibă o anumită decenţă în exprimare și o demnitate respectabilă pentru a convinge publicul că e vorba despre o treabă serioasă. Abia după ce rezolvăm aceste aspecte și depășim cumva nepotismele și combinaţiile arhicunoscute, care au tras fotbalul și încrederea oamenilor în acest sport atât de jos, putem spera la un reviriment spectaculos.
„În viaţă, dacă judeci zece oameni cu dreptatea, câștigi doi și pierzi opt. Dacă îi judeci cu dragostea, câștigi opt și pierzi doi. De aceea îmi aleg prietenii după bunătatea pe care o emană, niciodată după alte criterii.˝
Articol preluat din numărul 241/octombrie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.