Norocul şi-l fac antreprenorii cu mâna lor – adevărat sau fals?
„Lumea capitalului de risc este obsedată de învingători,“ crede Hogg. Foşti directori executivi sunt reciclaţi şi puşi în poziţii similare, şi pe măsură ce grupurile profitabile de capital de risc strâng fonduri noi, tot mai mari, primul grup se împrieteneşte la cataramă cu al doilea şi ciclul continuă. „Dar ar trebui să fie aşa?“, se întreabă Hogg. „Eu nu am dobândit abilităţi noi în perioada de două luni în care am trecut de la stadiul de complet ruinat la un nivel decent; cineva mi-a cumpărat pur şi simplu compania. Într-adevăr, norocul şi sincronizarea au multe în comun.“
Antreprenorul şi-a dat seama că distincţia dintre probabilitate şi talent este de fapt un talent în sine. „Să luăm următorul exemplu, spune Hogg: opt oameni stau pe marginea unei prăpastii, şi toţi dau cu banul de trei ori. Dacă aleg cap, vor face un pas în faţă, dacă aleg pajură, vor face un pas în spate, ceea ce înseamnă eşec. Conform probabilităţilor, jumătate dintre ei vor cădea în prăpastie. La a doua aruncare, doi vor mai face încă un pas în faţă, iar doi se vor întoarce de unde au plecat, terifiaţi că vor mai arunca odată moneda şi vor avea şansa să cadă. La cea de-a treia aruncare, şi ultima, e foarte probabil ca încă un om să cadă, doi vor face un pas în faţă, iar unul dintre ei va fi într-o poziţie de invidiat – cu doi paşi în faţa celui mai apropiat competitor şi la trei paşi de punctul de start. Antreprenorul crede că la fel i s-a întâmplat şi lui în cele două luni în care a trecut de la stadiul de falit, la cel de solvabil. Probabilitatea ne arată că un om ar putea totuşi să aibă succes de fiecare dată. Să fii capabil să faci distincţia între oameni talentaţi şi oameni care au succes potrivit probabilităţii nu este uşor. Este discutabil dacă cei care nu au reuşit au aceleaşi calităţi, sau poate chiar mai multe, dar trebuie să muncească mai mult ca să capete încă o şansă. Poate că tocmai de aceea cei mai celebri antreprenori au înregistrat şi multe eşecuri în cariera lor.
Aproape toate prospectele de investiţii se încheie cu următoarea declaraţie, „performanţele din trecut nu garantează rezultatele viitoare.“ Şi cu toate acestea, lumea antreprenorilor o ignoră de fiecare dată. În mod evident, nu fiecare situaţie de business are un destin similar cu datul cu banul. Dar în orice altă situaţie care implică norocul, aşa cum se întâmplă cu startup-urile şi cu fondurile de investiţii, vor exista întotdeauna oameni cu adevărat excepţionalii şi oameni care se duc la noroc. „Dacă vă aflaţi în situaţia în care sunteţi perceput ca un fost (n.r. câştigător), aminteşte-ţi că ai putea fi doar la un pas de prăpastie.“