Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 Citește-te acum

Dr. Adrian Lobonțiu

Dr. Adrian Lobonțiu este unul dintre pionierii și promotorii chirurgiei robotice și satelitare, dar și al chirurgiei fără incizie – domenii de avangardă, greu de imaginat în urmă cu câteva decenii. După absolvirea Facultății de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și perioada de rezidențiat, începând cu anul 1993 a fost timp de aproape 20 de ani medic chirurg în mai multe spitale din Paris, printre care, Spitalul „Henri Mondor” și și-a câștigat notorietatea internațională folosind, pentru prima dată în lume, tehnologiile chirurgiei robotice și ale chirurgiei telesatelitare. A urmat în 2012 raspunsul la oferta americanilor, părăsirea Frantei și relocarea în Silicon Valley, San Francisco Bay Area, California, unde a pus bazele chirurgiei robotice, împreună cu ingineri de la NASA, cu medici americani și cu cercetători în domeniul roboticii. Aici s-a specializat în intervențiile chirurgicale cu „Da Vinci”, robotul chirurgical de mare precizie, care operează prin intermediul satelitului. Românul Adrian Lobonțiu, primul specialist în chirurgia robotică, a fost cel care i-a învățat pe medicii din diferite țări europene noua tehnică deprinsă în Statele Unite, operând la distanță, fără contact direct cu pacientul.

Citește integral profilul Doctorului Adrian Lobonțiu aici:

https://www.cariereonline.ro/leadership/oameni-care-ne-inspira/calitatea-unui-om-se-masoara-prin-cantitatea-de-incertitudini-pe


Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 Revista CARIERE no. 289, aprilie 2024 CITESTE