Fotografia retro – un refugiu din lumea reala

Intr-o dupa-amiaza geroasa din februarie, am luat la pas centrul istoric al „micului Paris”. M-am pierdut pret de cateva minute pe stradutele inzapezite. Am ajuns in cele din urma pe strada Lipscani, apoi, intr-un gang, si am dat cu nasul de prima usa care mi-a iesit in cale. Mi-am scuturat cizmele de zapada si am urcat scarile roasa de curiozitate. Ajunsa la primul etaj, am intrat intr-un hol din care se zareau cateva camere aranjate in stil retro pentru sesiunile de fotografie. Am fost intampinata de Eugen Ciocan si introdusa in lumea lui, cea plina de pasiune pentru frumos si fotografie.

A terminat Facultatea de Imagine si Regie si a facut ani de zile munca in televiziune si in publicitate. Incepand cu anul 2000, s-a ocupat de campaniile electorale ale lui Traian Basescu, exceptie facand ultima. Dupa succesul pe care l-a avut cu acestea, Maitre Photographe s-a trezit cu tot felul de oferte de publicitate. Si-a dat seama ca se afunda intr-o lume pe care nu si-o doreste, pentru simplul motiv ca apartine minciunii si ipocriziei. Atunci a decis sa fuga din lumea advertisingului, refugiindu-se la varsta de 40 de ani intr-o alta, cea a fotografiilor vechi din care razbat nobletea si demnitatea.

Eugen Ciocan nu poate spune cu siguranta ca acea epoca a fost mai buna, dar din fotografii pare o lume plina de eleganta, de maniere, incarcatura si echilibru. In plus, si-a dat seama ca, in prezent, nu mai exista un loc in care sa vii la fotograf spre a arata ce ai mai bun in tine. Nu pentru fotograf, desigur, ci pentru cei care vin dupa tine. Pentru ca nu mai vroia sa se lamenteze in legatura cu ce nu merge in Romania, si-a pus problema transant: „Ori incerc sa vad partea plina a paharului, ori emigrez!”. Plecand de la acest silogism, la care s-au adaugat cateva oportunitati, a aparut in 2001 primul FotoCabinet de pe strada George Enescu. A tinut vreo trei ani. Apoi, a pierdut acel spatiu despre care multi isi amintesc si acum. Timp de doi ani nu a gasit alta locatie. Dar telefonul suna saptamanal sa ii intrebe unde sunt. I se parea uimitor ca, dupa atata timp, sa ii mai sune telefonul. Si-a dat seama ca acest spatiu apartine intr-un fel Bucurestiului, un oras cu atat de putine refugii si si-a zis ca nu poate abandona proiectul. „Ne-am tarat pe unde am putut, prin niste subsoluri, prin demisoluri… Pana cand a aparut un ingeras care ne-a luat si ne-a asezat in zona veche a Bucurestiului.” Inaugurarea noii locatii are loc luna aceasta.

„Locul”, povesteste Eugen Ciocan, „era o darapanatura, cu musama pe jos si cu pereti coscoviti.” Nu mai stie cat a investit. De cate ori a avut niste bani acasa, i-a adus aici. Amenajarea a durat mai mult de un an. Nu considera ca face o investitie, pentru ca nu gandeste in termeni de recuperare a investitiei si profit. Este un lucru pe care-l face „de dragul frumusetii.” Nu vrea sa epateze, nici sa socheze pe cineva, si nici nu este interesat de bani. Isi traieste viata la fel, indiferent de cati bani are.

Obstacole

Romania este un spatiu al obstacolelor, spune fotograful. El nu se asteapta sa fie sustinut de cineva, insa daca s-ar putea, i-ar cere statului sa nu-l impiedice. De pilda, primarul Lisabonei i-a propus sa mearga acolo si sa faca un FotoCabinet. „Imi promisese locuinta si un loc unde sa-mi ofer serviciile, fara taxe. Pacatul meu este ca nu pot sa-mi parasesc tara. Pot sa spun ca am reusit sa ridic FotoCabinetul «in ciuda» tarii mele”, spune fotograful.

