De la Iași în Europa și SUA, ambalajele românești care împachetează lumea

FC Barcelona – Un nume care stârnește emoție, pasiune și amintiri pentru milioane de fani din lume. Dacă ai cumpărat vreodată un suvenir din magazinele oficiale ale clubului, există mari șanse ca acesta să fi fost pus într-o sacoșă „made in Romania”.
Și nu doar suvenirurile catalanilor sunt purtate în sacoșe românești. Dacă ai făcut shopping în străinătate, ai putea fi surprins să afli că produsul tău a fost ambalat tot într-o sacoșă fabricată la Iași, în inima Moldovei.
Fabrica de ambalaje EXONIA produce anual peste 100 de milioane de sacoșe personalizate, aproape 75% dintre ele ajungând în Germania, Austria, Franța, Olanda sau chiar în Statele Unite.
Pentru a ajunge însă pe rafturile unor astfel de magazine, a fost nevoie de o investiție în valoare de 3,65 milioane de euro.
O altă investiție, de data aceasta în valoare de 1,5 milioane de euro, așază din nou Iașiul pe harta marilor producători de ambalaje. Și, odată cu ea, România devine pionier în estul Europei prin deschiderea primei fabrici de hârtie cerată destinată ambalării produselor alimentare.
Hârtia cerată BIOLIN, produsă la Iași, nu doar că protejează alimentele, dar se degradează complet în natură, evitând poluarea cu plastic și contribuind la reducerea amprentei de carbon.
O poveste care încă se scrie
EXONIA a început activitatea în domeniul producției de ambalaje în 2005, specializându-se în extrudarea, imprimarea și fabricarea foliilor de polietilenă, sacoșelor de cumpărături și foliilor multistrat destinate ambalării produselor alimentare și industriale.
Începând cu 2020, compania a modernizat linia de producție și s-a orientat către fabricarea sacoșelor de hârtie biodegradabilă, cu accent pe industriile alimentară și farmaceutică. În acest an, a adăugat și linia de hârtie cerată.
Astăzi, fabrica are o capacitate de producție de 3.000 de tone pe an, echivalentul a peste 150 de milioane de unități anual. În următorii doi ani, EXONIA intenționează să crească această capacitate la 10.000 de tone pe an, un proiect pentru care a alocat deja un buget de 9,5 milioane de euro.
Grupul EXONIA a fost fondat în anii 2000 de antreprenorul Tiberiu STOIAN, cu investiții în industria ambalajelor, IT, turism, comerț în România și SUA. Grupul este format din trei entități: Exonia Holding, producător de ambalaje din hârtie, Exonia Production, producător de ambalaje plastice și Artis Design, integrator de soluții de digitalizare industrială.
Nume fabrică: EXONIA
Obiect de activitate: Producție de ambalaje biodegradabile
Anul înființării: 2005
Sediu: Iași
Deținută de: Exonia Holding SRL
Fondator și CEO: Tiberiu STOIAN
Director operațional: Nadia STOIAN
Valoare investiție: 1,5 milioane de euro
Capacitate de producție: 3.000 tone anual
Număr de angajați: peste 150
Foto: Nadia Stoian, Director operațional EXONIA

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 295 | Martie 2025