Cinci afaceri cu impact social, calificate în cursa pentru 1 milion de dolari
10 afaceri românești cu impact social au participat, pe 11 noiembrie, la sesiunea de pitch organizată de Chivas Regal, în cadrul semifinalei locale a competiției The Venture. Cele 5 afaceri selectate de juriu vor merge mai departe în cursa pentru un loc în finala globală The Venture.
Babele este o platformă online de open sourcing dedicată inovației, care are ca scop binele comunității. Platforma facilitează conexiunea dintre antreprenorii sociali și stakeholderii relevanți, pentru a construi și valida împreună strategiile de business, astfel încât impactul social al acestora să-și atingă potențialul maxim. Antreprenorul Emanuele Musa spune că această competiție „este oportunitatea de care Babele are nevoie pentru a aduce inovația socială la un alt nivel, acela în care toți actorii sociali își pot juca rolul. Inovația nu este despre geniul singular, ci despre geniul colectiv.”
Bookster este prima bibliotecă pentru companii din România. Aceasta selectează cele mai bune cărți din lume și le livrează la birou săptămânal, gratuit pentru angajați, pe baza abonamentului oferit de companie. Astfel, companiile oferă angajaților un instrument eficient pentru dezvoltarea personală. „Credem în puterea educaţiei şi a dezvoltării personale. Credem în dezvoltarea personală prin lectură de calitate. De aceea, cu ajutorul Chivas The Venture, vrem să readucem lectura în viaţa fiecăruia printr-o bibliotecă modernă şi o selecţie de materiale extraordinare”, spune Bogdan Georgescu, de la Bookster.
ORIN System își propune să reducă poluarea prin sisteme integrate de iluminat, care folosesc energia becurilor speciale pentru a genera ioni negativi în aerul contaminat, curățând orice urmă de poluare. În acest fel, noxele și mirosurile neplăcute nu sunt mascate sau evacuate, ci eliminate complet. Doru Orţan a declarat după calificarea în competiția locală: ,,Aceasta reprezintă o şansă extraordinară pentru noi. Într-o lume în care suntem preocupaţi din ce în ce mai mult de un ambient curat, proaspăt şi sănătos, venim în întâmpinarea nevoii umane prin implementarea tehnologiei revoluţionare de iluminat cu acţiune de purificare pe baza de anioni. Ne dorim să înregistrăm o dezvoltare organică, implementând astfel un set de standarde de calitate care să reflecte impactul social pe care sistemele noastre îl pot avea la nivel global”.
SafeDrive este o aplicație mobilă care contribuie la reducerea numărului de accidente rutiere cauzate de folosirea telefonului la volan, prin încurajarea șoferilor să renunțe la folosirea acestuia în timpul condusului și recompensarea cu puncte. Punctele se transformă apoi în vouchere, care pot fi folosite la u cumpărarea de produse sau servicii de la partenerii SafeDrive, direct în aplicație. ,,Cea mai mare dorință a noastră este ca SafeDrive să fie utilizat de cât mai mulți șoferi din toată lumea, așa încât să reușim să reducem numărul accidentelor rutiere cauzate de ”texting while driving” până la 0. Aceasta este șansa noastră de a ne face cunoscuți la nivel global și de a oferi soluția propusă de noi întregii lumi!”, a declarat Tudor Cobalas, de la SafeDrive.
Symme3D produce imprimante multifuncționale ce printează tridimensional părți anatomice umane, la scară reală. Acestea îi pot ajuta pe chirurgi să determine tactil și cu mai multă precizie poziția tumorilor înainte de operații. Astfel, se reduce timpul de anestezie, iar riscurile la care pacienții sunt supuși pe masa de operație sunt mai mici. Și Călin Brandabur crede că are acum o șansă de a se face auzit. ,,Ne dorim, prin această competiție, să punem împreună umărul pentru a revoluționa un domeniu care cere în permanență adaptare și noi tehnologii. Cu ajutorul The Venture, print-ul anatomic poate să devină eroul a mii de oameni din întreaga lume!”
La sesiunea de pitch au mai participat UAV Robotics, E-Motion Electric, Wunderkraft, Onyx Beacon și Atelierul de Pânză. Toți cei 10 antreprenori și-au prezentat soluțiile la diferite nevoi sociale în fața juriului format din Marius Ghenea, Andreea Esca, Cristian China Birta și Tudor Furir.
Cei 5 finaliști vor participa la o sesiune de mentorat, apoi vor trebui să își demonstreze abilitățile de business în cadrul a 4 probe. În joc este un premiu de 5.000 euro la finalul etapei locale și șansa de a primi finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor din fondul de 1 milion $ în etapa globală. Pe lângă premiul acordat de juriu câștigătorului, Chivas oferă și un premiu de popularitate în valoare de 3000 de euro. Câștigătorul acestuia va fi desemnat în urma voturilor primite de către cei 5 finaliști din partea publicului. Afacerile finaliste pot fi votate pe pagina www.theventurevote.ro până în 5 ianuarie 2016.
După încheierea etapei locale, pe 6 ianuarie 2016, juriul va alege câștigătorul, care va reprezenta România în etapa globală. Mai departe, antreprenorul român va concura pentru premiul final în perioada aprilie –iulie 2016, alături de alți 19 participanți din țări de pe tot globul.