O nouă tehnologie schimbă modul în care facem cumpărăturile la supermarket

Clienții care intră în magazinul Kaufland din Barbu Văcărescu pot descoperi un dispozitiv unic, menit să le facă experiența la cumpărături mai simplă, mai intuitivă și, mai ales, mai responsabilă.
Kaufland lansează, în premieră, un scanner pentru avocado care arată cât de tare este fructul și, în funcție de gradul de coacere, dacă este potrivit pentru guacamole, pentru o salată de avocado sau dacă trebuie lăsat câteva zile acasă să se coacă. Noul dispozitiv, disponibil în magazinul Kaufland Barbu Văcărescu din București, folosește o tehnologie inovatoare care scanează avocado-ul fără să-l afecteze.
Ce-și doresc cei de la Kaufland
Proiectul le oferă clienților certitudinea că aleg fructe pe gustul lor și, totodată, contribuie la reducerea pierderilor și la un consum responsabil, printr-o soluție modernă ce previne risipa alimentară.
„Inovațiile pe care le aducem constant în magazine au un obiectiv comun: să facă experiența clienților mai simplă, mai practică și mai prietenoasă cu mediul. Acest scanner este încă un pas în această direcție și abia așteptăm să vedem cum influențează obiceiurile de consum”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.
Dan Ține, CEO Eutron, spune: „Parteneriatul cu Kaufland confirmă direcția noastră de a aduce în retail tehnologii care schimbă modul în care facem cumpărăturile. AvoScan este rezultatul expertizei Eutron în soluții digitale și reprezintă o inovație ce adaugă precizie și viteză la cumpărături, și un pas important către o experiență complet digitalizată la raft”.
Barbu Văcărescu – un hub al inovației în retail
Magazinul Kaufland din Barbu Văcărescu este deja cunoscut pentru inițiativele sale inovatoare în domeniul sustenabilității și al reducerii risipei. Printre proiectele implementate aici se numără:
- cel mai mare echipament de colectare separată a deșeurilor din România, cu o capacitate de 60.000 de ambalaje PET, aluminiu și sticlă;
- zona specială de colectare în formă de broscuță țestoasă, unde clienții pot recicla ambalaje de îngrijire personală sau curățenie și primesc vouchere de reducere de 35%;
- recipiente dedicate pentru colectarea becurilor, hârtiei, foliei și electrocasnicelor, precum și coșurile inteligente BIN-e, care folosesc tehnologie AI pentru a recunoaște, sorta și compacta automat deșeurile;
- în 2024, primul recycling corner din rețea, unde clienții pot aduce inclusiv pungi, jucării sau ulei alimentar;
- un automat bulk Tomra R2, ce permite introducerea simultană a mai multor ambalaje, reducând timpul de procesare și îmbunătățind experiența de reciclare.
Acesta este cel de-al doilea proiect pe care Kaufland îl derulează alături de Eutron, după instalarea automatelor pentru colectarea monedelor în peste 190 de magazine, unde clienții își pot schimba monedele în carduri de cumpărături valabile în toată rețeaua.
Peste 190 de magazine în România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.600 de magazine în 8 țări, peste 157.000 de angajați și o rețea de peste 190 de magazine în România. În 2024, Kaufland România a primit pentru a șasea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață.
CITEȘTE ȘI: Care sunt preferințele vocaționale ale adolescenților din România | STUDIU
Foto: Kaufland România