„Cum să eșuezi la aproape orice și totuși să câștigi la scară mare” de Scott Adams

Ani de zile am uitat de Dilbert până când am ajuns coleg cu Alex, un project manager cu simțul umorului, care introducea în toate status report-urile o secvență de final cu acesta pentru a ne ajuta să conștientizăm ieșirile în decor de pe parcursul desfășurării proiectelor.

De cele mai multe ori râdeam cu jumătate de gură cu toții, dar undeva, pe parcursul acestor lecturi periodice obligatorii din Scott Adams, Dilbert a devenit pentru mine un fel de paznic al autenticității la locul de muncă, o prezență fictivă care m-a ajutat în multe situații să mă țin deoparte de limbajul de lemn, de ritualurile birocratice sterile și de seriozitatea excesivă.

Când editura Publica a tradus în limba română cartea autobiografică a lui Scott Adams, "Cum să eșuezi la aproape orice și totuși să câștigi la scară mare", am cumpărat-o dintr-un capriciu. Ulterior am descoperit că stilul lui Adams este direct, concis și amuzant, iar rezultantul este captivant de la primele rânduri. Pe mine m-a făcut să râd și, în același timp, mi-a dat de gândit încă din introducere.

Adams vorbește din perspectiva unui prieten care a reușit în ceea ce și-a propus și îți răspunde candid la întrebări pe care, într-o conversație obișnuită, prietenii tăi care au succes le pot considera incomode.

Un astfel de răspuns, care merge contra curentului prevalent din literatura de încurajare personală, este că succesul vine din dezvoltarea la nivel decent a unui număr de competențe complementare, nu din stăpânirea la nivel de măiestrie a unei singure competențe.

„Sunt un caricaturist bogat și faimos, care nu desenează bine. La întâlnirile de socializare, de obicei nu sunt persoana cea mai amuzantă din încăpere. Abilitățile mele de a scrie sunt bune, dar nu grozave. Dar ce am eu spre deosebire de majoritatea artiștilor și caricaturiștilor sunt anii de experiență în mediul corporatist…” ne spune el.

Ideea că întregul e mai mare decât suma părților am auzit-o cu toții vehiculată în contextul muncii în echipă, însă Adams furnizează un exemplu personal și încurajator pentru noi toți: aceeași logică se aplică și la un set de competențe individuale care au mai degrabă nevoie să fie complementare decât excepționale pentru a duce la succes. Food for thought pentru toate proiectele la care vă gândiți și pe care nu le-ați lansat pentru că vi se pare că nu sunteți încă suficient de buni.

PRACTICILE DE ZI CU ZI, MAI IMPORTANTE DECÂT OBIECTIVELE

O altă idee pe care Scott o așază la baza succesului său este accentul pus pe utilizarea sistemelor în locul obiectivelor. Ideea nu e neapărat originală, militează și alți autori cum ar fi Charles Duhigg sau Tim Ferris pentru ea, însă unghiul din care își exprimă el preferința este original: utilizarea sistemelor, adică a practicilor de zi cu zi, în locul obiectivelor te ajută să îți menții energia personală la un nivel bun, iar un nivel bun al energiei personale este esențial pentru a-ți gestiona celelalte priorități de viață. E o diferență, ne spune el, între a slăbi cinci kilograme (obiectiv) și a mânca sănătos (sistem).