În ce situaţii NU poate fi concediat un salariat?
Încetarea contractului individual de muncă poate fi de drept, prin acordul părţilor sau ca urmare a voinţei uneia dintre părţi (demisia, concedierea). Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive ce ţin (sau nu) de persoana salariatului.
Potrivit prevederilor din Codul muncii, este interzisă concedierea salariaţilor:
– pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie/responsabilitate familială, apartenenţă/activitate sindicală;
– pentru exercitarea dreptului la grevă şi a drepturilor sindicale.
Exceptând concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, concedierea NU se poate dispune în următoarele situaţii:…
Mai multe aflaţi accesând Legestart.ro.