Un alt impas pe care l-a identificat il reprezinta mentalitatea si ambientul cultural. Timp de doi ani dupa ce a deschis studioul, lumea traversa pe trotuarul celalalt. Credeau ca in interior se afla ceva straniu, ceva scump. A disparut reflexul vizitei la fotograf si genul portretului este pe cale de disparitie, observa el. Este inlocuit de fotografia de situatie. O fotografie ahtiata sa surprinda diversitatea nesfarsita a preumblarilor fiecaruia. In fotografiile de azi, oamenii, cumva, nu mai conteaza.

Clientii

FotoCabinetul are un cerc de oameni care il frecventeaza si care este intr-o continua crestere. Clientii care trec pragul studioului sunt de toate felurile, de la oameni care au lasat 2.000 de euro pentru un portret, fara sa clipeasca, pana la oameni care au venit cu „banutul in batista”. Pe usa intra oameni de toate categoriile. Unii, mai ales cei care isi petrec ziua de munca in fata unui calculator, intreaba: „Voi nu faceti angajari?” Semn ca si-ar abandona in orice moment acel tip de existenta.

Desigur, cei mai frecventi clienti sunt doamnele si domnisoarele care vin pentru portrete de frumusete. „A oferi imaginea frumusetii alesului inimii este un gest ancestral care dateaza inca din epoca Renasterii, cand portretul s-a consolidat datorita acestui prototip de comisionare”, caracterizeaza Eugen Ciocan, in felul sau original, acest gest…

Promovarea

Cea mai buna forma de promovare pe care a ales-o a fost publicitatea din gura in gura pentru ca este cea mai credibila. O experienta in studio este marcanta, un moment care nu se sterge usor, pentru ca nu se repeta prea des. Fotografia are, in aceste conditii, o anumita forta, pentru ca presupune un moment de sinceritate fata de tine insuti.

Sedinta foto

O sedinta foto debuteaza cu un consistent moment conversational. Portretistul are nevoie sa-l cunoasca pe cel din fata sa, pentru ca el produce o imagine care trebuie „sa-i vina” omului. Este precum o haina facuta de croitor, care trebuie sa i se potriveasca omului. O imagine vorbeste mult despre un subiect pentru ca este un ansamblu de semne care comunica, chiar si pentru neinitiati, intr-un limbaj subliminal. O sedinta foto dureaza minimum o ora. Clientul este imbracat in haine din diverse epoci, in care eleganta mai insemna ceva. O fotografie de acest gen frizeaza cumva eternitatea. Nu te poti imbraca casual in aceste conditii. Chipul, care este piesa centrala a portretului, are nevoie de un anumit „ceremonial” in jurul sau.

Procesul tehnologic al fotografiei

Eugen Ciocan lucreaza pe o pelicula de 35 mm sau lata. Dupa sesiunea de fotografie, urmeaza procesul de developare, apoi virarea in sepia prin procedeul chimic traditional. Poti sa modulezi lumina „din maini” si prin alte mici trucuri specifice, inimitabile cu ajutorul calculatorul. Optional, imaginea se coloreaza manual cu niste tusuri speciale pentru emulsia hartiei fotografice.

Cereri

„Daca isi mai imagineaza cineva ca mai poate soca cu ceva se inseala”, spune Le Maitre Photographe de la Belle Epoque. In studio, Eugen Ciocan realizeaza si nuduri clasice, dar asta nu reprezinta nimic neobisnuit, mai ales in zilele noastre, cand dezgolirea ocupa prima pagina a tabloidelor. „Peisajul feminin este un arhetip al frumusetii lumii care depaseste cu mult contururile erotismului.”Oricum, un nud, spune fotograful, trebuie facut de toata lumea la timpul sau, chiar si cand vorbim despre barbati.

