CARIERE no. 259, iulie-august 2019 CARIERE no. 259, iulie-august 2019 Citește-te acum

Cristian Hatu

Este membru fondator și președinte al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale. A studiat Geofizica și Filosofia la Universitatea din București și a urmat un stagiu de instruire la Universitatea Ludwig Maximilian din Munchen. În prima parte a carierei, a lucrat în cercetare în domeniul geofizicii (printre altele, a fost director al Observatorului Geofizic al Românei). Ulterior, s-a specializat în domeniul filozofiei științei (și-a luat doctoratul în domeniul istoriei și filosofiei științei în 2005 sub îndrumarea profesorului Ilie Pârvu) și a predat la Facultatea de Filozofie până în 2009.

Primii pași în drumul către politici publice în domeniul educației, domeniul de care se ocupă acum în cadrul CEAE, au ținut de efortul de a înțelege ce anume a generat reformele educaționale din alte țări. O altă preocupare în perioada de început a fost cea de a înțelege cum se produce învățarea la elevi. Printre domeniile de la care a pornit în acest efort de înțelegere au fost teoria cunoașterii științifice, filosofia științei și științele cogniției. Această evoluție profesională a făcut ca rigoarea științifică să fie una dintre condițiile importante care trebuie îndeplinită în proiectele organizației. Cel mai important program în domeniul educației în care s-a implicat a fost cel de reformare a predării fizicii în învățământul preunivesitar, pe care l-a demarat în 2011.

 


CARIERE no. 259, iulie-august 2019 CARIERE no. 259, iulie-august 2019 Citește-te acum