Revista CARIERE pregătește ediția 300. Cum a arătat primul număr, din 2003 – FOTO

Revista CARIERE se pregătește să marcheze un moment cu adevărat special: în septembrie 2025 apare ediția cu numărul 300. Este o bornă importantă pentru publicația noastră care, de peste două decenii, aduce în prim-plan povești, analize și perspective despre leadership, carieră și evoluția pieței muncii din România.
Ajunsă la această ediție aniversară, revista își reafirmă rolul de partener de dialog pentru profesioniști, antreprenori și lideri care caută inspirație și soluții reale pentru provocările momentului.
Ediția 300 nu este doar un număr simbolic, ci și o ocazie să celebrăm comunitatea formată în jurul revistei: cititori, autori, parteneri și oameni de business care au contribuit, prin ideile și experiențele lor, la construcția acestui reper editorial.
În septembrie, CARIERE promite o apariție cu totul aparte, care va aduna între paginile sale atât priviri spre viitor, cât și o celebrare a drumului parcurs până acum.
„În redacție, ediția 300 se scrie cu emoție. Pe de o parte, punem cap la cap numărul de azi, scriind poveștile prezentului. Și vă promitem, ca de fiecare dată, întâlniri cu oameni absolut speciali. Pe de altă parte – și aici vine partea cea mai emoționantă – răsfoim arhivele, rememorăm, alegem. Și descoperim că fiecare filă din cele 300 de ediții nu este doar jurnalism, ci însăși povestea de transformare a comunității noastre de leadership și HR”, dezvăluie Cati Lupașcu, redactor-șef al ediției tipărite a Revistei CARIERE.
VEZI ȘI: VIDEO | Prima ediție a podcastului CARIERE – Jurnal de leadership, cu Adelina Mihai
Călătorie rapidă în timp: Primul număr CARIERE
În aprilie 2003, a ieșit de la tipar prima ediție a Revistei CARIERE. De atunci, a continuat să apară neîntrerupt vreme de peste 22 de ani. Cu toate acestea, nouă ne place să spunem că suntem încă la început. Pentru că frumos a fost ce a fost, dar ceea ce urmează nu se lasă mai prejos.
Până la ediția cu numărul 300, la care lucrăm intens, iată coperta primului număr. Iar în zilele următoare, în ediția digitală a Revistei CARIERE veți putea răsfoi și alte numere de colecție din istoria CARIERE.

Revista CARIERE, numărul 1 – aprilie 2003
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Revista CARIERE dă voce corporatistului din tine în rubrica „1 minut peste program”, cu Călin Cociș
Foto: Revista CARIERE