Personalitati publice

Alaturi de agentia GMP, Eugen Ciocan a avut de-a face cu campaniile electorale ale presedintelui tarii inca din anul 2000. Implicit, i-a realizat toate fotografiile. Pe atunci, avea FotoCabinetul din strada George Enescu. „Au intrat acolo la mine cam tot ce avea atunci la varf PD-ul si PNL-ul. Nici unul nu se mira prea tare de ce era acolo. In schimb, strainii care intrau erau socati de cat de frumos era. Desigur asta si pentru ca in Bucuresti nu prea exista locuri de atmosfera”, povesteste fotograful. In opinia sa, Romania este un teritoriu trist pentru ca oamenii traiesc urat si produc multa uratenie in jur. „Uratul”, identifica fotograful, „este prima problema a Romaniei”. Despre sloganul „Sa traiti bine!”, la care a fost co-autor, Eugen Ciocan spune ca „lumea a luat-o in sens materialist. Nici Basescu nu a inteles ca este vorba despre a trai frumos si corect. Mai ales ca acea campanie era axata pe problema coruptiei”. Oricum, un presedinte nu are cum sa promita bunastarea materiala. „Un presedinte poate oferi insa un exemplu, un model uman si un gen de mesaje care sa trateze reflexe eronate de comportament. Aici presedintele nostru are carente.” In concluzie, frumusetea nu depinde exclusiv de bogatie, arata el. Uratul este produs in Romania mai ales de catre cei care au multi bani.

Bucurestiul, astazi

La Bucurestiul de astazi, fotograful apreciaza doua lucruri: casa lui din pamant si acoperita cu sindrila, pe care o pozeaza strainii si o dau in reviste drept exemplu de frumusete romaneasca, si FotoCabinetul. Daca nu ar fi reusit sa-si faca aceste doua refugii, de zi si de noapte, ar fi fugit din Romania, recunoaste Eugen Ciocan. A primit recent o provocare, anume aceea de a face un film pentru bienala de arhitectura de la Londra despre ce ar fi ademenitor in Bucuresti. „Capitala noastra te solicita mai mult decat orice alta metropola europeana: trebuie sa fii descurcaret, atent, creativ, inventiv, elastic, increzator. Iata o suma de calitati care te fac mai virtuos, daca nu chiar mai viu. Daca am putea privi lucrurile din acest unghi, daca ne-am putea ridica privirile din existenta meschina de tip pragmatic, limitata la lupta pentru supravietuire, am da o sansa unui sentiment: acela de a iubi Bucurestiul. Asta ar regla de la sine o multime de disfunctionalitati”.

Planuri de viitor

Eugen Ciocan este genul de om care prefera sa nu-si faca planuri. Prin natura lucrurilor, trecutul este singurul care are consistenta. Prezentul este efemer, iar viitorul utopic. Din punctul acesta de vedere, oricat de neobisnuit ar parea, el isi face „planuri in trecut”, adica intelege mai multe „privind indarat, decat inainte”. In plus, viitorul nu ii suna prea bine.

Singurul lucru pe care si l-a propus este sa se bata pentru Centrul Istoric. El vrea ca bucurestenii sa constientizeze cat de important este sa existe un refugiu identitar. Fotograful intentioneaza, in acest sens, sa-i aduca la aceeasi masa pe cei mai importanti proprietari din partea veche a orasului, oameni si institutii a caror imagine sufera enorm din cauza felului in care arata zona. Ei reprezinta o forta care ar putea sa creeze o presiune si sa disloce ignoranta si dezinteresul din primarii. De altfel, considera el, acest areal ar trebui scos de sub administratia Primariei, care se arata de 20 de ani depasita de competenta necesara reabilitarii zonei. In plus, el crede ca mai util ar fi un Guvernator ales si investit cu autoritate de catre cei mai importanti actori din zona. Dupa acest model s-a edificat si Time Square, cea mai importanta intersectie de strazi a cartierului Manhattan din New York.

Criza

Practic, toata investitia pentru deschiderea FotoCabinetului in Centrul istoric s-a facut in timpul crizei. Eugen Ciocan crede ca atunci cand e criza, putinele resurse pe care le ai, trebuie concentrate in directia corecta. Criza nu exista in portofele, ci in primul rand in oameni.

In expozitia inaugurala care se va deschide la FotoCabinet, lui Eugen Ciocan i-a venit ideea sa realizeze fotografii cu personalitati de notorietate, imbracate in haine de epoca, pozand in scene galante pe fundalurile darapanate, mizere, prafuite, vandalizate ale Centrului Istoric. Este un fel de a spune: „Am vrea sa traim normal. Puteti face ceva cu acest peisaj care ne inconjoara?” Vernisajul va fi onorat de Andrei Plesu, iar mesajul lui ar trebui sa aiba forta de a pune pe agenda publica problema prioritara a Centrului Istoric. „Sigur ca puterile mele sunt minuscule, desi mi s-a mai intamplat sa rastorn carul mare.”