Cargus își consolidează prezența în urban și rural prin 245 de puncte SHIP & GO în magazinele Agroland

Cargus continuă investițiile în dezvoltarea rețelei de puncte de ridicare și livrare a expedierilor în proximitatea clienților, printr-un parteneriat strategic cu lanțul de magazine Agroland, unul dintre cei mai mari retaileri pentru fermieri din România. Rețeaua Agroland include în prezent 110 magazine proprii și peste 130 de locații operate în regim de franciză, acoperă întreg teritoriul țării.
Primele 1000 de noi locații vor fi operaționale până la finele anului
Conform planului anunțat, primele 100 de noi locații Cargus SHIP & GO din rețeaua Agroland vor fi operaționale până la finalul acestui an, dintre care 22 funcționează deja. Parteneriatul are ca obiectiv construirea unui model de proximitate eficient, care să faciliteze procesul de achiziție și livrare. Oferă clienților mai multă flexibilitate în ridicarea și expedierea coletelor, din locații familiare și aflate în apropierea locuințelor sau birourilor.
„Parteneriatul cu Agroland ne permite să extindem rețeaua Cargus SHIP & GO și să fim aproape de tot mai mulți clienți, acolo unde merg deja în mod obișnuit. Vrem să le oferim opțiuni de ridicare și livrare convenabile, în locuri familiare și accesibile, care fac parte din viața lor de zi cu zi. Astfel, clienții câștigă timp și mai multă flexibilitate în modul în care își ridică sau trimit coletele, iar noi continuăm să construim un model de curierat modern, adaptat nevoilor lor reale”, a declarat Anda Bucșan, Chief Customer Officer Cargus.
Extindere strategică în mediul urban și rural
Integrarea punctelor SHIP & GO în rețele mari de retail consolidează prezența Cargus atât în mediul urban, cât și în cel rural, unde Agroland are deja o comunitate extinsă de clienți. Această inițiativă face parte din strategia Cargus de investire în soluții out-of-home premium, care aduc serviciile de curierat mai aproape de consumatori și răspund nevoilor unei piețe aflate într-o continuă transformare.
„Parteneriatul cu Cargus ne ajută să fim și mai aproape de clienții noștri, oferindu-le posibilitatea de a trimite și primi colete direct din magazinele Agroland. Este o inițiativă prin care dorim să le facem viața mai ușoară, aducând împreună produsele și serviciile de care au nevoie într-un singur loc”, a precizat Horia Cardoș, CEO Agroland.
Coletele livrate de Cargus în punctele SHIP & GO din rețeaua Agroland pot fi ridicate direct de la casele de marcat, punct unde clienții pot, de asemenea, să trimită expedieri.
Despre Cargus
Cu o experiență de peste 30 de ani, Cargus este prima companie de curierat de pe piața românească. În prezent, are peste 2.600 de angajați și colaboratori și oferă servicii de livrare la domiciliu și out-of-home, prin intermediul rețelei SHIP & GO, care cuprinde peste 2.000 de locații partenere și lockere la nivel național.
Compania deține 5 centre de sortare naționale, 2 depozite gateway și 36 de depozite regionale, precum și un hub transfrontalier în Polonia pentru servicii internaționale.
În 2021, Cargus a achiziționat QeOPS, unul dintre principalii furnizori de e-fulfillment și soluții logistice din România, consolidându-și portofoliul de servicii. Din 2019, compania face parte din fondul de investiții Mid Europa Partners. În 2025, Mid Europa a semnat un acord de vânzare către Sameday, unul dintre liderii locali ai pieței de curierat, tranzacția aflându-se în curs de aprobare din partea autorităților.
Despre Agroland
Fondată în 1997 la Timișoara, Agroland este unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine pentru fermieri și gospodării din România, cu aproximativ 245 de unități proprii și francizate, răspândite în 30 de județe și vizitate anual de peste 2,5 milioane de clienți.
Grupul Agroland, listat la Bursa de Valori București, activează în retail, agribusiness și agrofood. Portofoliul său include produse pentru grădinărit, animale de companie, ferme mici și gospodării. Prin formatele moderne Agroland MEGA și investițiile în nutriție animală, genetică avicolă și producție BIO, compania își consolidează rolul de hub local pentru comunitățile urbane și rurale.
CITEȘTE ȘI: Cum arată viitorul joburilor cu drone și ce șanse au tinerii care se pregătesc acum
Foto: Cargus