Imprimantele 3D, asistenți la chirurgie
Symme3D produce imprimante multifuncționale ce printează tridimensional modele de părți anatomice umane, la scară reală. Acestea îi pot ajuta pe chirurgi să determine tactil și cu mai multă precizie poziția tumorilor și să testeze tăieturile pe organul printat, înainte de operație. Călin Brandabur, cel care a inventat și proiectat imprimanta multifuncțională, spune că realizarea ei a pornit dintr-o nevoie apărută în timpul dezvoltării unui alt proiect. În urmă cu 2 ani, pe când lucrau la „Casa Automată” și ajunseseră la etapa de prototipare s-au lovit de „problema cutiilor”. “Producătorii de cutii de pe piață ne ceruseră 80.000 euro pentru o matriță sau un minimum de 55.000 de bucăți pe an, costuri care erau imposibil de acoperit pentru un start-up ca al nostru. Neavând o soluție accesibilă, am căutat o alternativa – realizarea lor prin 3D Printing, urmând să achiziționăm prima noastră imprimantă 3D. În încercarea de a o modifica, am observat că nu prea există loc de îmbunătățiri, așa că am decis să facem prima imprimantă pentru noi”, povestește antreprenorul.
Călin Brandabur are peste zece ani de experiență de dezvoltare, management și analiză software în cadrul unor companii Fortune 500, precum T-Mobile, Mobilcom sau BASF. Deține cunoștințe avansate în tehnologia IT, „dobândite prin educație, muncă și pasiune”, potrivit propriilor declarații. „Am încercat să fac totul singur pentru a mă familiariza cu tehnologia de printare 3D. Am investit 6 luni în partea de cercetare pentru a crea un prototip propriu. Magnitudinea lucrurilor a crescut exponențial atunci când am reușit să formăm o echipa nucleu, cu expertiză profesională pe domenii complementare: de la electronică, electrotehnică, mecanică și dezvoltare software, la PR în tehnologie & IT și financiar”. Din echipa Symme3D fac parte acum Mihai Soare, inginer structurist și administratorul firmei, Bogdan Ciobotea, cel care se ocupă de proiectarea și implementarea componentelor electronice, Cristi Raita, responsabilul cu dezvoltarea software, precum și Vucomir Ianculov, care supraveghează infrastructura Internetului și cloud-ul.
Proiectul a fost finanțat din surse personale, dar are nevoie acum de o investiție de minimum 300.000 euro pentru a îmbunătăți tehnologia și, implicit, produsul. „Un prim pas în realizarea obiectivului pe care ni l-am propus presupune continuare eforturilor susținute de manufacturare, asamblare și livrare pentru a onora cele 427 de comenzi aflate în așteptare”, spune Călin. Comenzile vin din partea unor clienți din Statele Unite, Canada, dar și din Europa. Antreprenorul precizează că imprimantele 3D pe care le-a construit sunt destinate atât vânzării, cât și folosirii în diverse scopuri, precum printarea de proteze 3D la preț accesibil sau printarea de mulaje anatomice pentru activitatea experimentală a medicilor și studenților.
Călin crede că imprimantele lor sunt mai performante ca altele de pe piață. „Sunt mai multe aspecte care ne diferențiază de competiția noastră. În primul rând, Symme 3D este un concept propriu. Am cercetat, construit, dezvoltat și perfecționat propriul nostru prototip. În ceea ce privește performanța tehnologică, măsurătorile noastre indică o viteză sporită, vibrație extrem de mică și rezonanță zero, precum și componenta software cu mult îmbunătățită față de alte produse. Am investit foarte mult efort, timp și bani în partea de inovație și cercetare pentru a putea oferi un produs net superior față de ceea ce există pe piață la momentul actual. Nu în ultimul rând, ne mândrim cu faptul că produsul nostru este unul profund autentic, românesc și încercăm să păstram asta”.
Symme 3D este una dintre cele cinci afaceri românești cu impact social selectate în etapa națională a competiției internaționale Chivas The Venture, dotată cu premii totale de un milion de dolari. Finaliștii pot fi votați de public până în 5 ianuarie 2016, iar alesul va primi un premiu de popularitate de 3000 de euro. Câștigătorul etapei locale va fi desemnat însă de un juriu și va obține un alt premiu de 5.000 euro și șansa de a primi finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor din fondul de un milion de dolari, în etapa finală. „Ne dorim să fim prezenți în competiție până la sfârșit; câștigarea premiului ne-ar propulsa semnificativ în încercarea noastră de a avea o activitate mai puternică și susținută în antreprenoriatul social”, spune Călin Brandabur. Symme 3D a obținut recent Best Innovation Award la How to web 2015, iar anterior a câștigat etapa națională a Central European Startup Awards 2015.
„Am fost mereu implicat în activățile comunități tech timișorene prin intermediul unor diverse acțiuni, dar și prin voluntariat, din dorința de a contribui la consolidarea ecosistemului local”, spune antreprenorul. De un an, prin Symme3D, e implicat și în antreprenoriatul social: face parte din fundația Enable, care își propune promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități și altor categorii dezavantajate, pentru construirea și printarea de proteze pentru copiii cu dizabilități fizice, la preț foarte mic.
Elon Musk este unul dintre modelele lui Călin Brandabur. Îl apreciază pentru investițiile în inovație, pentru altruismul și acțiunile filantropice în care se implică. „Ca business, consider că Virgin și Tesla sunt reprezentative pentru inovație, standarde de calitate foarte ridicate și investiții în cercetare și sunt surse de inspirație pentru activitatea noastră la Symme3D”, mai spune timișoreanul.