Mediul de afaceri cere eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri

Cele mai importante organizații reprezentative ale mediului de afaceri din România – FIC, AmCham, Concordia, RBL, CCIpR, CCIFER, BEROCC, NRCC, AOAR, AHK, CCE-R și BRCC – au emis un comunicat comun prin care își exprimă îngrijorarea față de menținerea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA).
Potrivit acestora, taxa aplicată cifrei de afaceri „descurajează investițiile, erodează competitivitatea și afectează atât investițiile românești, cât și pe cele străine”, ceea ce contravine principiilor de guvernanță fiscală la nivel internațional.
Economie încetinită, presiuni bugetare
România are obligația de reducere a deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 2030. Organizațiile semnatare avertizează că acest obiectiv nu poate să fie atins doar prin creșterea taxelor, ci presupune măsuri complementare, precum:
- reducerea cheltuielilor statului,
- creșterea gradului de colectare,
- digitalizarea administrației fiscale.
„Aceste eforturi pot avea succes doar în paralel cu o creștere economică sustenabilă, pe care această taxă riscă să o descurajeze. Fără măsuri concrete în aceste direcții, atingerea obiectivelor rămâne imposibilă”, se arată în document.
Impactul IMCA
Introducerea impozitului pe cifra de afaceri, măsură anunțată inițial ca fiind temporară, a generat distorsiuni pe piață și a afectat sectoare esențiale. În plus, datele oficiale arată că rezultatele în colectare sunt mult sub estimări: din cele 6 miliarde de lei prognozate, la buget au intrat doar aproximativ 1,2 miliarde de lei.
„Este probabil ca volumele viitoare să fie și mai reduse pe fondul încetinirii activității economice”, atrag atenția reprezentanții mediului de afaceri.
Apel pentru reforme și consens politic
În comunicat se subliniază faptul că România are nevoie de politici fiscale predictibile și coerente, capabile să stimuleze investițiile private și productivitatea.
„Sectorul privat vrea și trebuie să fie un partener de încredere pentru soluționarea problemelor de gestionare a finanțelor publice, nu țintă de penalizare. Fără un mediu de afaceri prosper, reducerea deficitelor și redresarea economică a României nu sunt posibile”, transmit semnatarii.
Aceștia fac apel la consens politic în ceea ce privește prioritizarea reformelor structurale – digitalizarea administrației fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea cheltuielilor publice – ca alternative reale la creșteri suplimentare de taxe.
Organizațiile semnatare reiterează disponibilitatea pentru dialog cu autoritățile și angajamentul de contribuire la atingerea obiectivelor bugetare și la dezvoltarea pe termen lung a economiei românești.
„Fără digitalizarea administrației fiscale, combaterea evaziunii și eficientizarea cheltuielilor publice, creșteri suplimentare ale poverii fiscale riscă să frâneze economia și capacitatea companiilor de a genera venituri bugetare”, avertizează mediul de afaceri.
CITEȘTE ȘI: Când să taci într-o ședință, ca lider. Și de ce contează
Foto: ID 152921757 ©Str Lgh | Dreamstime.com